Joi, 01 Decembrie 2005 - 07:18 AM Aleg.RO: Bolsevicii romani au sarbatorit crearea Romaniei Mari organizand actiuni teroriste

Publicat de: Petre Porea

curentul

Anul 1918, din punct de vedere istoric, este unul fast pentru romani, in prim-plan figurand ziua de 1 Decembrie (18 noiembrie - stil vechi), cand are loc Marea Adunare de la Alba -Iulia . Din anul 1990, 1 Decembrie a devenit ziua nationala a Romaniei.

Cu un an inainte de Marea Unire, adica la 15 decembrie 1918 (2 decembrie - stil vechi), are loc primul pas semnificativ in constituirea Romaniei Mari: constituirea Republicii Democratice Moldovenesti de catre Sfatul Tarii, care-si va declara independenta fata de Rusia in ianuarie 1918 si unirea cu Romania la 27 martie (9 aprilie - stil nou)

Istoria oficiala e obisnuita sa consemneze doar rezultatul final al unui conglomerat de fapte si evenimente, dar uita, intotdeauna, sa-i aminteasca pe cei fara de care, aproape sigur, evenimentul, fie nu s-ar mai fi putut produce, fie ar fi avut o alta semnificatie decat cea devenita oficiala. Desi pare absurd la prima vedere, pe langa actorii intrati in constiinta publica ca artizani ai constituirii statului roman, in formula cunoscuta drept Romania Mare, umbra lui Lenin a planat intr-un mod ciudat asupra acestui eveniment.

Romania Mare a fost rezultatul, nu numai al unor evenimente extraordinare, ca urmare a castigarii razboiului de catre Antanta si a influentei majore a Statelor Unite, prin declaratia presedintelui Wilson privind dreptul la autodeterminare, care a dat semnalul independentei majoritatii statelor din Europa Centrala, cat si al unor oameni extraordinari, aflati la momentul potrivit in locul potrivit, adica in provinciile romanesti, care erau parte componenta a Imperiului Habsburgic sau a Rusiei.

Gherman Pantea pregateste terenul unirii Basarabiei cu Romania

Nu este nici un secret ca primul pas hotarator l-au facut romanii din Basarabia, care, la 27 martie 1918 (stil vechi), prin Sfatul Tarii, hotarasc unirea cu Romania. Curios, la prima vedere, poate parea faptul ca Rusia nu a reactionat aproape in nici un fel, decat tarziu, in 1940, in urma Pactului Ribentrop - Molotov. In realitate, lucrurile au fost mult mai complexe, iar in randurile urmatoare vor fi prezentate cateva aspecte inedite.

Surse demne de incredere arata ca, in anul 1917, circa 300.000 de romani basarabeni se aflau inrolati in armata tarista. Pe fondul degringoladei din Rusia, inca din primavara acelui an se formeaza primele comitete nationale in randul trupelor romanesti aflate in Odesa, Petrograd sau Kiev, dar si in alte orase importante din Rusia. Dar la Roman, dincoace de Prut, functiona un comitet militar moldovenesc al "noii armate ruse", condus de un tanar locotenent - Gherman Pantea. Acesta ia hotararea de a infiinta Comitetul Central Ostasesc Moldovenesc, dar, in conceptia sa, acesta ar trebui sa functioneze in capitala Basarabiei, Chisinau, lucru care se si petrece, incepand cu 23 iulie 1917. Dupa consultari serioase si cu alte personalitati ale timpului, Pantea hotaraste organizarea unui congres al tuturor militarilor moldoveni, in vederea luarii unei hotarari privind soarta Basarabiei, in contextul situatiei din Rusia, dar si a celei constatate pe plan european. Miscarea efectuata de Pantea era cu atat mai necesara cu cat, la 16 aprilie (3 aprilie - stil vechi), se infiintase Partidul National Moldovenesc, care hotarase ca Basarabia sa se autoguverneze, tinand seama de drepturile tuturor nationalitatilor. Fiind militari ai armatei tariste, Gherman Pantea trimite doi emisari, Ion Pascaluta si Stefan Holban, spre a purta tratative cu Marele cartier general al armatei tariste de la Moghilev, in vederea obtinerii formale a acceptului pentru organizarea congresului militarilor romani. Comandamentul, initial, se declara in principiu de acord (mai mult in incercarea de a castiga timp), dar imediat emite ordine contrare catre toate unitatile militare aflate pe front. Doar ca seful comitetului militar moldovenesc de la Iasi, Vasile Tantu, intra in posesia unui astfel de ordin al comandamentului de la Moghilev, si il prezinta lui Pantea. Acesta decide sa se deplaseze imediat la Petrograd, spre a prezenta cererea lui Kerenski, seful guvernului provizoriu rusesc, pe care Pantea il cunostea. Desi Kerenski il primeste pe roman in biblioteca tarului, in stare de maxima surescitare si enervat la culme, interzice orice fel de reuniune de acel fel, pe motiv ca bolsevicii ameninta unitatea imperiului cu anarhia. Dumitru Topciu, unul dintre cei doi insotitori, ii propune lui Gherman Pantea ca, in noua situatie, nu ar fi lipsit de importanta sa poarte negocieri si cu tabara adversa, chiar cu Lenin, care se afla in capitala in acel moment( la inceputul lunii octombrie), dupa cum precizeaza chiar Pantea in insemnarile sale.

Lenin da "unda verde" desprinderii basarabenilor din Rusia tarista

Lenin era cat pe ce sa nu ajunga la putere, ci in inchisoare, in urma unei afaceri complexe de spalare de bani, contrabanda, obtinere de fonduri ilegale si alte infractiuni, desi nu a participat direct la respectivele operatiuni, ci doar le-a incuviintat inca de pe vremea cand se afla la Zurich. Doar ca prim-ministrul Kerenski nu s-a orientat cum ar fi trebuit in contextul verii anului 1917, amanand arestarea lui Lenin, considerand ca pericolul ar veni de la ceea ce cataloga el ca ar fi aripa de dreapta a spectrului politic rus din acel moment. E binecunoscut faptul ca Lenin n-ar fi ajuns niciodata ca suprem dictator in Rusia, daca Inaltul Comandament German nu ar fi fost interesat de acest lucru, acesta din urma luand aceasta decizie plecand de la premisa ca o posibila revolutie bolsevica in Rusia ar scoate definitiv din razboi marele dusman din est. Chiar seful statului major german, Ludendorff, gratulat in perioada respectiva cu supranumele de "creier militar al natiunii", recunoaste in memoriile sale ca, din punct de vedere militar, decizia privind sprijinul acordat lui Lenin este pe deplin justificata. Fara a insista asupra acestui aspect, precizam pe scurt si motivul pentru care Lenin putea fi arestat, inca din august 1917. Era evident faptul ca simpla prezenta a lui Lenin si a "camarilei" sale la Petrograd nu ar fi insemnat mare lucru fara sprijin financiar. Rolul central in crearea conditiilor optime de subventionare a bolsevicilor i-a revenit unui personaj, pe cat de fabulos, pe atat de contradictoriu, Alexandr Lazarevici Helphand, cunoscut insa sub pseudonimul Parvus, desi mai avea o duzina de "identitati de rezerva". Parvus era un geniu al afacerilor la limita legii, avand interese pe o arie intinsa din Europa, inclusiv in Romania si in Orientul Apropiat. Parvus se bucura de o mare incredere, atat din partea lui Lenin, cat si din partea militarilor germani. Fara a intra in amanunte, precizam ca el reuseste sa organizeze operatiuni economice de tip suveica, impreuna cu oameni de incredere ai lui Lenin, operatiuni care ar putea sta la loc de cinste in orice manual de instruire a specialistilor in crima organizata, in urma carora bolsevicii au obtinut profituri uriase, deci, bani necesari organizarii actiunilor subversive in spatele guvernului provizoriu. Cert este ca puternicul serviciu secret rus reuseste sa descalceasca o parte din aceste afaceri, arestand mai multe persoane si confiscand sume importante. Mai mult, se intocmesc mai multe dosare - 22, dupa generalul D. Volkogonov - impotriva lui Lenin pe motiv de colaborationism cu dusmanul, adica cu germanii, iar in luna iulie 1917 chiar se emite un mandat de arestare pe numele acestuia, dar, dupa cum am precizat, Kerenski il suspenda, din motivele aratate inainte. Mai mult, chiar Kerenski ajunsese la concluzia eronata ca autorii morali ai revenirii lui Lenin in Rusia ar fi fost mensevicii, pe care, apoi, acesta din urma ii "va calca in picioare", fara mila. Dupa preluarea puterii, Lenin, ajutat de Trotki, va "munci" cativa ani pentru distrugerea tuturor urmelor care l-ar putea asocia cu aceste afaceri murdare, dar si cu sprijinul primit de la armata germana.

In ansamblu, in momentele respective, in randul capilor bolsevici domnea o serioasa nesiguranta, in vara anului 1917 aproape toti purtand pseudonime, chiar si ca publicisti, fiind deosebit de precauti in executarea fiecarei miscari.

Pe acest fundal de nesiguranta, are loc si intalnirea dintre Gherman Pantea si viitorul sef al Rusiei, probabil in data de 5 octombrie. "Lenin ne-a primit foarte prietenos, intr-o camera la intrare. Eu i-am explicat ca dorim sa facem un congres militar moldovensc, unde sa discutam si sa hotaram soarta a trei milioane de moldoveni din Basarabia si ca primul-minstru Kerenski ne-a refuzat aprobarea", relateaza Pantea in insemnarile sale. Lenin le-ar fi explicat pe un ton categoric ca "partidul comunist sustine cu toata taria autodeterminarea tuturor natiunilor din fostul imperiu tarist." Dupa ce-i atentioneaza ca au gresit mergand la Kerenski, Lenin "i-ar fi mangaiat pe crestet", spunandu-le: "Sfatul meu este sa va convocati congresul in mod revolutionar, samavolnic si sa va hotararti soarta voastra dupa cum vor dori ostasii moldoveni veniti de pe fronturi, care, prin suferinte groaznice, au capatat acum mari experiente si curaj. Voi trebuie sa va smulgeti drepturile voastre cu forta si sa nu le cersiti de la un aventurier, pe care popoarele il vor goni in curand de unde este, pentru totdeauna."

Apoi, totul se desfasoara ca intr-un film rafinat de actiune, Gherman Pantea, dupa discutii intense purtate la Chisinau cu ceilalti factori responsabili, hotaraste sa emita o telegrama catre fiecare corp de armata sau divizie, prin care solicita ca din fiecare companie sa fie invoiti, pentru data de 20 octombrie (stil vechi), cate doi soldati si un ofiter moldoveni, pentru a participa la congres. Aparent, totul parea in regula, fiindca Pantea a invocat in sprijinul cererii sale chiar aprobarea comandantului suprem al armatei si pe cea a lui Kerenski, precizand chiar si "numarul" aprobarii, 378.764. In realitate, Pantea nici macar nu mai solicitase acest lucru dupa ce fusese refuzat de Kerenski, iar presupusa aprobare si numarul de inregistrare al acesteia fiind pure inventii. Luati prin surprindere, comandantii militari rusi sunt de acord cu cererea. Congresul are loc, apoi se petrec evenimentele de notorietate, care vor conduce, in final, la unirea Basarabiei cu Romania.

Ulterior, atat Gherman Pantea, cat si Pan Halipa, au precizat in mai multe randuri ca totusi in acel inceput de toamna a anului 1917 s-a comis o mare greseala, in sensul ca nu i s-a solicitat lui Lenin sa-si depuna semnatura pe un document care sa-i ateste pozitia exprimata atunci fata de dreptul la autodeterminare a Basarabiei.

Nu au trecut decat cateva luni de la evenimentele respective pana la momentul in care Lenin va dovedi exact contrariul in ceea ce priveste "dreptul la autodeterminare" a popoarelor din fostul imperiu tarist, in urma caruia doar in primii trei ani au murit circa cinci milioane de oameni.

13 decembrie - actiune terorista impotriva statului roman, mascata intr-o actiune sindicala

Pavel Sudoplatov, fost sef al celui mai secret serviciu al NKVD in timpul lui Stalin, intitulat Operatiuni Speciale, despre existenta caruia se afirma ca n-ar fi stiut, la timpul respectiv, decat un mic numar de oameni din structurile superioare ale puterii sovietice, si care s-ar fi ocupat, printre altele, de asasinarea lui Trotki - in 1938 - si de coordonarea adevaratului spionaj atomic in SUA, afirma in memoriile sale, scrise dupa 1990, ca in anul 1919 ar fi fost impuscat "fratele" Anei Pauker de catre un jandarm roman in timp ce incerca sa evadeze. Sudoplatov afirma ca respectiva persoana era "seful" serviciului de operatiuni teroriste al Partidului Comunist Roman, al carui sef real in perioada interbelica, agreat de Stalin, ar fi fost chiar Ana Pauker si ca autoritatile romane nu ar fi stiut ce functie detinea persoana impuscata. De asemenea, generalul NKVD precizeaza si faptul ca o nepoata a Anei Pauker, Elena, devenita Zarubina, dupa o casatorie cu un ofiter din CEKA, ar fi fost una dintre secretarele de incredere ale temutului sef al CEKA, Felix Djerzinski. Fiind deosebit de inteligenta si cunoscatoare a cinci limbi straine, inclusiv romana, Elena ar fi fost trimisa in anii ÂŽ40 in SUA pentru a participa activ la spionajul atomic, din cauza relatiilor deosebit de trainice cu familia fizicianului Openheimer - unul dintre creierele cercetarilor atomice de la Los Alamos. Nu aceste aspecte intereseaza in acest cadru, acestea fiind amintite doar cu titlu informativ, pentru a creiona anumite detalii despre capacitatea de infiltrare a oamenilor lui Lenin, inclusiv in cadrul societatii romanesti, cunoscut fiind faptul ca, deja, tarile occidentale, in primul rand Germania si Franta, reprezentau oaze remarcabile ale activitatilor subversive facute de catre pleiada de intelectuali pusa neconditionat in slujba "revolutiei mondiale".

In realitate, Lenin nu a dat o atat de mare atentie Romaniei, ca, spre exemplu, Germaniei, unde era sigur ca, in scurt timp, va impune un regim bolsevic sau echivalent. Dar, spre stupefactia multora, o prima putere de tip bolsevic se instaleaza la Budapesta, astfel ca doar interventia trupelor romanesti a facut ca republica sovietica maghiara, creata de Bella Kun, sa nu devina o realitate chiar inaintea URSS.

In ceea ce priveste Romania, lucrurile sunt mult mai complexe, departe de a fi lamurite, dar exista suficiente voci care afirma ca, si pe plaiurile dambovitene, bolsevicii ar fi avut infiltrate mai multe agenturi si multe organizatii deosebit de periculoase. Probabil ca doar contextul complex din Rusia a facut ca acestea sa nu reuseasca mare lucru, desi incercari de destabilizare au existat.

Momentul decembrie 1918 este unul aparte. Afirmatia lui Sudoplatov despre rolul Anei Pauker se refera, sigur, dupa anul 1924, cand Stalin preia de facto puterea. Or, inca ne gasim in 1918, cand printre multiplii agenti bolsevici pot fi nominalizati, ca extrem de periculosi, unii precum Cristian Racovski - despre care se afirma ca ar fi fost prieten cu Trotki, sau Mihai G. Bujor - despre care se afirma ca era prieten chiar cu Lenin. Nu se poate trece peste faptul ca, in iarna anului 1917, la solicitarea celor doi capi bolsevici romani, din ordinul lui Lenin, in Romania ar fi ajuns, poate, cel putin 100 de agenti antrenati special pentru a asasina familia regala si a facilita declansarea unor miscari destinate rasturnarii ordinii constitutionale. Nu insistam asupra motivelor din cauza carora actiunea nu a ruesit, ci revenim la momentul 13 decembrie 1918. Acest eveniment a fost foarte bine organizat de catre bolsevici, care au reusit chiar performanta de a tari in scandal si loja masonica Marele Orient din Bucuresti, despre care se afirma ca ar avea o orientare socialista. In fapt, de fatada, a fost organizata o manifestatie sindicala, tipografii, dar si alti naivi, fiind abil manipulati de catre bolsevici, care si-au infiltrat oamenii in locurile-cheie. Exista marturii care afirma ca au fost strigate sloganuri impotriva Romaniei Mari, impotriva monarhiei si statului national roman. Armata a intervenit, in final, totul terminandu-se, in strada, cu sase moti si cel putin 15 raniti. Pentru ca mistificarea sa fie completa, pe strazile capitalei au aparut manifeste in numele Partidului Socialist. Or, se stie ca Lenin era cel mai mare dusman al socialistilor, pe care i-a nimicit fara mila in Rusia.

Miscarea din 13 decembrie 1918 a lasat urme adanci in societatea romaneasca a timpului, in boxa acuzatilor aparand multi fruntasi de influenta bolsevica, dar si mai multi dintre ei au reusit sa fuga din tara, sau nu au fost deconspirati. In logica evenimentelor, amintim ca, in decembrie 1920, Leon Lichtblau si Max Goldstein reusesc sa plaseze chiar o bomba la Senat.

Ca o prima concluzie, se poate afirma ca actiunile agentilor bolsevici pe teritoriul romanesc au fost bine sustinute logistic in perioada imediata sfarsitului primului razboi mondial, dar cauze independente de vointa lor, despre care nu mai insistam in contextul de fata, au facut ca instalarea comunismului in Romania sa se produca abia 25 de ani mai tarziu.

Moartea lui Gherman Pantea - un mister

Gherman Pantea (n. 1894) a fost o figura deosebita, fiind protejat, intr-un fel, pana si de catre autoritatile comuniste din Romania. De numele sau se leaga un alt mare mister, care probabil ca nu va fi solutionat niciodata: cel al mortii sale. Un membru important al familiei sale, care traia la Bucuresti la inceputul anilor ÂŽ90, in prezenta mai multor martori de incredere, a precizat ca Pantea, in momentul retragerii administratiei romanesti din Basarabia, in anul 1940, ca urmare a aplicarii imediate a Pactului Ribentrop-Molotov, ar fi luat in custodie un exemplar al unui act deosebit de important privind decizia Sfatului Tarii referitoare la unirea Basarabiei cu Romania, l-ar fi adus la Bucuresti, dar pe care nu l-ar mai fi predat nimanui, de frica sa nu dispara ca urmare a bulversarilor din viata politica a timpului. Autorul acestei dezvaluiri nu a putut preciza daca ar fi vorba despre rezolutia Nr. 68/ 9 aprilie 1918, luata de catre Sfatul Tarii in sedinta din 27 martie 1918, prin care se declara unirea cu Romania, sau despre declaratia Sfatului Tarii privind unirea cu Romania, din aceeasi data, 27 martie 1918, sau despre vreun alt document deosebit de important. Cert este ca, abia in anul 1967, Pantea ar fi hotarat sa contacteze telefonic un important demnitar comunist la sediul fostului CC, solicitand sa fie primit pentru a preda actul in cauza. Autorul dezvaluirii a precizat ca respectivul document ar fi stat ascuns, timp de 27 de ani, inchis ermetic intr-o bucata de teava metalica, in acoperisul unei case din Bucuresti. In ziua in care urma sa inmaneze documentul, Gherman Pantea si-ar fi informat familia despre intentia sa. Martori credibili au precizat ca l-au vazut in posesia documentului in cauza, chiar in momentul plecarii spre sediul fostului CC. Doar ca n-a mai revenit viu acasa. Fiindca, in noaptea zilei respective sau a doua zi, familia l-ar fi gasit la Morga, personalul acesteia precizand ca Pantea a fi fost gasit decedat in zona Pietei Amzei din Bucuresti. Misterul nu a fost niciodata dezlegat, nimeni neputand dovedi daca Pantea ar fi ajuns sau nu la sediul fostului CC sau daca a predat documentul cuiva.


(1196 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curentul

· Alte știri de la Petre Porea


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curentul:

Bolsevicii romani au sarbatorit crearea Romaniei Mari organizand actiuni teroriste | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.76975607872009 seconds.