Vineri, 02 Decembrie 2005 - 06:31 AM Aleg.RO: Actori pe scena relatiilor Chisinau-Bucuresti Sub semnul strategiei 0 (zero)

Publicat de: ---

romanialibera Oricine urmareste politica Bucurestiului fata de Chisinau si, deopotriva, reciproca poate conchide ca relatii cu adevarat normale pot exista doar in situatia in care Providenta ar aduce, concomitent, de-o parte si de alta a Prutului, lideri pentru care sa primeze interesul national . Si care s-ar conduce potrivit unei strategii specifice coerente. Din pacate, strategia romaneasca privind Basarabia a fost sublima, dar... a lipsit cu desavarsire. Nu numai in ultimii 15 ani, ci si inaintea acestei perioade. Mersul lucrurilor s-a conformat numai existentei unei conjuncturi obiective favorabile, precum si actiunii (sau inactiunii) actorilor politici. Fie-ne ingaduit sa-i impartim pe actorii care au populat scena politica postdecembrista, atat in Romania, cat si in Republica Moldova, in cateva categorii: cei dominati de sindromul Moscova sau nomenclaturistii, cameleonii, naivii si... orgoliosul Iura. Acestora li s-ar mai putea adauga si falsii lideri, cei care au facut oarecum galagie pe tema data, dar efectele nu au fost nicidecum la nivelul decibelilor. Sindromul Moscova Petru Lucinschi este tipul perfect al nomenclaturistului "cu fata umana", promovat in politica internationala de Mihail Gorbaciov. De altfel, insusi Lucinschi a urcat pe scara ierarhica odata cu demolatorul fara voie al sistemului sovietic. Este foarte semnificativ ca P.L. a fost readus prim-secretar al PCM, la Chisinau, dintr-o functie de partid in Tadjikistan, la cererea insistenta a unor largi cercuri de cetateni din RSS Moldoveneasca, dornici sa scape de teroarea altor nomenclaturisti, de teapa lui Semion Grosu sau Ivan Bodiul, rusofoni inraiti. Nu se poate spune ca Lucinschi nu avea in sange constiinta nationala romaneasca, capatata odata cu laptele supt la sanul mamei sale. Este si motivul pentru care, atunci cand se dezbatea proiectul Constitutiei din 1994, a propus, fara succes ca, in cazul articolului 13, referitor la denumirea limbii de stat, sa se ajunga la un compromis, prin care sa se inscrie negru pe alb: limba moldoveneasca (romana). Numai ca statutul sau de activist de partid sovietic nu i-a permis sa depaseasca acest stadiu si sa se rupa total de dependenta fata de Kremlin. Desi istoric, prin formatie, doctor in filosofie, el a avut o viata intreaga doar o activitate politica - in Comsomol, apoi in Partidul Comunist, ajungand, timp de cateva luni, chiar secretar al CC al PCUS, pe timpul lui Gorbaciov. De aceea, relatiile sale cu autoritatile romane au avut, intotdeauna, un caracter strict protocolar, fara efuziuni sentimentale. Este adevarat ca si fara excese de moldovenism primitiv. Intr-un interviu, Lucinschi explica ratiunile pentru care a pledat in favoarea relegalizarii Partidului Comunist in Republica Moldova (dupa ce fusese interzis, in urma puciului esuat de la Moscova, din 19-21 august 1991) si-i confirma imaginea unui (fost) comunist "cu fata umana": "Cred ca intr-un sistem democratic, pe care vrem sa-l edificam, Partidul Comunist are dreptul sa functioneze, la fel ca celelalte. Poate ca ar fi mai bine sa ne intrebam de ce, in aceasta perioada de timp, oamenii s-au orientat atat de mult catre acest partid". Cat despre viitorul acestuia, Lucinschi face o succinta analiza: "Aproape in tot spatiul postsocialist, in acesti ani, la putere s-au aflat fostii comunisti. Numai ca ei si-au schimbat denumirea de la bun inceput si de aceea nici n-au trezit atatea suspiciuni. Ai nostri nu si-au schimbat denumirea la timpul necesar. Iar acuma deja n-o mai pot face, pentru ca au obtinut o victorie impunatoare si trebuie sa indreptateasca increderea. Dar in perspectiva vor fi nevoiti sa revina la aceasta, precum si la modificari in program". In acelasi tip de nomenclaturist se inscrie si Ion Iliescu. Si el a parcurs un traseu politic similar, indeplinind tot felul de functii de prim rang in organizatiile comuniste de tineret, urcand apoi in nomenclatura de varf, ca secretar al CC al PCR. Pana si "marginalizarea" sa s-a redus la niste posturi de prima marime in organizatiile comuniste judetene. Desigur, marca de activist l-a dominat si-l domina si in prezent. Probabil, insa, ca atitudinea sa in momentele-cheie ale carierei de lider a fost determinata decisiv inca din familie, in primii ani de viata. Tatal sau, Alexandru Iliescu, a fost unul din importantii ilegalisti, cu ani de detentie, pentru propaganda comunista, refugiat, cativa ani, in URSS. Peste o vreme, tot in URSS a ajuns si fiul sau, Ion. La Moscova si-a facut facultatea. A fost un al doilea moment-cheie. Atunci si acolo, nu a incetat sa se considere om politic, organizandu-i pe studentii straini din capitala sovietica, fiindu-le lider comunist. Si cine stie in ce relatii va mai fi intrat in anii de studii. Nu-i vorba, inca din liceu s-a inregimentat in activitatea politica. Chiar si acum, dupa atata timp, isi mai aminteste cu nostalgie de Uniunea Asociatiilor Elevilor din Romania (UAER). Care, pentru cine nu stie, nu organiza doar baluri si excursii, ci si "demascarea" profesorilor "reactionari", daca nu si aplicarea unor "corectii" fizice! Nu are a face deloc faptul ca a aderat sau nu la KGB. Oricum, cele doua momente-cheie l-au contaminat, fara scapare, cu sindromul Moscova. Nu a reusit sa se debaraseze de credinta in idealurile socialismului (acelea neintinate de Ceausescu!), nu a mai putut depasi teama de a nu trada Kremlinul, de a astepta de acolo solutia cea corecta. Sa ne amintim, de pilda, zilele de august 1991, cand, in capitala sovietica, se declansase puciul lui Ianaev, Pugo, Iazov s.cl. I-au trebuit, ca presedinte democrat al Romaniei post-decembriste, cateva zile, pentru a lua o pozitie. A fost o declaratie ambigua, neangajanta. De ce sa ne mai miram ca, anterior, a semnat Tratatul de prietenie si colaborare cu URSS, intr-o vreme cand numai un orb (politic) mai putea sa creada in trainicia Imperiului sovietic. E foarte adevarat, acelasi Iliescu a facut declaratii in sprijinul ideii celor "doua state romanesti". Dar mai are credibilitate? Mai cu seama cand, cu ocazia semnarii, la Moscova, a Tratatului amintit, tocmai el, acest "campion al romanismului" pe malul drept al Prutului, l-a invitat pe Alexandru Mosanu, presedintele parlamentului de la Chisinau, sa se alature nu delegatiei romane, ci aceleia sovietice. In acelasi sens, poate fi judecata calcarea promisiunii facute, in februarie 1992, presedintelui moldovean Mircea Snegur si lui Alexandru Mosanu de a avea convorbiri confidentiale. Cine poate garanta ca, nu tarziu dupa aceea, schimbarea atitudinii lui Snegur fata de Romania nu s-a datorat tocmai lipsei de onestitate a lui Iliescu? Un alt episod s-a petrecut, la sfarsitul lui august-inceputul lui septembrie 1993, cand ambasadorul roman la Chisinau, Marian Enache, un apropiat al presedintelui Iliescu, nu a gasit cu cale sa fie in sala Parlamentului moldovean, unde s-a pus in discutie ratificarea acordului de aderare a Republicii Moldova la CSI. Nesperat, atunci ratificarea a cazut! Evenimentul s-a desfasurat in fata ambasadorului american, a celui bulgar, a diplomatilor din statele baltice s.a.m.d. Numai ambasada romana nu era reprezentata... Mai mult, desi corespondentul TVR se afla in sala si redactase o informatie corecta, postul national de televiziune de la Bucuresti, controlat strans de oamenii lui Iliescu, a difuzat stirea preluata de la agentia ruseasca ITAR-TASS, cu tot cu conotatia negativa ce i-a fost imprimata (!?). Cameleonii Nu-i vorba, atitudinea lui Ion Iliescu nu scuza modul de actiune extrem de oscilant al primului presedinte al Republicii Moldova independente, Mircea Snegur. Si acesta facuse parte din nomenclatura comunista. El indeplinise, in perioada perestroikista, functia de secretar (cu probleme agrare) al CC al PC din Moldova. Formatia sa de agronom si-a capatat-o la Institutul Agricol din Chisinau care, pe timpul ocupatiei sovietice, avea rolul unei autentice academii de partid (Basarabia era privita de la Moscova drept o zona preponderant agrara). Ulterior, Snegur a indeplinit functii care se circumscriau profesiunii de baza, chiar daca unele aveau si caracter de partid. Poate tocmai faptul ca nu fusese pe deplin dominat de statutul de activist, l-a determinat sa se alature miscarii de renastere nationala, reprezentata atunci de Frontul Popular din Moldova (FPM). Peste ani, Mircea Snegur afirma ca a fost singurul nomenclaturist care a trecut "fara rezerve" (spunea el) in tabara opozitiei nationale. Dar poate a fost si un calcul politic. Caci numai cu ajutorul FPM, condus atunci de Mircea Druc, a reusit Snegur sa devina presedinte al republicii. I s-a pus conditia numirii lui Druc ca prim-ministru. Conditie indeplinita la 25 mai 1990! Ceea ce nu l-a impiedicat ca, un an mai tarziu, sa aranjeze inlocuirea lui, mai intai cu Victor Muravschi (un tehnocrat apropiat FPM), apoi, la 30 iunie 1992, cand Kremlinul a intervenit decisiv, iar razboiul din Transnistria era ca si pierdut, cu agro-comunistul Andrei Sangheli. Mircea Snegur a pendulat continuu. A consimtit sa vina la Bucuresti (caci - nu-i asa? - trebuia "sa ne tinem de neamuri") si, pe aeroportul Baneasa, sa asculte de doua ori "Desteapta-te, romane!": o data ca imn al Moldovei sale, a doua oara ca imn al Romaniei. Dar, peste putin timp, a dispus inlocuirea urgenta a acestui imn si a patronat diversiunea pusa la cale de adeptii moldovenismului primitiv, numita "Casa noastra comuna Đ Republica Moldova". Orientarea si-a schimbat-o din nou, dupa ce a parasit fotoliul de sef al statului si si-a facut mea culpa, la Slanic Moldova, intr-o lunga conversatie cu Adrian Paunescu. Tot Snegur este cel care, in decembrie 1991, a semnat acordul de aderare la CSI. Ca, in primavara urmatoare, sa spuna ca Federatia Rusa a declarat razboi Republicii Moldova. Era razboiul de pe Nistru, de al carui sfarsit nefavorabil pentru Chisinau este acuzat tot Snegur de catre combatantii moldoveni, inclusiv de Ilie Ilascu, cel ce fusese condamnat la moarte de separatistii tiraspoleni. Un grup compact de cameleoni politici este format din trei fosti ministri de Externe ai Romaniei. Intr-o ordine cu totul aleatorie, il vom aduce in prim-plan pe Adrian Severin, cel ce, in toamna lui 1997, se autoinstala in tabara liberala a PD. Atunci publica un (auto)interviu in "Azi". Acolo afirma ca "vreo doi-trei directori ai unor cotidiane de mare tiraj sunt agenti ai unor servici straine (...), vreo doi sefi de partid celebri, si chiar pretuiti, sunt si ei agenti straini bine finantati din afara...". Una din tintele sale a devenit mai clara la Conventia, din aceeasi perioada, a Partidului Democrat (al carui membru, dar si vicepresedinte era), cand a clamat deschis: "Spiritul de la Apaca a murit si trebuie sa ne redefinim intr-un alt sistem de referinte". Consecinta atacului asupra lui Petre Roman a aparut in 1998: i s-a cerut demisia din postul de ministru de Externe, apoi din cel de vicepresedinte al PD, apoi a fost exclus din PD. Din ce cauza, spunea mai explicit el insusi: "Cand, in Piata Universitatii, sarbatoream alegerea lui Emil Constantinescu in functia de presedinte al Romaniei, un tanar m-a oprit si m-a intrebat daca nu cumva, in anul 2000, vom avea nevoie de o alta schimbare si atunci purtatorul schimbarii va fi chiar PD? I-am raspuns afirmativ. Am avut, insa convingerea ca, pentru a fi agentul schimbarii in anul 2000, PD trebuie sa-si schimbe conducerea pana atunci ori, cel putin, sa-si schimbe modul de actiune si sa-si innoiasca mesajul. Petre Roman s-a speriat ca vreau sa ii iau locul". Numai ca Adrian Severin, ramanand "fara coledzi", nu mai putea spera la o functie mult ravnita, aceea de presedinte al Adunarii Parlamentare a OSCE. A cochetat un timp cu PNTCD, aflat atunci la putere, dar s-a decis, in final, pentru partidul lui Iliescu, care se profila ca viitor partid de guvernamant. "Nu m-am casatorit din dragoste cu PDSR-ul, ci din interes national", declara el la 3 noiembrie 2000. Si, uite-asa, a ajuns sa-si vada visul cu ochii. Astfel incat, pentru prima oara, o organizatie pan-europeana avea in fruntea sa, doi romani: pe Adrian Severin, presedinte al AP a OSCE, si pe Mircea Geoana, presedinte in exercitiu al OSCE. Dar, stupoare! Chipurile, pentru a nu da nastere la suspiciuni, proaspatul ministru roman de Externe, Mircea Geoana, a pasat dosarul "Transnistria" colegului portughez de troika din conducerea OSCE, Jaime Gama, iar presedintele AP a OSCE, Adrian Severin, i-a sugerat doar ca ar fi fost in avantajul Romaniei ca problema transnistreana sa fie pusa in discutie acum, cand tara noastra are presedintia atat a forului legislativ, cat si a celui executiv a OSCE: "Totul e sa fii decent, onest in abordare, declara Severin. Dar sa nu se spuna ca am o problema, dar o dau la altul ca sa nu existe banuiala ca as insela. Totul e ca atunci cand preiei o misiune sa o faci cu echilibru, demnitate si transparenta". La vremea respectiva, insa, presa, citand surse confidentiale din cadrul SIS (SRI-ul moldovenesc) si facand trimitere la angajati ai Ambasadei Federatiei Ruse la Chisinau, au aratat ca lucrul cel mai senzational in aceasta afacere politica e faptul ca implicarea OSCE in promovarea intereselor rusesti in Transnistria s-a facut cu stirea si contributia presedintelui AP a OSCE, Adrian Severin. Potrivit acelorasi surse, "pentru atributiile pe care acesta le-a pus in seama misiunii OSCE in Moldova, lui Severin i s-au asigurat mari onoruri". Recentele declaratii ale actualului presedinte al PSD, Mircea Geoana (de sprijin - din opozitie - a Chisinaului in problema Transnistriei), sau ale lui Adrian Severin (care, la Institutul de studii social-democrate "Ovidiu Sincai", a imaginat un plan iluzoriu de solutionare a diferendului transnistrean) au darul de a defini cameleonismul lor politic. Cu atat mai mult, cu cat, sub auspiciile OSCE, s-au derulat perfidele proiecte de federalizare a Moldovei. Lor li se alatura, cu aceleasi caracteristici, Adrian Nastase, care, in primavara lui 1992, a acceptat ca Romania sa paraseasca masa negocierilor privind Transnistria. Motivul? Aceeasi grija, invocata mai tarziu si de Geoana, ca sa nu fie privita cu suspiciune tara noastra (!?). Retragerea reprezentantului Romaniei a fost, in mod firesc, consecinta evenimentelor anterioare. De altfel, Adrian Nastase, pe-atunci ministru al Afacerilor Externe, si-a pus semnatura, deopotriva cu presedintele Iliescu, pe nefericitul Tratat sovieto-roman. Ca orice asemenea document care se respecta, si acesta va fi avut clauze inaccesibile ochiului public. Pana si "inocentul" Tratat sovieto-german (23 august 1939) a fost insotit de odiosul protocol secret, prin care s-au pus la cale rapturile teritoriale din Europa Centrala si de Est, inclusiv Basarabia si nordul Bucovinei. Actorii politici atinsi de sindromul rusesc, ca si cameleonii au influentat soarta relatiilor dintre Chisinau si Bucuresti. Cat ii priveste pe naivi, pe orgoliosul Iura sau pe falsii lideri, acestia au determinat indirect cursul acestor raporturi. O analiza aparte merita, in acest context, pozitiile mai noi sau mai vechi ale lui Vladimir Voronin si Traian Basescu. Cu atat mai mult, cu cat evenimentele in care sunt implicati cei doi sefi de stat sunt in desfasurare. Vocea Romaniei, din off Eforturile actualei administratii romanesti de reinsertie a Bucurestiului in solutionarea diferendului transnistrean nu sunt ferite de obstacole. Federatia Rusa s-a opus din nou ocuparii de catre Romania a unui loc la masa de negocieri pe tema Transnistriei si a acceptat cu greu un statut de observator pentru SUA si UE. Totusi, ministrul roman de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, in intalnirea avuta, la Bucuresti (4-5 noiembrie 2005), cu Vasili Sova, ministrul Reintegrarii al Republicii Moldova, a mentionat ca Bucurestiul va continua sa sprijine Republica Moldova in cadrul relatiilor speciale ale Romaniei cu UE si SUA. La incheierea convorbirilor, seful diplomatiei romanesti, intr-un interviu acordat postului de radio "Europa Libera", citat de oficiosul de la Chisinau "Moldova Suverana", a declarat ca prezenta Romaniei "incearca sa echilibreze formatul de dialog, in care cei trei mediatori - OSCE, Federatia Rusa si Ucraina - dezbat planuri care nu sunt complet aderente la asteptarile R.Moldova". Ungureanu a adaugat ca rezolvarea problemei transnistrene trebuie gasita "in cadrele statalitatii moldovenesti, intr-o formula de autonomie extinsa; in nici un caz, sa se dea nastere unei speculatii confederative sau federaliste". Un articol de Constantin Lupu


(1163 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Actori pe scena relatiilor Chisinau-Bucuresti Sub semnul strategiei 0 (zero) | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.40047883987427 seconds.