Vineri, 17 Iunie 2016 - 05:54 AM ARTE: Un artist plastic roman a cucerit Peninsula Iberica/ de Ziarul de duminica

Publicat de: ---

ziarulfinanciar Autor: Ziarul de Duminica 16 .06.2016

Ada Condeescu se va afla de ziua ei la festivalul de la Karlovy Vary 

Ada Condeescu (foto 1) va primi de ziua ei un cadou pe care si-l doreste orice actor: o aparitie pe covorul rosu, la unul dintre cele mai importante festivaluri internationale de film din Europa Centrala si de Est, cel de la Karlovy Vary.

Actrita, care pe 2 iulie va implini 28 de ani, va fi chiar de ziua sa in focurile pregatirii pentru premiera internationala a filmului ?Dincolo de calea ferata?. Pelicula, regizata de Catalin Mitulescu, si care ii are ca protagonisti pe Ada Condeescu si Alexandru Potocean a fost selectionata in competitia principala a editiei cu numarul 51 a Festivalului International de Film de la Karlovy Vary, care va avea loc intre 1 si 9 iulie si va concura pentru trofeul Globul de Cristal.

?Sunt emotionata ca voi fi impreuna cu echipa mea la un festival de traditie atat de  important cum este Karlovy Vary. Emotiile covorului rosu sunt mereu la fel, puternice, vibrante, asa ca abia astept acea zi si momentul de final al proiectiei, cand voi vedea cum a simtit sala acest film plin de viata si poezie?, a marturisit actrita. Ada Condeescu interpreteaza in ?Dincolo de calea ferata? rolul Monicai, o tanara care isi reintalneste sotul, pe Radu (Alexandru Potocean), dupa o absenta de un an datorata unei calatorii in Italia. Distanta a creat confuzie si neincredere intre cei doi, care nu pot fi risipite nici dupa o noapte petrecuta impreuna. Dincolo de calea ferata, in mahalaua bucuresteana, toti prietenii petrec la o nunta din cartier, in timp ce Radu si Monica incearca sa-si dea seama daca si pentru ei exista posibilitatea unui nou inceput.

Ada Condeescu recunoaste ca asteapta ziua premierei de la Karlovy Vary cu emotie si cu bucurie: ?Data premierei internationale este pe 4 iulie, la doua zile dupa ziua mea! Cred ca vor fi multe bucurii si emotii frumoase! Indraznesc sa ma gandesc ca e un cadou?, spune actrita.

 

Succes urias al unui artist plastic roman in Peninsula Iberica

Dupa ce a fost admirata de peste 100.000 de oameni in Portugalia, expozitia ?Locuri unde voi fi? a ceramistei Cristina Bolborea va fi itinerata in Spania (foto 2).

?Cu aproape doi ani in urma, ceramista Cristina Bolborea devenea primul artist roman invitat sa expuna in spatiul ?artei de capatai? a Portugaliei, Museu Nacional do Azulejo din Lisabona. In acest paradis al faiantei pictate, dispus in interiorul fostei manastiri Madre de Deus, intemeiata de regina Leonor in anul 1509, expozitia ?Locuri unde voi fi? urma sa zaboveasca circa trei luni. Afluxul de vizitatori, evaluarile superlative ale specialistilor de la Oficiul Patrimoniului  portughez i-au determinat pe organizatori, pe directoarea muzeului, dna Maria Antónia Pinto de Matos, sa dubleze intervalul de expunere si apoi sa propuna itinerarea expozitiei la cel de-al doilea muzeu, ca importanta, al Portugaliei, Machado do Castro din Coimbra.
Cu mai bine de 100.000 de vizitatori in cele noua luni pe simezele din Lisabona si Coimbra, expozitia cu titlu premonitoriu ?Locuri unde voi fi? si-a continuat calatoria muzeala in doua spatii la fel de ofertante: Muzeul Gr?o Vasco si Quinta da Cruz din orasul nord-portughez Viseu. Gratie entuziasmului curatorilor de aici, care si-au facut promisiunea de a raspandi in toate zarile experienta gazduirii acestei expozitii de exceptie, de a o face cunoscuta tuturor cunoscatorilor in domeniu, dar si amatorilor de ?azulejo? si de ceramica din Portugalia, Cristina Bolborea a devenit invitatul de onoare al Bienalei Internationale de Ceramica (a XII-a editie) de la Aveiro.
In data de 6 noiembrie, in prezenta oficialilor Camerei Municipale din Aveiro (?Venetia lusitana?, cum i se mai spune), a lui Xohan Viqueira, ceramist spaniol si comisar al Bienalei 2015, a doamnei Ana Gomes, directoarea Muzeului da Cidade si a intregii echipe ICR Lisabona, a avut loc a patra inaugurare portugheza a expozitei.
Iar ?locurile unde va fi?? expusa se vor inmulti semnificativ, cata vreme in 2016, ICR Madrid va organiza o noua expunere, in Spania, a antologiei de lucrari ale Cristinei Bolborea. Vernisajul va avea loc la Valencia (Museo Nacional de Cerámica y Artes Suntuarias ?González?), miercuri, 22 iunie, ora 19.00.? ? Daniel Nicolescu, cronicar de arta si jurnalist
 

Concert de gala la inchiderea stagiunii Orchestrei Nationale Radio

Astazi, 17 iunie 2016, ora 19.00, la Sala Radio, concertul care incheie o bogata stagiune a Orchestrei Nationale Radio se va derula sub bagheta apreciatului dirijor roman Cristian Mandeal.

Evenimentul va propune o creatie a celebrului compozitor francez al ?Bolero-ului?: Ravel ? ?Concertul in sol major pentru pian si orchestra?. Solist va fi pianistul Csíky  Boldizsár jr, distins in 1994 cu Premiul ?Cella Delavrancea?, acordat de maestrul Dan Grigore. In aceeasi seara va putea fi ascultata si lucrarea altui  mare compozitor francez ? Gabriel Fauré: ?Pavane? precum si ?Petruska?, baletul semnat de artistul rus al sec. XX Igor Stravinski. Baletul a fost pus in scena prima oara in 1911 la Paris, cu Vaslav Nijinski si Tamara Karsavina in rolurile principale, in cadrul apreciatelor stagiuni ?Ballets Russes?, prezentate la Théatre du Chatelet, sub conducerea impresarului rus Serghei Diaghilev.

Compus de Ravel pe durata a doi ani, intre 1929 si 1931, concertul pentru pian este puternic influentat de atractia compozitorului pentru jazz, gen pe care il descoperea in perioada respectiva, dupa un turneu sustinut in Statele Unite. Despre importanta jazz-ului, Ravel marturisea: ?Cea mai captivanta parte a jazz-ului este ritmul sau  bogat si amuzant? Jazz-ul este o sursa bogata si vitala de inspiratie pentru compozitorii moderni si sunt uimit ca atat de putini americani sunt influentati de el.? Premiera absoluta a avut loc in ianuarie 1932 cu Ravel la pupitrul dirijoral si pianista Marguerite Long in ipostaza solistica, succesul evenimentului fiind urmat de un amplu turneu pe care cei doi l-au intreprins in 20 de orase din Europa, peste tot concertul bucurandu-se de succes la public.

In cei peste 40 de ani de activitate dirijorala neintrerupta, Cristian Mandeal si-a exercitat profesia in Romania si in strainatate. Ca dirijor principal si director general al Filarmonicii ?George Enescu? (1991 - 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de inalte, lasand in urma o institutie - etalon pentru Romania. A fost director artistic la Northern Israelian Orchestra ? Haifa (1999 - 2002) si la Orchestra Nationala Basca ? San Sebastian (2001 - 2008), dirijor permanent la ?Orchestra Haydn? di Bolzano e Trento (2000 - 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei ?Halle? Manchester (2003 - 2008) ? primul detinator al acestui titlu in intreaga existenta de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 - 2007) si al Filarmonicii din Copenhaga.

Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime auditii absolute, in special ale compozitorilor romani, dar si straini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programandu-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a dirijat opera ?Oedipe? in prima auditie britanica (la Festivalul de la Edinburgh, 2002) si italiana (Teatro Lirico di Cagliari, 2005).

Un punct de mare interes in ultima perioada de activitate a lui Cristian Mandeal il reprezinta colaborarea cu Orchestra Romana de Tineret pe care o cultiva, educa si dirijeaza constant incepand din 2008.

Csíky  Boldizsár jr si-a urmat studiile la Academia de Muzica ?Gheorghe Dima?  din Cluj, iar in perioada studentiei a castigat cinci premii nationale de interpretare pianistica. Din anul 1991 a urmat cursuri postuniversitare cu maestrul Jenő Jandó, profesor universitar la Academia de Muzica ?Franz Liszt? din Budapesta. In 1992 a primit o bursa de studii la cursurile de maiestrie din Lübeck (Germania). In 1998 a participat la cursul de vara de la Fontainebleau (Franta). In anul 2000, dupa numeroase colaborari ? aproximativ 40 de concerte pe an ? directorul muzical (Walter Krafft) al institutiei Münchener Musikseminar (Germania) i-a acordat titlul de solist permanent.

Ca artist interpret, a sustinut peste 800 de concerte si recitaluri in toate centrele muzicale din tara si de peste hotare: Austria, Anglia, Bulgaria, Elvetia, Franta, Germania, Italia, Scotia, Rusia, Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Cehia, America si Japonia.

Concertul poate fi ascultat in direct pe toate frecventele Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical din tara si in streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro si www.romania-muzical.ro.

 

Targ de Rusalii la Muzeul National al Taranului Roman

Piata Taraneasca organizeaza Targ de Rusalii, in curtea Muzeului National al Taranului Roman, in perioada 17-19 iunie 2016. Accesul se face prin Monetariei nr. 3 si intrarea este libera.

Cu ocazia  Mosiilor de Vara, mesteri populari, producatori si artizani dar si colectonari din toate zonele tarii vin la targ cu oale de Horezu si de Corund, obiecte din lemn pentru gospodarie de la Babeni, ceramica pictata cu motive traditionale, icoane pe lemn si pe sticla, tesaturi si costume populare din Muscel, Mehedinti, Tinutul Padurenilor, Rupea, Teleorman, Gorj, Maramures, Prahova,  covoare si podoabe traditionale, impletituri din sfoara, jucarii crosetate si din panza, oua incondeiate, genti si bijuterii din piele, imbracaminte din lana impaslita, plante de leac  si sapunuri naturale.

La targ se pot gasi pentru pomenirea mortilor de Mosi: covrigi si colaci cu miere, fructe si legume proaspete, cozonaci domnesti si prajituri de casa, poale-n brau, turta dulce si miere, zacusti de la Tartasesti, palinca de la Cuca, siropuri naturale si dulceturi traditionale nou atestate din Gradina Cucoanei, dar si afumaturi de la Fum de Fag.

Bucatarii sunt pregatiti cu bors de peste la ceaun, sarmalute in varza noua, costita afumata de porc cu cartofi sasesti  si orez cu lapte cu cirese si frunza de nuc.


Intrarea la targ este libera.

Program: vineri, sambata si duminica, intre orele 10.00 si 18.00.


(4122 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziarul Financiar

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziarul Financiar:

Un artist plastic roman a cucerit Peninsula Iberica/ de Ziarul de duminica | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.55743288993835 seconds.