Miercuri, 30 Noiembrie 2005 - 07:16 PM Aleg.RO: Case noi, cu finantare prin obligatiuni

Publicat de: ---

Case noi, cu finantare prin obligatiuniDe o piata ipotecara se va putea vorbi cel mai devreme de anul viitor .

Dupa ce a trecut de Senat, pachetul legislativ pentru reglementarea acestei piete se afla acum in faza finala, de obtinerea avizelor de la Comisii. Pachetul cuprinde legile privind modificarea actualei legi a creditului ipotecar, privind infiintarea bancilor de credit ipotecar, respectiv cea privind obligatiunile ipotecare. Pentru ca legislatia sa fie completa, ar mai trebui introdusa legea privind securizarea creantelor.

Urmeaza, in maximum trei luni de la aprobarea acestor legi, emiterea asa-numitei legislatii secundare, de catre BNR si CNVM. In principiu, o banca de credit ipotecar se va deosebi de banci comerciale traditionale prin faptul ca prin faptul ca pot acorda numai credite pentru a caror garantare se constituie un drept real de ipoteca si ca nu pot atrage depozite. In aceste conditii, principala modalitate prin care bancile isi vor atrage surse externe de finantare ramane bursa, prin emiterea de obligatiuni ipotecare. Acestea sunt valori mobiliare emise in baza unui portofoliu de credite ipotecare, asupra caruia investitorii dobandesc o garantie de prim rang si un drept de preferinta in raport cu orice alt creditor al emitentului.

De aici, rezulta imediat avantajele existentei pietei ipotecare - pe de o parte, cei care au nevoie de finantare pentru constructia unei locuinte (si cine nu are nevoie?), vor gasi banci specializate, care se adapteaza usor la cerintele clientilor. Pe de alta parte, o piata ipotecara secundara (bursiera) inseamna o noua modalitate de investitie, in special pentru investitorii "conservatori", care cauta risc mic si sunt dispusi sa accepte castiguri "onorabile", dar pe perioade indelungate. De notat ca obligatiunile ipotecare pot avea o perioada de maturitate intre 5 si 15 ani. Iosif Pop, presedintele Imofinance, extinde paleta avantajelor - finantarea ipotecara prin bursa este neinflationista, contribuind la atragerea excedentelor de lichiditate din sistemul financiar.

Bursa cere obligatiuni

La Bursa de Valori Bucuresti (BVB) sunt tranzactionate, in prezent, 14 obligatiuni, emise de 12 primarii de orase. In primele noua luni ale anului, tranzactiile cu obligatiuni au totalizat numai 2% din rulajul total al bursei, procent sensibil mai mic decat pe bursele dezvoltate sau aflate in dezvoltare (emergente). Aceasta lichiditate redusa se poate explica prin maturitatile si valorile reduse ale seriilor de obligatiuni, dobanda variabila practicata de majoritatea emitentilor, stategia tip "cumpara si pastreaza" a investitorilor in obligatiuni, lipsa din piata a titlurilor de stat - spune directorul general al BVB, Stere Farmache. De altfel, lipsa titlurilor de stat de la cota ar putea fi o premisa pentru ca obligatiunile ipotecare sa aiba mai mult succes pe bursa.

In context, amintim ca saptamana trecuta, Banca Comerciala Carpatica a informat BVB ca la AGA din decembri va fi luata in discutie lansarea unei emisiuni de obligatiuni de pana la 70 milioane de lei (RON).

Ponderea tranzactiilor cu obligatiuni in rulajul total
Tara          Pondere (%)
Germania          17,5
Italia          10,8
Slovenia          55
Cehia          32,5
Ungaria          6,5
Polonia          2,9
Sursa: BVB


(816 afișări)

 
Case noi, cu finantare prin obligatiuni | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.54972100257874 seconds.