Joi, 01 Decembrie 2005 - 12:27 PM Aleg.RO: “Casa din Mihaileanu” nu a facut obiectul nici unei cauze instrumentate de DNA

Publicat de: ---

cronicaromana Dosarul cunoscut sub numele de “Casa din Mihaileanu” nu a facut obiectul nici unei cauze instrumentate de procurorii anticoruptie, se arata intr-un comunicat al Departamentului National Anticoruptie (DNA), remis Agentiei Rompres . Reprezentantii DNA subliniaza ca procurorul sef al Departamentului, Daniel Morar, a exprimat doar o pozitie de principiu, in sensul ca, potrivit prevederilor constitutionale referitoare la imunitatea si punerea sub acuzare a Presedintelui Romaniei, acesta nu poate fi cercetat decat pentru inalta tradare. Legea fundamentala interzice insa cercetarea sefului statului pentru alte fapte si stipuleaza ca, in timpul exercitarii mandatului, impotriva acestuia nu poate fi desfasurata o cercetare penala. Potrivit comunicatului, la Departamentul National Anticoruptie a fost inregistrat un dosar referitor la achizitionarea unui teren de catre actualul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, dosar inchis in luna aprilie a acestui an. In fapt, acesta este motivul care a stat la baza inchiderii dosarului ce s-a aflat anterior in instrumentarea procurorilor fostului PNA, se mai arata in documentul citat. Dosarul cunoscut sub numele “Casa din Mihaileanu” se refera la un imobil achizitionat de presedintele Traian Basescu pe vremea cand era primar general al Capitalei, cu suma de 19.000 de dolari, in conditiile in care numai un salon din aceasta casa ar valora pe piata aproximativ 40.000 de euro. Actualul sef al statului a locuit mai intai cu chirie in casa din strada Stefan Mihaileanu 2. Potrivit Legii 114/1996, fiind o locuinta din fondul locativ de stat, familia Basescu ar fi avut dreptul la o suprafata utila de maximum 74 de metri patrati. Pana sa-i fie repartizat fostului primar general al Capitalei, apartamentul a fost inchiriat de Primaria Capitalei Regiei Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat, care la randul ei, l-a inchiriat Ambasadei Germaniei.


(387 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Cronica Română

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cronica Română:

“Casa din Mihaileanu” nu a facut obiectul nici unei cauze instrumentate de DNA | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.3133909702301 seconds.