Vineri, 02 Decembrie 2005 - 06:31 AM Aleg.RO: Ifigenia in Damaroaia, sau contraofensiva marilor corupti (II)

Publicat de: ---

cronicaromana VICTOR NITELEA Aratam in prima parte a acestui articol ca asistam la o campanie concertata de lansare pe piata a unor vinovatii indoielnice si, oricum, minore, in scopul de a-i neutraliza pe cei ce s-ar putea angaja intr-o lupta contra marilor corupti, sau macar pentru a se dilua vinovatiile pana la desensibilizarea publicului fata de ele si la confuzionarea totala a acestuia . Mecanismul folosit este exploatarea capacitatii reduse a oamenilor de a percepe proportiile cantitative corecte atunci cand lucrurile ce le sunt puse in fata sunt foarte departe de dimensiunile cu care sunt ei confruntati in fiecare zi. A vedea sau a gandi o suta de morti ne impresioneaza. Ne impresioneaza mai mult decat cinci morti. Dar nu in proportia aritmetica a acestor cifre, adica de douazeci de ori mai mult. Pentru simplul motiv ca cei cinci morti ne impresioneaza atat de mult, incat o emotie de douazeci de ori mai mare ne-ar fi insuportabila: probabil ca ne-ar ucide. Iar sase milioane de morti devin o abstractiune. Tot asa, omul obisnuit, care nu jongleaza in fiecare zi cu sume foarte mari, stie foarte bine sa faca „din ochi” distinctia intre o pereche de pantofi de 10 dolari si una de 100 de dolari, dar ii e foarte greu sa „simta” diferenta intre o avere de 10 milioane de dolari sau 100 de milioane: pentru el, cel de 10 ori si cel de 100 de ori milionar sunt doar niste oameni foarte bogati – cel de-al doilea, ce-i drept, ceva mai bogat decat primul. In ceea ce ne priveste, am lansat mai demult ipoteza ca legea din biologie care spune ca intensitatea perceptiei unui receptor e proportionala cu logaritmul intensitati stimulului se poate extrapola si adapta si la trairi mai complexe decat simpla perceptie senzoriala. Asadar, ca sensibilitatea noastra e mai accentuata si cvasiliniara in zona din scara dimensionala cu care operam frecvent si atenuata si deformata dupa o dependenta de tip logaritmic in zonele colaterale, ale lucrurilor „foarte mari” sau „foarte mici”. In particular, contraofensiva de azi a marilor corupti, care au furat sute de milioane sau miliardul de dolari, se bazeaza pe acesta lege logaritmica ce atenueaza diferenta de perceptie dintre proprietatea lor si o proprietate frumusica, de cateva sute de mii de dolari, inaccessibila celor mai multi. Obiectiv, raportul dintre o avere de sute de milioane dolari si una de sute de mii e urias, de unu la o mie; subiectiv, cea de sute de milioane e „ceva mai mare” decat cea de sute de mii. Iar daca aceste averi sunt cumva furate, paguba obiectiva a celor de la care ele au fost furate e in raport de unu la o mie, dar perceptia subiectiva a frustrarii acestora ramane la valori comparabile. Arma predilecta a actualei ofensive a marilor corupti este invidia. A vorbi despre casa parintilor dnei Macovei, casa judecatoarei Huza, casa din Mihaileanu a presedintelui Basescu, se adreseaza invidiei celui ce sta in doua camere la bloc si se uita cu bale la gura la o casa ceva mai rasarita: asta e orizontul lui de dorinta, asta isi viseaza, asta invidiaza. Sutele de milioane de dolari, sau miliardul, atribuite credibil unor pesti mari ca Tiriac, Patriciu, Nastase, sunt mult dincolo de ce-si poate el imagina, sunt o abstractiune, sunt ca si cum n-ar fi. Desi o asemenea avere inseamna zece mii de case din cele pe care si le viseaza amaratul. Iar daca el nu-si poate realiza visul, nu e pentru ca alti pestisori s-au descurcat ceva mai bine ca el, ci pentru ca rechinii l-au jefuit de ce era al lui, ca proprietate publica. Sigur ca daca unul sau altul din pestii mari ar cadea doar pentru una din cele zece mii de case in echivalent pe care le-ar poseda si s-ar dovedi ca pe nedrept – fie ea in Zambaccian sau in alta parte – tot ar fi o treaba. Dar asta nu se-ntampla pentru ca opinia publica e dusa de nas sa se concentreze asupra casei parintilor dnei Macovei. Sau, cum spuneau bucurestenii in timpul bombardamentelor americane: du-i, Doamne, la Ploiesti! Cu singura diferenta ca marii magnati nu au nevoie de rugaciuni la Domnul pentru a-si atinge scopul: ei au presa la dispozitie, care-i poate duce de nas si pana-n Honolulu pe prostii din public, daca e nevoie! Opinia publica si, mai grav, Europa, ne cere capul unui mare corupt. Asa precum zeii alt-data, dupa Homer, le cereau aheilor o jertfa de sange pentru a putea purcede spre Troia. Si nu orice jertfa, ci una dureroasa, una din familie, una din sistem: Ifigenia, fiica lui Agamemnon si logodnica lui Ahile. Clasa potentatilor de la noi da azi din colt in colt: pe cine sa desemnam cutitului sacrificatorului? Cine-i Ifigenia? Cutare? –nu, ca sare-n sus premierul si inroseste firele de telefon la Parchet. Cutarescu? – nu, ca pentru el inroseste firele fostul Presedinte. Cutarache? -nu, pentru ca e mare mahar de partid si ar fi persecutie politica. Iata insa ca tot in Homer s-a gasit solutia: acesta ne arata ca, in ultimul moment, prin interventie divina, pe altarul de sacrificiu Ifigenia a fost inlocuita cu o caprioara. Drept care n-as vrea sa fiu in aceste clipe in pielea doamnei judecator Huza! *) Portretul autorului apartine pictorului Eugen Raportoru


(468 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Cronica Română

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cronica Română:

Ifigenia in Damaroaia, sau contraofensiva marilor corupti (II) | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.71272611618042 seconds.