Marți, 15 Februarie 2005 - 09:35 AM Aleg.RO: Politica externa trebuie facuta cu mai multa seriozitate

Publicat de: ---

tricolorul Eugen Mihaescu, Vicepresedinte al Comisiei pentru Politica Externa a Senatului României(Discursul a fost rostit luni, 14 februarie 2005, in plenul Senatului)

Citeva evenimente recente m-au determinat sa fac aceasta declaratie, in acest moment. Primul se refera la participarea colegilor nostri, doamna senator Norica Nicolai si domnul senator Mircea Geoana, la Dejunul cu Rugaciune de la Washington. Asteptam ca, la prima intilnire a Comisiei pentru Politica Externa a Senatului, din 8 februarie, sa aflam cum a decurs Dejunul. Dintr-un intirziat reflex de ministru al Afacerilor Externe, colegul Geoana nu a prezentat nici un raport, dar a avut timp sa informeze in amanunt presa despre contactele si discutiile pe care le-a angajat cu acest prilej. Un alt eveniment este vizita pe care o incepe, astazi, cu mare discretie, la Moscova, presedintele României. Dupa declaratiile sale de politica externa, in care angaja direct tara pe axa Londra-Washington-Bucuresti, initiativa sa poate fi salutata, dar cred ca si noi, parlamentarii, ar fi trebuit sa fim la curent cu ea. Aceste doua exemple, ca si faptul ca, de mai bine de o saptamina, nu reusesc sa fixez o intrevedere cu proaspatul numit ministru al Afacerilor Externe, m-au pus pe ginduri. In lume exista citeva state care isi proiecteaza interesele strategice pe intervale lungi de timp. Rusia, China si Turcia isi gindesc viitorul pe perioade cuprinse intre zeci si sute de ani, iar Israelul il gindeste in termenii eternitatii. Timpii acestor state se masoara altfel decit il inteleg statele mici, altfel decit il percepem noi, românii. De aceea, istoria lor a cunoscut si faze imperiale, multinationale. Astazi, conducatorii români nu stiu ce vor face peste un an, iar românul de rind nu stie cum se va descurca a doua zi. De la Marea Unire si pina astazi, politicienii au inteles sa se foloseasca de politica externa pentru a acumula capital politic sau economic, nu o data in detrimentul interesului national. Cred ca am ajuns in ceasul al XII-lea si trebuie sa ne gindim ce se va intimpla cu tara noastra, chiar daca se va integra in Uniunea Europeana, si, mai ales, sa evaluam situatia României in eventualitatea ca proiectul european in sine ar esua. Lipsa unei strategii unitare pe termen lung de politica externa, ale carei obiective sa depaseasca interesele personale sau partinice, sta la baza nereusitelor României pe toate planurile in procesul tranzitiei de la comunism la economia de piata. Faptul ca in structurile Ministerului Afacerilor Externe se cuibaresc in continuare functionari din timpul lui Ceausescu, sau chiar rudele celor care l-au servit pe Dej, este explicatia incetinelii cu care se schimba imaginea României in lume. Fiecare ezitare, fiecare bilba din “Centrala”, fiecare gafa a celor care conduc sau pur si simplu lucreaza la misiunile din strainatate costa România. Nici unul dintre cei care s-au perindat pe la conducerea acestui minister, in ultimii 15 ani, nu a dorit sau nu a avut curajul sa-l restructureze din temelii. Cu diplomati care au servit socialismul multilateral dezvoltat si Tratatul de la Varsovia, este greu sa intelegem ca NATO ne-a primit in structurile sale nu pentru ca sa ne aratam muschii vecinilor mai mari sau mai mici si nici ca sa cerem ajutor pentru “reglarile de conturi” pe plan local. NATO si, din 2007, Uniunea Europeana doresc o Românie puternica la frontiere, capabila de o diplomatie constructiva si, daca nu vom reusi sa ne asumam aceasta misiune, atunci vecinii si marile puteri se vor intelege, ca de atitea alte ori, peste capul nostru. Restructurarea Ministerului Afacerilor Externe pe criterii de profesionalism si competenta, si nu pe grad de rudenie, este esentiala si a devenit imperioasa, iar, intre timp, Parlamentul si presedintele tarii trebuie sa monitorizeze indeaproape diplomatia. Numai Parlamentul, in structurile caruia nu exista subordonare propriu-zisa, caci este compus din alesii poporului, impreuna cu presedintele pot monitoriza indeplinirea obiectivelor strategiei de politica externa care transcend interesele partinice. Strategia pe termen lung serveste interesele tarii, indiferent de doctrina celor care, vremelnic, se afla la conducerea ei. Parlamentul României a fost deturnat de la adevarata sa misiune si transformat intr-o masina de vot. Pe timpul mandatului meu, insa, voi veghea sa nu se iroseasca idealul pentru care s-au sacrificat eroii Marii Uniri. De asemenea, ma voi opune ca România sa mai fie reprezentata de turnatori ai Securitatii, asemeni lui Andrei Magheru de la UNESCO, sau de “obositi” gen Ovidiu Gherman, trimis la odihna la Agentia Natiunilor Unite pentru Energia Atomica. Cea mai mare multumire pentru mine ar fi sa-l putem contrazice pe istoricul Nicolae Iorga, care spunea ca “România nu mai face ceea ce vrea, ci numai ce poate”.


(833 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Tricolorul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Tricolorul:

Politica externa trebuie facuta cu mai multa seriozitate | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.71479797363281 seconds.