Sâmbătă, 10 Decembrie 2005 - 06:40 AM Aleg.RO: HAIDETI SA HAIDEM!

Publicat de: ---

evenimentulzilei Razvan ExarhuSambata, 10 Decembrie 2005 Agramaticeanu Daca ar sta Dumnezeu o vreme prin Romania, credeti ca ar ajunge sa vorbeasca usor agramat? Ar fi in stare sa spuna: Lumea care am facut-o decat in sapte zile vorbeste ca dracu’!? Am dat un exemplu foarte riscant pentru a descrie usurel agramatismul contaminant in care ne trecem vietile . Conteaza cat de corect vorbeste romaneste un consumator oarecare, un participant la trafic, un manelist, un militar in termen sau un alegator? Conteaza cumva mai mult cat de tare violenteaza limba romana un prostanac celebru? Sa fi devenit persoanele publice agramate un instrument de legitimare a ghiorlaniei care a infestat teritoriul tarii in care locuim? Mai limpede spus, este important in anul 2005, intr-un moment de splendoare a evolutiei speciei, ca premierul unei tari cu 20 de milioane de telespectatori face greseli repetate de vorbire?   O fi sau nu o fi? - aceasta-i intrebarea. Orice bioenergoterapeut ne poate asigura ca e sanatos si indicat, ca sa nu-ti iasa bube pe corp, sa spui prostii cate vrei la televizor, dar macar sa le spui corect romaneste! De un an, de cand este premier, il tot aud pe domnul Tariceanu (alaturi de ministri, prefecti, primari si alte dihanii de partid si de stat) ratand consecvent perechea de pronume relative care/pe care. Pasii care trebuia sa-i facem (citat din emisiunea lui Stelian Tanase de miercuri, 7 decembrie), este un exemplu printre altele, care arata cum este platita degeaba din bani publici o armata de consilieri, pr-isti si specialisti ultraspecializati. Logic vorbind, ar fi normal ca un demnitar sa vorbeasca mai ingrijit, mai curatel, mai corectel decat prostimea. Sa dea un exemplu celor care cred ca viitorul suna la fel de bine precum arata. In scris, sa faca ce pofteste, ca nu are lumea timp sa citeasca greseli de gandire. Sa ma scuze miresele, dar e ca si cum ai veni in trening si slapi la nunta! Engleza lui Basescu se arata in acest context extrem de secundara fata de romana lui Tariceanu. (In treacat fie spus, acesta din urma, ca sofer - vorbeste bine, ca demnitar - destul de prost.) Si poate ca nici nu e vorba de romana lui Tariceanu, ci de limba iresponsabila pe care o vorbesc o buna parte din cei investiti cu o responsabilitate publica.   Ce credibilitate poate avea un demnitar care vorbeste la fel de nepriceput ca un infractor de la oras (sa nu zic de la tara)? Nu vreau sa jignesc infractorii de tinuta, nu am pretentii de la Genica Boerica, nici de la Ion Iliescu si limba lui de lemn de stalp, dar mi se pare potrivit sa nu mai aud, la 16 ani de cand Ceausescu teoretic a murit, propozitii ca: Sa facem totul pentru a asigura cresterea economica (citat din aceeasi emisiune). Normal ar fi sa facem absolut totul, dar vin Sarbatorile in continuu si capetele luminate sunt la fel de vizibile ca si cele neluminate. Asadar, totul este permis. Nu ne mai ramane decat sa ne bucuram de faptul ca singurul lucru sigur la noi e continuitatea greselilor si a cliseelor. Savoarea vietii face ca premierul Tariceanu foloseste, in momentele in care exprima adevaruri confuze, doua expresii consacrate de predecesorul sau, Adrian Nastase: foarte clar si sa fim bine intelesi. Cum ar trebui sa ne simtim cand un individ platit de noi toti ca sa ne conduca bine vorbeste prost si foarte relativ? Pana si celebrul Ce se-ntampla!? al fostului premier Vacaroiu a fost reactivat de Tariceanu pentru a trage de timp in perioadele in care nu se intampla nimic bun nici in discursul sau si nici in tara. De unde atata delicatete si indulgenta la acest popor minunat care se scuipa in intersectii? Poate ca in acest moment de rascruce, in care toata lumea o da de gard fara jena, iar ignoranta si nesimtirea au ajuns extrem de respectabile, ne putem in sfarsit permite, fie ca e vorba despre presedinte, guvernanti, vedete media sau ciobani, sa spunem simplu, de fiecare data cand ne sunt insultate inteligenta si portofelele: Baiete, esti idiot! Sa nu uitam sa ne rugam la final ca nu cumva Mos Craciun sa ne aduca in dar vreun premier mai impiedicat decat Radu Vasile, a carui vorba nefericita pare sa urmareasca lumea noastra ca un blestem: Daca insistati, eu inclin spre parerea dumneavoastra!


(284 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

HAIDETI SA HAIDEM! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.32579708099365 seconds.