Sâmbătă, 10 Decembrie 2005 - 07:37 AM Aleg.RO: DNA redeschide cazurile Puwak, Zambaccian si Culita Tarata

Publicat de: ---

Averea Dosarele Zambaccian, Puwak si Culita Tarata au fost redeschise pentru ca ancheta facuta a fost insuficienta, a declarat Daniel Morar, seful DNA, care afirma ca nu exista "nici o directie" privind cercetarea de catre DNA, mai ales a membrilor PSD . "Sunt dosare pe care le-am redeschis dupa ce eu si procurorii din cadrul DNA am constatat ca cercetarile au fost insuficiente, au fost deficitare si ca nu s-au preocupat acesti procurori - procurorii care au dat solutii - sa dea solutii pentru rezolvarea fondului cauzei", a declarat procurorul sef Morar. Potrivit lui Morar, dosarele de mare coruptie privesc parlamentari - in functie sau care au comis faptele cand erau in functie, in perioada 2000-2004 - si reprezentanti ai administratiei publice locale. "Putem sa-l catalogam si pe domnul Oprisan in aceasta zona", a mai spus el. Seful DNA a mai afirmat ca este o presiune din partea tuturor pentru finalizarea dosarelor de coruptie, desi se stie ca incheierea unei astfel de cauze necesita mult timp. Cu toate acestea, seful DNA spera ca o parte din cauzele de mare coruptie "vor fi scoase" inainte de aparitia raportului de tara, in primavara anului viitor. Dosarul privind terenul din strada Zambaccian cumparat de Adrian Nastase a fost redeschis la inceputul lunii noiembrie 2005 de DNA, solutia initiala in acest caz fiind infirmata de procurorii anticoruptie. Alianta PNL-PD a sesizat PNA, la sfarsitul lunii august 2004, cerandu-i sa cerceteze legatura dintre achizitionarea de catre Adrian Nastase (pe atunci prim-vicepresedinte PDSR si vicepresedinte al Camerei Deputatilor) a unui teren al fostului deputat PDSR Gabriel Bivolaru si sustinerea pe care acesta a primit-o de la Nastase in timp ce era cercetat penal, in 1997. Potrivit sesizarii, Nastase a cumparat, in 1998, un teren de 700 de metri patrati in strada Zambaccian, la un pret de 11.000 de dolari, "de 25 de ori mai mic decat pretul real, de piata, al terenului". Terenul a ajuns la Nastase dupa ce Bivolaru l-a vandut, in 1996, soacrei sale. Dupa doi ani, el a fost cumparat, in timp ce Bivolaru era cercetat penal, de Athena Marianthi Teodoru, care l-a vandut cabinetului de avocatura "Adrian Nastase". PNA a redeschis dosarul privind afacerile familiei fostului ministru al Integrarii Europene, noul sef al procurorilor anticoruptie infirmand solutia de neincepere a urmaririi penale data in decembrie 2003 de Sectia de Anchete Speciale. Procurorii DNA au redeschis si dosarul impotriva fostului deputatul PSD Culita Tarata, caz pornit de la o plangere facuta cu privire la arendarea terenurilor din Insula Mare a Brailei. Culita Tarata este cercetat - alaturi de un judecator sindic si de un administrator judiciar - pentru dare de mita, trafic de influenta, inselaciune, evaziune fiscala si infractiuni la Legea contabilitatii. (A.M.)  


(541 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

DNA redeschide cazurile Puwak, Zambaccian si Culita Tarata | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.60016703605652 seconds.