Duminică, 18 Decembrie 2005 - 08:58 AM Aleg.RO: „Am un dozator de bere in bucatarie”

Publicat de: ---

evenimentulzilei  Alexandra Diaconu  alexandra .diaconu@evz.roDuminica, 18 Decembrie 2005 CA MUSCA-N POLITICA. Mona Musca vorbeste despre robinetul de bere din bucatarie, despre ginerele ei american si despre certurile cu sotul sau, Gavril, cu 20 de ani mai mare decat ea. Deputatul PNL se compara cu premierul Tariceanu doar cand vine vorba de incalecat... diverse. Mona Musca locuieste intr-un apartament pe Calea Victoriei si, cum traficul e imposibil, deputatul PNL intarzie la intalnirea cu echipa „Evenimentului zilei”. Sotul, astfel insarcinat sa amuze jurnalistii pana cand sotia politician ajunge acasa, este cel care deschide usa apartamentului cu numarul doi, pe care inca mai scrie „Musca Gavril”. „Ar trebui sa schimb „firma”, de mult am spus c-o fac. Sa scrie „Musca Mona”, pentru ca ea e barbatul in casa”, spune sotul deputatului. Gavril Musca a fost inginer, acum este pensionar. Dar asta nu inseamna ca nu e mai ocupat decat inainte. Procesele de retrocedare prin care incearca sa recupereze averea familiei si micile servicii pe care le face rudelor, mereu in cautare de o mana priceputa, ii mananca tot timpul. „Intotdeauna mi-am dorit sa curga bere la robinet” Cand Mona ajunge acasa, sotul ii umple o halba de bere bruna, proaspat izvorata prin robinetul dozatorului de bere, chiar din bucataria familiei. „Eu sunt o mare berista. Si intotdeauna mi-am dorit sa curga bere la robinet. Mi l-a imprumutat un prieten patron, o sa i-l dau inapoi cand n-o sa mai fiu in stare sa beau bere”, spune Mona Musca. Berea face parte dintr-un ritual de relaxare alaturi de muzica simfonica, rock-ul, Edith Piaf, Frank Sinatra sau gatitul. La fel de relaxante sunt insa si certurile cu sotul ei, de 76 de ani, pe care-l alinta Bobi. „Ceea ce mi se intampla din pacate rar, pentru ca nu avem timp de asa ceva. Dar certurile inca mai arata interes unul pentru celalalt si impacarile sunt placute”, spune femeia care se cearta mereu „cu argumente si cu sageti de toate felurile”. Politicianul n-are insa vreme pentru treburi femeiesti. „Avand in vedere ca majoritatea timpului este ocupat de barbatul Mona Musca, femeii Mona Musca ii ramane foarte putin”. Cu toate astea gateste cu mare placere, de obicei in doua reprize. „Incep seara si continui dimineata. Cu alte cuvinte, gatesc noaptea, spune Mona Musca Nemultumiri de soacra Are insa un of. In competitie cu mama ei, de 80 de ani, si fiica de 33, in ultimul timp castiga numai fiica, Moco. Al doilea of al Monei Musca, dar mai cu naduf decat primul este timpul redus in care intra in pielea de bunica. Mandra nevoie mare de cei doi nepoti - Luca, de 1 an si 4 luni, si Matei, de 4 luni, Mona Musca sufera pentru ca fiica ei s-a maritat cu un american pe nume Ed. Despre ginere, numai de bine: „Este un om cultivat, priceput, responsabil, de caracter si talentat, scrie carti... Are toate calitatile din lume”, spune soacra, dupa care revine totusi: „Am fost foarte PUNR-ista in privinta ginerelui meu, in sensul ca mi-as fi dorit sa aiba toate defectele din lume, dar sa fie roman. El avea toate calitatile din lume, dar era american. Daca Ed era roman, era mare lucru!”, ofteaza Musca. Carte de vizita Monica Octavia Musca s-a nascut pe 4 mai 1949 si este timisoreanca de origine. A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii din Timisoara, devenind profesoara si apoi cercetator stiintific la Institutul de Lingvistica „Iorgu Iordan”. Este casatorita cu Gavril Musca si au impreuna un copil, Mona, 33 de ani, si doi nepoti, Luca si Matei. Mona Musca a iesit in strada, in decembrie 1989. Tot atunci a intrat in politica. A facut parte din Alianta Civica, apoi din Partidul Aliantei Civice. In Partidul National Liberal a intrat in 1995. In 1996 devine deputat, iar in 2004 ministru al culturii. Demisioneaza in iulie 2005 din aceasta functie, dar si din cea de vicepresedinte al PNL. In prezent, este deputat PNL si observator in Parlamentul European. „Calin Popescu-Tariceanu are masini si motociclete deosebite, am si eu bicicleta si trotineta. Fiecare incaleca ce poate.” Musca il intelege foarte bine pe presedinte, in timp ce cu premierul nu prea are puncte comune Zilele astea implineste 16 ani de cand face politica. La inceput nu stia decat teorie, dar acum politica ii vine manusa. Ii si place. Duce dorul Ministerului Culturii, dar deputatul care a taxat astfel joaca de-a demisia a primului-ministru Calin Popescu-Tariceanu nu regreta nicio clipa ca in balanta au atarnat mai greu principiile decat cele doua functii. Perceputa ca fiind mai apropiata de Basescu decat de Tariceanu, Mona Musca recunoaste: „Il inteleg foarte bine pe Traian Basescu. Chiar daca suntem diferiti, avem foarte multe lucruri in comun. Apreciez indarjirea lui Traian Basescu, apreciez hotararea lui, apreciez consecventa lui. Eu insa sunt liberala si raman liberala”, spune Musca, o partizana a fuziunii dintre Partidul National Liberal si Partidul Democrat. Mona si trotineta Cat despre Tariceanu, Musca spune: „Nu avem puncte comune pe cateva chestiuni importante ca atitudine politica si anume, repet, eu apreciez consecventa, hotararea, coerenta si respectarea cuvantului dat. Cred ca in politica nu ai voie sa tai de zece ori si sa te miri pe urma ca batu-i scurt, ci sa masori de zece ori si sa tai o data. Altfel, ii apreciez si calitatile, a facut foarte bine tot ce tine de procesul de integrare, este un om care reuseste pe o cale soft sa mentina echilibrul in coalitie, dar cred ca e nevoie de mai mult, intr-o functie ca prim-ministru si ca presedinte de partid”. O pasiune comuna are totusi cu premierul. Anul acesta, cadou de ziua ei, de la sot, Mona Musca a primit o trotineta cu sa, electrica si cu trei viteze, cu o autonomie de 30 de kilometri. Cu trotineta, deputatul PNL si-a completat colectia care insuma doua biciclete de teren si una de curse. „Arata superb, e ca o bijuterie. Vedeti ca in Partidul National Liberal toti au boala motocicletelor, a masinilor. Calin Popescu-Tariceanu are masini si motociclete deosebite, am si eu bicicleta si trotineta. Fiecare incaleca ce poate”, spune razand proprietara trotinetei. Bunica la schi Pentru Sarbatori, Mona Musca are un plan indraznet. Merge cu Moco si Ed la schi, in Italia. Dar nu ca sa schieze, ci ca sa stea cu nepotii. „Daca vor accepta, avand in vedere ca ei isi pun copiii pe schiuri de cand se nasc, va fi o mare victorie a mea, una dintre cele mai mari victorii”, spune Musca. Intrebata daca ar renunta la politica pentru a fi bunica full time, deputatul raspunde imediat: „Sigur nu, dar as fi o bunica foarte buna, chiar si facand politica in acelasi timp”. Fiica ei si ginerele, stabiliti temporar la Budapesta, se vor intoarce la New York peste doi ani, iar bunica stie ca o asteapta zboruri lungi peste Ocean. Cultura „Cartile a trei generatii” Aici se afla doar o mica parte din cartile fostului ministru al culturii Mona Musca. In afara catorva zeci de volume aliniate pe rafturile din apartamentul de pe Calea Victoriei, mai exista alte trei biblioteci: una in locuinta fiicei deputatului PNL, una in casa de vacanta de la Hodosa si a treia chiar in boxa din blocul de pe Calea Victoriei. „Avem acolo si cartile fiicei mele de cand era copil. La asta folosim noi boxa, avem o biblioteca, cu rafturi, cu tot ce-i trebuie”, spune deputatul PNL, Mona Musca. Ganditoarea „Sa gandesc mai putin” Mona Musca tine in mana o statueta si dintr-un zambet trece la lacrimi doar in cateva secunde: „Este de la prietena mea care a murit de cancer. Ea mi-a facut cadou aceasta statueta, de ziua mea, spunandu-mi ca „nu se poate ca la fiecare gest pe care il faci sa gandesti atat de mult si sa-l macini atat, inainte de a-l face, de a spune ceva, de a actiona”. Mi-a dat-o rugandu-ma sa incerc sa gandesc mai putin. Si poate ca avea dreptate, desi sfatul ei mi-ar fi fost de folos mult mai mult in tinerete”. Moco „Portret de fiica model” Moco, fiica Monei Musca, are 33 de ani si este maritata cu un american. Si nu, n-o cheama Moco. „O cheama Mona, am nascut-o la Ineul lui Lica Samadau de langa Arad, iar mama mea si tatal meu, veniti acolo, din „mocofana” n-au mai scos-o si mocofana-mocofana... dupa trei zile Moco a ramas”, povesteste deputatul. „Este minunat construita, am avut numai bucurii de pe urma ei, iar daca mi-as alege un model in viata, ea ar fi modelul meu”, decreteaza mama Musca. Proprietatile lui Musca Fotografie din 1911 Printre toate fotografiile de pe peretii apartamentului, exista una foarte veche, de prin 1911-1912, si draga deputatului PNL. „Sunt bunicii sotului meu, impreuna cu mama sotului meu. Erau oameni foarte instariti, intelectuali rasati, carora nu li s-au luat numai caii si trasura, ci absolut tot. Li s-a luat tot ce-au avut si cu toate astea au razbit in viata, in ciuda greutatilor si nedreptatilor suferite”, spune sotia lui Gavril Musca. Sfatul lui Musca Avem nevoie de mult caracter „Intotdeauna reusesti daca ai multa incredere in tine si increderea in tine vine din acordul in care trebuie sa fii intotdeauna cu propria persoana. Acest acord se bazeaza pe respectarea unor principii care te pot duce la succes: consecventa, coerenta si, mai ales, ca om politic, respectarea cuvantului dat. Cu alte cuvinte, eu cred ca in politica e nevoie de mult caracter.” Fata nevazuta „Sunt o mare ciorbista” > In bucatarie, Mona Musca se declara „o foarte buna ciorbista si supista”. Adica face ciorbe si supe bune, dar se lauda si cu mere umplute cu piept de pui si sos de lamaie. > Duminicile libere le petrece in casa, cu sotul. „Imi place cel mai mult, mi-e dor uneori de casa si de patul meu ca de alte minuni”, spune deputatul. > Se trezeste zilnic pe la 6.30 si are nevoie de doua ore pentru „a porni toate motoarele”. „Nu ma mai machiez dimineata de vreo 7-8 ani, ci ma reconstitui”, spune ea cu umor. Bea cafeaua cu Bobi, citeste presa pe internet, urmareste stirile la televizor si... pune la cale atributiile sotului, pardon - ale familiei, pentru ziua respectiva. La 8.30 pleaca si se intoarce acasa la miezul noptii sau chiar mai tarziu. > Nu calca pe la sala, sauna sau piscina. La coafor ajunge o data pe saptamana, la aceeasi coafeza de 25 de ani, de cand are aceeasi coafura si sunt amandoua la fel de plictisite. „Da, sunt un om comun, dar iesita din comuna”, spune Mona Musca. "Apreciez consecventa, hotararea, coerenta si respectarea cuvantului dat. Cred ca in politica nu ai voie sa tai de zece ori si sa te miri pe urma ca batu-i scurt, ci sa masori de zece ori si sa tai o data."


(1249 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

„Am un dozator de bere in bucatarie” | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.30605292320251 seconds.