Luni, 19 Decembrie 2005 - 07:04 AM Aleg.RO: Traian Băsescu va efectua o vizită în Iordania

Publicat de: ---

AMOS News Președintele României, Traian Băsescu, efectuează în perioada 19-20 decembrie a.c., o vizită oficială în Regatul Hașemit al Iordaniei. Din delegația României fac parte ministrul de stat, Gheorghe Copos, ministrul afacerilor externe, Mihai Răzvan Ungureanu, consilierii prezidențiali Sergiu Medar, Theodor Stolojan, Claudiu Săftoiu, Adriana Săftoiu, consilierul de stat, Anca Ilinoiu și președintele Autorității Naționale pentru Turism, Ovidiu Iuliu Marian. În prima zi a vizitei vor avea loc convorbiri atât la nivel tete-a-tete, între șeful statului și Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea, precum și în plenul celor două delegații oficiale.

Pe agenda primei zile a vizitei în Regatul Hașemit al Iordaniei se află semnarea unor documente de cooperarare bilaterală, respectiv: Programul Executiv de Cooperare Culturală pentru anii 2005-2008; Memorandumul de Ințelegere pentru dezvoltarea cooperării în domeniul turismului între Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului din România și Ministerul Turismului și Arheologiei din Regatul Hashemit al Iordaniei; Protocolul de Cooperare între Societatea Științifică Regală și Academia Română; Memorandumul de Înțelegere pentru dezvoltarea cooperării în domeniul industriilor militare.

Cu prilejul vizitei în Regatul Hașemit al Iordaniei, Majestatea Sa Regele Abdullah al II-lea va oferi un dejun oficial în onoarea președintelui României. Pe parcursul aceleiași zile, președintele Băsescu va depune o coroană la Mormintele Regale din incinta Palatului Raghadan, respectiv la mormântul fostului Rege Hussein, al Regelui Abdullah I, precum și al Regelui Tallal și al Reginei Mama.

De asemenea, șeful statului se va deplasa la sediul Parlamentului, unde va avea întalniri cu președintele Senatului iordanian, Zeid Rifai, cu membrii Comisiei de Politică Externă a Senatului, cu președintele Camerei Deputaților, Abdel Hadi Majali, precum și cu membrii Comisiei de Politica Externă a Camerei și deputații absolvenți în România.

În continuarea vizitei în Regatul Hașemit al Iordaniei, președintele Băsescu se va întâlni la Centrul Cultural Hussein cu reprezentanții comunității române din Iordania și cei ai absolvenților iordanieni ai Universităților din România. Cu aceasta ocazie, șeful statului se va adresa celor prezenți și îi va fi înmânată de către primarul Nidhal Al-Hadid cheia de aur a orașului Amman.

La finalul primei zile a vizitei oficiale, primul ministru al Iordaniei, Maarouf Bakhit, va oferi un dineu în onoarea șefului statului român

Progamul celei de a doua zile a vizitei oficiale prevede participarea președintelui Traian Băsescu la deschiderea Forumului Economic Romano-Iordanian, ocazie cu care șeful statului se va adresa audienței. Ceremonia de deschidere a Forumului va fi urmată de semnarea unor documente de cooperare bilaterală, precum și de prima ședință de constituire a Consiliului de Afaceri Romano-Iordanian.

În continuarea celei de a doua zile a vizitei, președintele Băsescu se va întâlni cu Comisarul Șef și alți membri ai Autorității Zonei Economice Speciale Aqaba (ASEZA) și va avea o întrevedere cu Majestatea Sa Regina Rania.


(469 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Traian Băsescu va efectua o vizită în Iordania | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56646299362183 seconds.