Sâmbătă, 11 Martie 2006 - 05:45 AM Aleg.RO: Oprescu:"Dacă e un foc pe care și-l pun membrii la funduleț, nu băgăm în seamă"

Publicat de: Dana LASCU

AMOS News Senatorul Sorin Oprescu, președintele interimar al PSD București, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că la nivelul Organizației de București sunt solicitări privind excluderea lui Adrian Năstase din partid, pe motiv că, datorită problemelor pe care le are în ultima vreme, prejudiciază imaginea partidului. Sorin Oprescu: "Eu știu puțin mai mult din cauză că o delegație de oameni ai muncii, prin scrisorile lor, prin băgatul pe sub ușă, și prin lipsa responsabilității, de cele mai multe ori, mă refer la semnături, pentru că sunt anonime, au inceput să ceară așa ceva".

În aceeași conferință d epresă, președintele Organizației PSD Sector 1, al cărei membru este Adrian Năstase, Dan Tudorache, a declarat că, deocamdată nu s-a ridicat această problemă, la nivelul filialei.

Oprescu a subliniat că Dan Tudorache a răspuns corect, dar numai cu privire la Organizația Sectorului1, pe care o și conduce. Senatorul PSD a spus că el cunoaște mai multe pe această temă, făcând referire la scrisorile anonime pe care le-a primit. El a spus că a primit zeci de astfel de scrisorele, nesemnate, pe care le-a aruncat la coș.

Sorin Oprescu: "Am considerat că am asta de discutat cu președinții de sectoare, pentru a-mi spune ei foarte clar ce dimensiuni are fenomenul ăsta în organizațiile respective. Dacă într-adevăr acest fenomen are o dimensiune, chiar dacă nu este pe ordinea de zi, pe care nici nu o cunoaștem, sunt convins ca trebuie să mă prezint acolo cu părerea colegilor mei".

Liderul interimar al Organizației de București, se va întâlni miercuri, săptămâna viitoare, cu liderii organizațiilor PSD de sector.

SorinOprescu: "Dacă într-adevăr acesta este un lucru care îi preocupă pe membrii de partid, atunci vă promit că această discuție va avea loc în cadrul Organizației și în cadrul Organizației de București, fără drept de apel".

Cât îl privește pe Adrian Năstase, Oprescu a spus că nu știe exact în ce măsură problemele acestuia afectează imaginea partidului, dar a recunoscut că este posibil ca încăpățânarea acestuia să fie deranjat pe vreun membru.

Sorin Oprescu: "Poate și incăpățânarea lui din anumite momente să fi deranjat, să fi supărat o serie intreagă de colegi ai noștri".

"Dacă, însă, este o dimensiune a unui foc pe care oricum și-l pun membrii noștri de partid la funduleț, așa cum și-l pun toți, în toate partidele, atunci nu îl vom băga în seamă", a continuat Oprescu.


(591 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Dana LASCU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Oprescu:"Dacă e un foc pe care și-l pun membrii la funduleț, nu băgăm în seamă" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.52000594139099 seconds.