Duminică, 27 Februarie 2005 - 01:35 PM Aleg.RO: CJ Arad sprijină dezvoltarea Domeniului Regal de la Săvârșin

Publicat de: Florin TOMUȚA

AMOS News Conducerea Consiliului Județean Arad a decis să se implice într-o mai mare măsură în derularea proiectului „Castelul Săvârșin”. În acest sens, a avut loc o reuniune pentru a se discuta activitățile cuprinse în proiectele propuse pentru Domeniul regal de la Săvârșin în anul 2005.

Subproiectele Proiectului „Domeniul regal Săvârșin“ cuprind renovarea „Casei Galbene“, care va primi destinația de Centru Expozițional și se va deschide la începutul lunii mai.

De asemenea, este nevoie de renovarea porții de acces dinspre, est ca loc de acces pentru vizitatori, conducerea CJA oferind sprijin în acest sens. „Ne-am mai oferit sprijinul și pentru restaurarea și dezvoltarea Parcului Sărvârșin, constituirea unor spații destinate organizării de conferințe, întâlniri de afaceri, și constituirea zonei de agricultură ecologică“, a declarat Gheorghe Seculici, președintele Consiliului Județean Arad.

În urma discuțiilor de la Castelul de la Săvârșin s-a adresat Consiliului Județean o solicitare de a obține un studiu hidrografic în zona Săvârșin și a Castelului.

În componența domeniului regal de la Săvârșin se află castelul (reconstruit în secolul XIX pe temelia fostului bastion de vânătoare), un parc, un iaz, locuințe (acum folosite ca locuințe sociale sau tabără școlară) și sere. Reprezentanții Writtle College, institutul britanic care va coordona lucrările de reabilitare, au declarat, cu ocazia Simpozionului „Săvârșin - Centru de excelență“, că vor căuta investitori pentru a strânge suma de 10 milioane de euro, necesară investițiilor în relansarea turistică a zonei.
Acum în paragină, parcul de 22 de hectare este obiectul unei transformări radicale, după modelul vestitei grădini de la Highgrove, Marea Britanie, creația prințului Charles.

Coordonatorul David Mulvagh și-a propus ca, în colaborare cu Casa Regală a României și Universitatea de Științe Agricole a Banatului, să finalizeze lucrările până în anul 2008. Conform proiectului realizat de Casa Regală în colaborarea cu institutul britanic „Writtle College“, cele 22 de hectare ale parcului vor fi transformate după rigorile domeniului Highgrove. Asta înseamnă că va fi dezvoltată o grădină organică și sere în care se va practica eco-agricultura (cu legume care nu sunt atinse de nici un fel de tratamente chimice), vor fi plantate noi specii de arbori și flori, va fi reabilitată arhitectura clădirilor și rearanjate sculpturile.

Domeniul Regal de la Săvârșin este una dintre destinațiile favorite a regelui Mihai și a familiei sale în perioada sărbătorilor religioase. Familia regală poposește de cel puțin două ori pe an în comuna arădeană.

Regele a autorizat formarea unei echipe de specialiști pentru elaborarea unui plan de integrare a Castelului de la Săvârșin într-un circuit turistic public național și internațional. Cu excepția perioadelor în care familia regală este prezentă pe domeniul lor de la Săvârșin, castelul regal funcționează în regim hotelier. Cu doar 20 de euro poate fi închiriat pentru o zi și o noapte inclusiv dormitorul regelui Mihai. Singurele încăperi care nu pot fi vizitate sau închiriate de turiști sunt cele ale principesei Margareta și ale prințului Radu Duda, pentru că, cei doi și-au amenajat acolo birourile.


(637 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Florin TOMUȚA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

CJ Arad sprijină dezvoltarea Domeniului Regal de la Săvârșin | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58220314979553 seconds.