Luni, 28 Februarie 2005 - 03:25 PM Aleg.RO: Executivul Primăriei Arad, acuzat de cheltuirea excesivă a banilor publici

Publicat de: Florin TOMUȚA

AMOS News Consilierul local Rodica Borza (PSD) a acuzat, luni, executivul Primăriei Arad de cheltuirea excesivă de fonduri pentru lucrările de construcție din clădirea Palatului Administrativ. Borza susține că nici la o lună de la demararea lucrărilor nu au fost obținute autorizațiile necesare în cazul clădirilor declarate monumente istorice. „S-au alocat, în primă fază 26 de miliarde de lei, iar acum veniți să mai solicitați încă 4 miliarde de lei pentru reparații. Vreau să mi se răspundă ce lucrări s-au făcut până acum, dacă s-au obținut autorizațiile de construcție necesare și care este firma care execută lucrările. Este o adevărată bătaie de joc să cheltuim atâta amar de bani pentru aceste lucrări“, a declarat Rodica Borza.

Aceasta a mai protestat și asupra faptului că de o lună de zile a adresat o interpelare pe această temă și nu a primit nici un răspuns, declarându-se obstrucționată în activitatea sa de consilier. „Dacă un consilier solicită un document de ce nu i se dă? Acei oameni care formează executivul Primăriei sunt Dumnezei, ca să nu le putem pune nici o întrebare?“, a adăugat, revoltat, consilierul social-democrat.

În replică la cele susținute de Rodica Borza, viceprimarul municipiului reședință de județ, Tiberiu Dekany (PNL) i-a prezentat acesteia un răspuns în scris, în care era menționat că, în urma plângerii penale depusă de Rodica Borza, executivul Primăriei nu va mai discuta pe tema reparațiilor din Palatul Administrativ decât cu organele de anchetă, până la finalizarea cercetărilor.

Rodica Borza nu a fost, însă, mulțumită cotinuând să acuze funcționarul care a semnat, alături de viceprimar, răspunsul pe care l-a primit. „Sunt consternată de modul în care se neglijează cererea unui consilier local. Dacă citeați răspunsul pe care l-am primit cred că nu vă puneați semnătura pe așa ceva. Bănuiesc că a fost redactat de un funționar care habar nu are cum îl cheamă“, a conchis, revoltată, Rodica Borza.

Consilierul local din partea PSD a depus la Inspectoratul Județean de Poliție Arad o plângere penală împotriva primarului municipiului reședință de județ, Gheorghe Falcă (PD), în care îl acuză pe acesta că a dispus lucrări de reparații în Palatul Administrativ fără a a avea autorizațiile necesare în acest sens.
Borza susține că lucrările nu au autorizație de construcție și nici celelalte avize cerute de lege în cazul unor astfel de clădiri care fac parte din patrimoniu, avizele Ministerului Culturii și Cultelor, fiind vorba de un monument istoric, dar și a altor ministere.


(1133 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Florin TOMUȚA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Executivul Primăriei Arad, acuzat de cheltuirea excesivă a banilor publici | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.69986915588379 seconds.