Marți, 28 Martie 2006 - 07:00 AM Aleg.RO: Basescu a revenit la Shanghai dupa 27 de ani

Publicat de: ---

evenimentulzilei Din delegatia prezidentiala face parte si omul de afaceri Tiberiu Urdareanu, considerat un apropiat al lui Adrian Nastase .

Presedintele Traian Basescu a inceput ieri prima sa vizita de stat in China. Prima si singura vizita de stat pe care un presedinte o efectueaza anul acesta in tara cu cea mai impresionanta crestere economica de pe glob. Presedintele rus, Vladimir Putin, a venit saptamana trecuta doar intr-o vizita oficiala, e drept alaturi de o delegatie de aproximativ 800 de persoane, care au fost transportate de la Moscova cu ajutorul a 12 avioane. Prima escala a  presedintelui Basescu a fost Shanghai, orasul de pe malul Fluviului Galben (Yangtze), fiind cel mai mare port al lumii, dar si cel mai important centru comercial, cultural, financiar, industrial din China. Aici traiesc 18 milioane de oameni, din care 5 milioane reprezinta populatia fluctuanta, chinezi din mediul rural si straini veniti sa munceasca. In dialectul chinezesc, "Shanghai" inseamna "pe mare", citadela fiind denumita si "Parisul Estului" sau  "Regina Orientului".Urdareanu de la UTI, in delegatia oamenilor de afaceriDupa ce a fost primit pe Aeroportul Hongqiao in uralele catorva elevi de gimnaziu cu cravate rosii, Basescu a participat la Forumul economic romano-chinez. Din delegatia oamenilor de afaceri romani a facut parte si controversatul Tiberiu Urdareanu, presedintele UTI, un apropiat al fostului premier Adrian Nastase si al guvernarii PSD. El a fost invitat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei, nu de Administratia Prezidentiala. Pe lista invitatilor figura si creatoarea de moda Irina Schrotter, insa aceasta nu a mai venit in cele din urma la forum. Presedintele Basescu i-a invitat pe oamenii de afaceri chinezi sa investeasca in tara noastra pentru ca, in acest mod, nu vor fi afectati de restrictiile pe care UE le-a impus marfurilor chinezesti. "Romania este de acord ca UE sa-si protejeze propria piata. De aceea vreau sa va incurajez sa faceti investitii directe in Romania. Dupa intrarea tarii mele in UE, productia firmelor dumneavoastra nu se va mai supune barierelor impuse de comunitatea europeana", a spus Basescu. Dupa 27 ani...Presedintele a vizitat Centrul de Urbanism al orasului Shanghai, unde a admirat o uriasa macheta a unor proiecte de infrastructura terestra si maritima. Seful statului a avut parte si de un moment vesel: a fost invitat sa urce la "bordul" unei salupe virtuale, un simulator asistat de computer, cu ajutorul caruia s-a "plimbat" pe Raul Galben, incercand, si reusind sa treaca pe sub un pod de aproximativ 30 de kilometri ce urmeaza a fi construit. Basescu a refuzat sa testeze insa si cum se circula cu automobilul pe pod. "Eu sunt doar capitan de vas, nu sofer", a glumit presedintele.A urmat un dineu oferit in cinstea sa de primarul din Shanghai, Han Zheng, la care Basescu a tinut un scurt speech. "Am dorit sa vin la Shanghai pentru ca voiam sa-l vad altfel decat  in ‘79, cand am fost aici", a spus seful statului. Basescu, in croaziera pe Fluviul GalbenIn ultima parte a vizitei sale la Shanghai, presedintele Traian Basescu a facut o plimbare pe Fluviul Galben, pe un vas de croaziera de dimensiuni medii, impreuna cu sotia sa, Maria, si cu membrii delegatiei oficiale. Croaziera a fost organizata de municipalitatea din Shanghai. Intrebat de ziaristii romani daca nu este tentat sa preia timona, Basescu a raspuns: "E prea mica. Eu am fost comandant de petrolier. E ca in jurnalistica. Dupa ce ai scris editoriale, nu poti sa scrii notite mici". Cine este UrdareanuTiberiu Urdareanu, presedintele grupului de firme UTI, este fost colonel in MApN si fiul generalului in rezerva Tiberiu S. Urdareanu, implicat in evenimentele din decembrie 1989. Cu o cifra de afaceri de zeci de milioane de dolari, UTI Grup si-a dezvoltat afacerile in perioada guvernarilor PDSR-PSD, in urma unor contracte cu statul. Printre acestea, securizarea Portului Constanta, care a costat statul 60 de milioane de euro, lucrari pentru Metrorex, in valoare de 1,4 milioane de euro, si 2.39,7 miliarde de lei, securizarea Aeroportului "Henry Coanda", in valoare de 30 de milioane de euro. Firma mai este implicata si in acordarea de servicii de paza si securitate informatica pentru guvern, Ministerul Apararii Nationale si SRI. Ion Iliescu l-a decorat pe Tiberiu Urdareanu in 2004 cu Ordinul National "Pentru Merit" in grad de Cavaler.

Basescu, la Centrul de Urbanism din Shanghai - 02Basescu_EVZ.jpg


(488 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Basescu a revenit la Shanghai dupa 27 de ani | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.61870789527893 seconds.