Joi, 30 Martie 2006 - 05:59 AM Aleg.RO: STOP la mandat!

Publicat de: Dumitru Andreea

libertatea La intoarcerea din China, senatorii juristi i-au pregatit presedintelui Traian Basescu o surpriza . Daca va reusi sa treaca prin Parlament, ultima varianta a Legii lustratiei l-ar putea obliga pe Basescu sa renunte la mandat. Pornit initial sa curete politica de securisti si informatori, proiectul Legii lustratiei se intoarce ca un bumerang si ameninta demnitari la cel mai inalt nivel. Presedintele Traian Basescu, consilierul prezidential Theodor Stolojan si presedintele Partidului Conservator,  Dan Voiculescu, sunt doar cateva nume ce si-ar putea vedea naruita cariera politica. Comisia juridica si cea pentru drepturile omului din Senat, reunite ieri in sedinta comuna, au stabilit categoriile de persoane considerate ca fiind parte a structurilor de putere si a aparatului represiv al regimului comunist. Acestea sunt obligate de lege sa nu candideze timp de 10 ani la functii publice, iar in cazul in care se afla intr-o astfel de functie trebuie sa demisioneze. La propunerea conservatorului Gavrila Vasilescu, majoritatea senatorilor a decis ca fostii comandanti de nave si aeronave, precum si loctiitorii acestora, care au facut parte din structurile organelor de securitate sau au colaborat cu acestea, sunt reprezentanti ai structurilor de putere comunista. O alta modificare, initiata de PSD si adoptata cu o larga majoritate, a facut lucrurile si mai clare: intra sub incidenta legii si sefii misiunilor diplomatice, consulare si comerciale romane din strainatate. In substrat, cele doua paragrafe au un numitor comun - Traian Basescu, fost comandant de nava si fost sef al misiunii comerciale romane la Anvers. Initiatoarea proiectului, Mona Musca, a declarat debusolata: “Mi se pare de-a dreptul absurd. Nu poti sa-i bagi pe comandantii de nava in aceeasi oala cu cei care au facut Politie Politica. Un comandant de nava nu face politica”. O noua modificare, sustinuta de Norica Nicolai, ameninta scaunele lui Stolojan si Voiculescu. Potrivit proiectului, printre cei care nu au dreptul sa acceada timp de 10 ani la functii publice sunt si persoanele care au avut responsabilitati in domeniul operatiunilor valutare in timpul regimului comunist. Theodor Stolojan a fost seful Aport Valutar Special care se ocupa de operatiunile valutare controlate de securitate, iar Dan Voiculescu a lucrat la VITROCIM, una dintre firmele de comert exterior.


(719 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Libertatea

· Alte știri de la Dumitru Andreea


Azi: Cea mai citită știre din sursa Libertatea:

STOP la mandat! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.31483006477356 seconds.