Vineri, 30 Iunie 2006 - 05:42 AM Aleg.RO: Tariceanu si Atanasiu au trecut peste capul lui Basescu

Publicat de: ---

adevarul

Fara sa se consulte cu presedintele Traian Basescu sau cu ceilalti parteneri de la guvernare, liberalii l-au mandatat pe ministrul apararii, Teodor Atanasiu, sa propuna Consiliului Suprem de Aparare a tarii retragerea trupelor romanesti din Irak . Surprinzatorul anunt a fost facut, ieri, dupa o sedinta extraordinara a Biroului Permanent Central al PNL, de catre premierul Calin Popescu  Tariceanu. Cei doi oficiali au recunoscut ca nu i-au anuntat nici pe americani cu privire la intentia lor. Surse liberale sustin ca Atanasiu ar fi avansat pentru prima oara ideea retragerii din Irak în urma cu doua saptamâni. Ieri, la discutiile din BPC, ministrul apararii ar fi argumentat, conform surselor citate, ca România nu a avut nimic de câstigat de pe urma misiunilor de aici, întrucât SUA nu au acordat tarii noastre nici contracte de reconstructie, nici pentru înzestrarea armatei lor.
"Nu este o decizie care sa fie surprizatoare, inclusiv americanii doresc o dezangajare din Irak, aceasta prezenta în Irak este extrem de nepopulara, inclusiv în America. Nu mai vorbesc de Uniunea Europeana. Nici în România nu se bucura de simpatie si trebuie sa tinem cont de aceste considerente si sa ne reorientam deciziile pe prioritatile interne", a spus premierul. El a invocat si tendinta celorlalte state din UE de a-si chema militarii din aceste teatre de operatiuni, dar si costurile umane si financiare mari pe care tara noastra trebuie sa le suporte. Totusi, potrivit premierului, România va continua sa-si asume obligatiile în misiunile militare care sunt desfasurate ca urmare a unei decizii a NATO, a ONU sau a Uniunii Europene. "Retragând aproape jumatate din forta noastra implicata în teatrele de operatii externe - avem 2.100 de oameni, retragem aproape 900 - vom avea economii de aproximativ 90 de milioane de dolari", a spus, la rându-i, ministrul apararii, aratând ca România cheltuie, pentru aceste misiuni, aproximativ 200 milioane de dolari. Atanasiu a precizat ca România participa în Irak si la o misiune sub egida NATO, pentru instruirea armatei irakiene, iar acea misiune va fi pastrata. "Pe ultima rotatie din acest an, însemnând noiembrie-decembrie, propunem retragerea si a celor de pe Irak Freedom, respectiv de pe coalitie, fiindca noi participam în teatrul de operatii, în zona Nassyria, împreuna cu brigada Garibaldi din Italia. Ei se retrag pe ultima rotatie din acest an si atunci suntem nevoiti, fiindca ramânem fara suport logistic si fara comandament, sa facem si noi aceasta retragere. Nu îi mai deplasam spre alte brigazi, ci îi aducem acasa - aceasta este propunerea noastra", a afirmat el. Ministrul a mai sustinut ca nu exista nicio tara prezenta în Irak care sa nu aiba un calendar al retragerii trupelor, mai ales în contextul în care armata irakiana devine tot mai puternica, mai înzestrata si capabila sa preia din misiunile militarilor straini.  


(567 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Tariceanu si Atanasiu au trecut peste capul lui Basescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.3877170085907 seconds.