Miercuri, 09 August 2006 - 08:59 AM Aleg.RO: Basescu a inceput curatenia in Delta Dunarii

Publicat de: ---

adevarul

"Eu, astazi, am o misiune . Sunt ecologist", i-a anuntat, ieri, presedintele Traian Basescu pe turistii uluiti ca au dat nas in nas cu seful statului pe vaporasul care facea naveta intre Tulcea si Sf. Gheorghe. Pe acest vaporas si-a inceput   Basescu colaborarea cu Organizatia "Salvati Delta", organizatie care si-a propus sa-i convinga pe turistii care vin la gurile Dunarii sa strânga nenumaratele gunoaie care polueaza aceasta rezervatie naturala. În consecinta, seful statului a ajutat la împartirea catre turisti a unor kituri de curatenie. Fiecare kit continea o sapca, manusi, o mica grebla si saci de plastic. Publicul-tinta pe care Basescu si-a propus sa-l convinga sa ecologizeze delta, utilizând aceste kituri, a fost format, în marea sa majoritate, din copii. "Aici e grebluta cu care strângi gunoaiele. Aici sunt manuselele si saculetul de plastic. Este trusa de omulet care iubeste delta", i-a spus presedintele României unui copilas de patru-cinci ani care îl asculta cu multa atentie. Dupa ce a oferit aceasta lectie, Basescu a tinut sa verifice daca ceilalti participanti si-au si însusit-o în mod corespunzator. "Ce trebuie sa faci?", l-a întrebat el pe unul dintre copii. "Sticle, peturi...", a raspuns acesta, cu multa timiditate. Întelegator, seful statului l-a ajutat: "Hârtie sau peturi. Le strângi si le pui în saculetii din plastic de aici. si o sa fie un paradox: pentru prima data, delta, la sfârsit de sezon turistic, o sa fie mai curata decât la începutul sezonului". Între doua lectii de civism oferite minorilor, Traian Basescu si-a gasit timp si sa raspunda tuturor solicitarilor venite din partea turistelor, care voiau sa se fotografieze alaturi de el. Imediat ce aparea o noua cerere, Basescu o însfaca pe respectiva turista de talie, timp în care sotul - care parea usor nemultumit ca sotia s-a lipit de un alt barbat - facea fotografii. Dupa ce si-a îndeplinit misiunea încredintata fata de cei de la "Salvati Delta" si a facut si o baie de multime, Basescu le-a vorbit ziaristilor despre rolul sau în aceasta actiune. "Mi s-a parut ca este un tip de actiune în care presedintele se poate implica. Daca avem o bogatie perpetua, ea este delta. Depinde de noi sa nu o distrugem", a afirmat seful statului. El a anuntat ca Ministerul Mediului pregateste, de altfel, o noua lege pentru a proteja acest ecosistem mai bine decât reuseste actuala legislatie. El a apreciat ca de acest ecosistem trebuie sa se ocupe specialistii, si nu politicienii. La actiunea celor de la "Salvati Delta" au participat, alaturi de Basescu, si deputata PSD Daciana Sârbu, purtatoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Marinescu, precum si fosta colega de partid a actualului sef al statului, deputata PIN Lavinia sandru. Cel putin cât s-a aflat pe vapor, între turisti, Traian Basescu a evitat însa sa schimbe vreun cuvânt cu ele.  


(421 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Basescu a inceput curatenia in Delta Dunarii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 1.2676589488983 seconds.