Marți, 15 August 2006 - 05:33 AM Aleg.RO: Executii si autoexecutii in PNL

Publicat de: Alina Mihai

Cotidianul Musca a ramas fara sprijin PNL w In unanimitate de voturi a celor prezenti, conducerea PNL a decis ieri retragerea sprijinului politic pentru Mona Musca . Biroul permanent Central al PNL a avansat Delegatiei Permanente propunerea de excludere a Monei Musca din partid. Cei noua liberali prezenti la sedinta conducerii PNL - printre care si premierul Calin Popescu Tariceanu - au stabilit ca nu mai este nevoie de un verdict al CNSAS daca a facut sau nu politie politica. „Am judecat prezentul jenant in care a fost pus partidul de doamna Mona Musca”, a afirmat la finalul sedintei istoricul Marius Oprea, membru PNL. Tariceanu se declara dezamagit Inaintea votului, premierul Tariceanu, aflat in conflict cu gruparea disidentilor din care face parte si Musca, s-a declarat „extrem de suparat“ cind „constata ca oameni despre care avea o anumita parere sint altfel decit trebuiau sa fie“. Prin retragerea sprijinului politic, Musca devine deputat independent. De la sedinta PNL au lipsit trei membri: deputatii Raluca Turcan, Titu Gheorghiof si senatorul Puiu Hasotti. Patriciu, mic copil Potrivit unor surse liberale, Tariceanu a incercat sa evite un vot de retragere a sprijinului politic, pe motiv ca ar victimiza-o in mod public. El ar fi propus sa se astepte o decizie a CNSAS. Tariceanu a fost convins insa de liderul deputatilor, Crin Antonescu, si de Radu Stroe, care au cerut sanctionarea cu excluderea. Stroe a propus sa fie convinsa filiala Prahova ca si Dinu Patriciu sa fie exclus din PNL, pe motiv ca a vorbit despre o guvernare PNL-PSD. El nu a intrat in amanunte si ar fi fost privit cu suspiciune de membrii prezenti. Tariceanu i-ar fi spus ca ceea ce a facut Patriciu este minor fata de ce a facut Musca. Purtatorul de cuvint al PNL, Varujan Vosganian, a anuntat ca BPC al PNL va aplica aceeasi masura tuturor persoanelor dovedite ca au semnat un angajament cu Securitatea. „PNL trebuie sa sanctioneze orice forma de complicitate cu fosta Securitate. Noi am avut o singura nominalizare pina in prezent, Mona Musca, si nu vrem sa diminuam meritele sale”, a afirmat Vosganian. Cu toate acestea, conducerea PNL i-a acceptat demisia lui Mircea Ionescu Quintus din functia de presedinte de onoare, semnatar a doua angajamente de Securitate, fara sa propuna excluderea sa din partid. Intrebat de ce este o dubla masura, Vosganian a mentionat ca fostul presedinte de onoare a fost 70 de ani membru al PNL, a facut inchisoare politica si gestul de a demisiona a fost acoperitor. Stoica despre dubla masura Fostul presedinte liberal Valeriu Stoica nu s-a declarat de acord cu decizia in cazul „Musca“,  afirmind ieri pentru NewsIn ca se aplica un tratament diferentiat in raport cu alti liberali. El a mai spus ca actualii lideri ai PNL s-au grabit sa judece cazul inainte sa existe un verdict al Colegiului pentru a profita de aceasta ocazie ca sa o sanctioneze pe Mona Musca, ceea ce dovedeste ca se doreste inlaturarea celor care trag semnale de alarma referitoare la criza in care se afla partidul. Stoica s-a referit concret la cazul liberalului Titus Gheorghiof care a fost acuzat ca a facut politie politica, dar caruia i s-a permis sa conteste decizia si s-a asteptat pina la invalidarea ei. Musca respinge decizia Deputata PNL a declarat ca asteapta decizia CNSAS in ceea ce priveste colaborarea cu Securitatea ca politie politica si respinge decizia luata in absenta de colegii sai, aceea de a-i retrage sprijinul politic. „In ceeea ce ma priveste, am considerat ca nu e o colaborare cu Securitatea, ci o procedura“, a insistat Mona Musca. Intrebata daca va vorbi in nume personal in fata Parlamentului, in cazul excluderii sale din partid, Musca a precizat: „Daca asa stau lucrurile, voi vorbi in nume propriu“. Citeste si: Quintus a pierdut onoarea


(636 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la Alina Mihai


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Executii si autoexecutii in PNL | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.7250120639801 seconds.