Joi, 17 August 2006 - 05:56 AM Aleg.RO: S-a terminat cu plimbatul dintr-un partid in altul

Publicat de: ---

evenimentulzilei Alesii locali risca sa isi piarda functia daca mai penduleaza de la un partid la altul .

Fiecare primar, viceprimar, consilier local sau judetean a depus o declaratie referitoare la partidul in care se afla in acest moment. Legea le interzice sa isi mai pastreze mandatul in cazul in care parasesc formatiunea politica pe lista careia au fost alesi.

Partidul Democrat, campion la racolari

De departe, PD-ul este cel care a reusit sa faca cele mai multe racolari, in ultimii doi ani. Daca la alegeri au castigat doar 17 primarii cu candidati proprii, acum numarul primarilor din Timis care sunt inscrisi in PD e dublu, adica 34.

PD-ul a reusit, dupa doar doi ani, sa contabilizeze cei mai multi primari si cei mai multi viceprimari din judet. Democratii au reusit sa schimbe culoarea, pe o eventuala harta politica a judetului. Daca in 2004, majoritatea primariilor erau pesediste, acum, o treime dintre acestea sunt pediste.

„Pur si simplu i-am luat pe cei pe care PSD-ul ni i-a luat in mandatul 200-2004, i-am repatriat sa spun asa. In 2000, PSD a avut 30 de primar si la sfarsitul mandatului a ajuns la 54. Altii sunt veniti de la PNG, pe care l-am absorbit aici in Timis, am mai luat si primari independenti. Au mai fost si primari pe care i-am refuzat, toate deciziile luate au fost discutate in Biroul Permanent Judetean”, spune Dorel Borza, presedinte PD Timis. PNL-ul vine din urma, castigand, la randul lui, cinci primari.

Liberalii, perdanti in Consiliul Local si Judetean

In mod absolut paradoxal, principalul partid aflat la guvernare, PNL, este marele perdant al migratiilor politice la nivelul Consiliului Judetean Timis, dar si al Consiliului Local Timisoara. Daca migratia spre partidele aflate la putere este un fenomen devenit normal, iar nu de azi de ieri, ci de mai multi ani, la Timisoara lucrurile se intampla exact invers. Astfel, la Consiliul Judetean, liberalii au pierdut doi alesi, din totalul de opt cat au obtinut la alegerile din 2004. In procente, este vorba de 25a. Cei doi, Ionel Patrichi si Dan Bara, s-au declarat independenti. Patrichi a demisionat din partid cu cateva zile inainte de-a intra in vigoare legea care interzice migratiile politice. In schimb, Bara a demisionat in urma cu trei luni din partid, a incercat sa intre in PD, dar a fost refuzat de catre liderii democrati . Stirbu - interese personale

La Consiliul Local, liberalii l-au pierdut pe Sergiu Stirbu, care a trecut la PNTCD. In 2004, liberalii au obtinut cinci scaune de consilieri, pierderea fiind astfel de 20 de procente. Situatia lui Stirbu este cumva diferita de a celor doi consilieri judeteni. Daca Bara si Patrichi au intrat in conflict cu filiala la inceputul acestui an, Stirbu si-a urmarit interesele sale personale imediat ce a ocupat scaunul de consilier.

Iar aceste interese – cum ar fi pasajul din Piata Operei – l-au impins pe Stirbu sa voteze toate proiectele primarului Gheorghe Ciuhandu, chiar si in cazuri in care filiala PNL Timis era impotriva acestora. In atare conditii, trecerea lui de la PNL la PNTCD nu a fost o surpriza pentru nimeni.

In filiala PNL Timis exista mai multe explicatii pentru aceste pierderi. Cea oficiala ne-a fost data de catre vicepresedintele Ciprian Jichici, care detine si calitatea de purtator de cuvant. „Sunt doua aspecte aici. Din pacate, la Consiliul Local, Sergiu Stirbu s-a situat de mult in afara partidului, el nevotand niciun un proiect al PNL. Era previzibila plecarea sa. La Consiliul Judetean in schimb, cei doi care au plecat au facut parte din echipa care a pierdut alegetile interne. Asa au creezut ei ca e mai bine. Nu s-a pus niciodata problema ca ei sa fie sanctionati sau exclusi din partid. Acestea sunt doar zvonuri. Probabil nu ar mai fi fost prinsi pe liste la viitoarele alegeri, dar nu s-a discutat despre excluderea lor”, ne-a declarat Jichici.

Sipos, vinovat de pierderile PSD

Cei care au dat bir cu fugitii au fost mai ales primarii si viceprimarii Partidului Social Democrat. Mai exact, din 48 de primari, alesi pe listele PSD Timis, acum au semnat declaratiile doar 30, iar din 35 de viceprimari, 13 au dat bir cu fugitii. PSD-ul i-a impartit pe primarii care au plecat de la ei in trei categorii, cei care s-au intors imediat dupa alegeri la vechile partide, traseistii politici si cei asupra carora au fost facute presiuni.

Cei mai multi primari au plecat din PSD imediat dupa aparitia legii. Ilie Sarbu, presedinte PSD Timis, crede ca multi au fost presati sa plece prin diferite campanii de racolare, duse de alte partide. „Au plecat in urma presiunilor administrative, de la nivelul Consiliului Judetean, Prefectura, care au trimis diferite echipe in teritoriu. Altii au plecat pentru ofertele generoase, li s-a promis apa, gaz, canalizare, flori”, spune senatorul Ilie Sarbu, presedintele PSD Timis.

Pe de alta parte, el considera ca partidul sau a pierdut mult si din cauza fostului presedinte CJT, Dan Ioan Sipos, care nu stia sa ii asculte pe primari si sa ii ajute. „Presedintele CJT este de obicei pentru primar un for care atrage. Cred ca mult am pierdut si de pe vremea lui Sipos, care nu a rezolvat nimic, acum ne este clar ca pregatea terenul pentru plecarea lui la PD”, continua Sarbu.   Primarii traseisti

Printre cei mai plimbareti primari se numara cei de la Moravita si Tomesti. Ambii au fost alesi in 2004, pe listele Partidului Social Democrat. In mai anul acesta, Ion Fistea, primarul din Moravita, trecea la Partidul Conservator, ca dupa nici doua luni, sa semneze adeziunea la PNL, dupa nenumarate controale ale Corpului de Control al Prefectului. Si primarul de la Tomesti, Eugen Cernescu, a trecut in PUR urmandu-l pe Dan Ioan Sipos, insa acum a ajuns la PD.

O alta situatie este cea a primarului de la Nadrag, care a fost ales pe listele PNG, in 2004, dar a trecut imediat dupa aceea la PSD. In 7 august, Liviu Muntean a depus aici declaratia de apartenenta. Totusi, o zi mai tarziu a mai depus una la PD. Social-democratii au anuntat ca il vor ataca in instanta pe Liviu Muntean pentru ca, potrivit legii, dupa semnarea declaratiei, el ar trebui sa isi piarda mandatul pentru ca si-a schimbat partidul. „Ne pare rau, el a fost omul nostru de doi ani, dar asta e, mai greseste omul”, spune Ilie Sarbu.

Ar trebui o astfel de lege si in Parlament

Cu toate ca unii au de castigat si altii de pierdut din cauza acestei legi, atat reprezentantii PSD cat si cei de la PD cred ca legea privind migratia primarilor, viceprimarilor si a consililierilor locali si judeteni a venit prea tarziu.

„Legea trebuia sa vina mai de mult, acum ca a venit, am reusit sa fixam niste oameni valorosi in partid”, crede liderul PD, Dorel Borza. „Cred ca e si partea noastra de vina, trebuia sa grabim demersurile pentru elaborarea acestei legi. Dar din punctul meu de vedere, ar trebui sa existe o astfel de lege si la nivelul Parlamentului”, completeaza senatorul Ilie Sarbu.

Traseismul politic va inceta pentru alesii locali si judeteni, cei care nu vor respecta legea urmand asi pierde mandatul


(412 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

S-a terminat cu plimbatul dintr-un partid in altul | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.48694396018982 seconds.