Marți, 29 August 2006 - 06:06 AM Aleg.RO: Viagra si somnifere la Consiliul Judetean Timis

Publicat de: ---

evenimentulzilei Reclame la Viagra, amfetamine si somnifere au invadat forumul Consiliului Judetean .

In ultimele luni, pe formul de pe site-ul www.cjtimis.ro, la sectiunea de dezbateri publice, din zeci de postari doar cateva erau cele care interesau cu adevarat judetul. 

Astfel, chestionarul cu metropola Timisoara, discutiile despre transportul scolar, soseaua de centura sau deponeul ecologic se pierdeau de-a dreptul printre reclamele la diferite medicamente.

In ultimele luni, cele mai importante probleme ale judetului pareau, pe forum, „cea mai buna farmacie Viagra, cumpara Viagra, comanda Viagra, Viagra ieftina” sau „cumpara Tramadol online, achizitioneaza Tramadol fara reteta”, acest medicament fiind un somnifer.

Altele te indemnau „cumpara medicamente ieftine on-line aici”, „Farmacia Xanax”, toate anunturile fiind in limba engleza. Din loc in loc, se mai face reclama la un site de Internet care vinde bijuterii, un casino on-line sau primiti idei pentru tematici la nunti.       Le-au ras pe toate!   Cum moderatorul forumului nu a luat nicio masura, pana la urma s-a luat decizia de a se bloca pentru cateva ore forumul si de a se face curatenie. „Eu, ca administrator de retea, nu am niciun drept sa intervin asupra informatiilor site-ului.

Forumul, avand in vedere ca este public, oamenii pun ce vor. Este dificil sa te pui sa le stergi daca nu au continut ofensator”, spune Adrian Simo, consilier la Serviciul Informatic al Consiliului Judetean.

De administrarea site-ului web al CJT se ocupa o firma specializata, dar decizia de a sterge aceste mesaje care nu doar ca nu au nicio legatura cu CJT, dar sunt si niste reclame postate la diferite medicamente, a fost luata de conducerea institutiei. 

„Sigur, lumea a fost deranjata de ele, chiar daca anunturile comerciale sunt frecvente pe Internet. Pe de alta parte nu ai cum sa selectezi oamenii care participa la acest forum”, continua Simo.

 In viitor, se doreste o monitorizare mai atenta a forumului ca sa nu mai apara astfel de reclame, iar sectiunea de dezbateri publice sa fie dedicata exclusiv discutiilor.


(622 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Viagra si somnifere la Consiliul Judetean Timis | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.7138659954071 seconds.