Miercuri, 30 August 2006 - 05:43 AM Aleg.RO: Scandalurile se tin lant la Consiliul Judetean Vrancea Lui Oprisan i se pregateste debarcarea

Publicat de: ---

romanialibera Dupa o scurta perioada de acalmie, balciul a reinceput la Consiliul Judetean Vrancea . Grupul de consilieri PNL, PD, PC si PNG il acuza pe presedintele Consiliului Judetean, Marian Oprisan ca refuza convocarea unei sedinte extraordinare a CJ pentru 31 august. Liderul grupului, liberalul Eduard Lambrino spune ca a fost la Consiliul Judetean impreuna cu democratul Valerica Panciu pentru a vedea in ce stadiu se afla demersul celor 17 consilieri, intrucat se apropia termenul limita de trimitere a convocarilor. Penelistul spune ca luni la ora 16.00 au aflat ca sedinta nu se va tine direct de la Oprisan, care a argumentat ca aceasta convocare ar fi ilegala. Tot presedintele Consiliului Judetean i-a instiintat pe cei doi ca pe 4 septembrie va fi o sedinta. Lambrino spune ca Oprisan nu le-a dat voie nici sa tina conferinta de presa la Camera Consilierilor pe motiv ca s-a terminat programul de lucru la Consiliul Judetean. "Cei 17 semnatari au respectat Legea 215, au facut demersuri pentru convocarea sedintei de joi. Actualul presedinte al Consiliului Judetean, inculpatul Marian Oprisan, incalca legea in picioare, oricand si in orice zi si sfideaza intreg Consiliul Judetean si pe toti cetatenii judetului. Cred ca sedinta se va tine joi si cred ca dupa aceasta presedintele nu va mai sta mult in functie", a afirmat consilierul judetean PD Valerica Panciu. Eduard Lambrino spune ca oricum sedinta se va tine, urmand a se gasi solutii chiar si in situatia in care Oprisan nu va pune la dispozitie sala mare a Consiliului Judetean. Liderul grupului de consilieri judeteni spune ca sedinta a fost anuntata inclusiv prin conferinta de presa pe care el, impreuna cu Valerica Panciu, au tinut-o pe scarile CJ. Oprisan: "Sunt rai, prosti si incompetenti!" Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan spune ca daca cei doi consilieri judeteni ar fi formulat o solicitare scrisa in care sa ceara permisiunea organizarii unei conferinte de presa si-ar fi dat acordul. "Nu este adevarat. Dupa terminarea programului nu mai are acces nimeni decat cu aprobarea presedintelui Consiliului Judetean. Daca cei de la PNL si PD ar fi facut o solicitare scrisa, nu ar fi fost nici un fel de problema. In ceea ce priveste sedinta extraordinara de Consiliu Judetean, aceasta se tine numai in conditii extraordinare. Daca sunt calamitati, incendii etc. Or daca ne uitam pe proiectele propuse de ei, alea nu au nici o urgenta. Mai grav este insa alt lucru. Ei vor sa revoce o hotarare prin care Consiliul Judetean a contractat un imprumut de 200 de miliarde pentru refacerea infrastructurii afectate de inundatii. Asta este extrem de grav, in conditiile in care guvernul nu a fost in stare sa aloce decat 10% din sumele necesare. Sunt rai, prosti si incompetenti", a concluzionat Oprisan. Consilierii Aliantei vor sanctionarea lui Oprisan Pe ordinea de zi a sedintei pe care alesii Aliantei au convocat-o pentru joi 31 august se afla patru proiecte de hotarare. In primul rand se vrea supunerea la vot a sanctionarii cu avertisment a presedintelui Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, conform Statutului Alesilor Locali. Cel de-al doilea proiect de hotarare este legat de modificarea Regulamentului de Organizare si Functionare a Consiliului Judetean Vrancea, regulament care la acest moment impune o serie de restrictii alesilor. Consilierii PNL-PD cer totodata constituirea CJ Vrancea ca parte civila in dosarul finalizat de catre DNA in care este judecat Marian Oprisan impreuna cu alti cinci functionari si revocarea Hotararii Consiliului Judetean Vrancea nr. 57, din 18 mai 2006, privind necesitatea contractarii unui imprumut intern in valoare de 20.000 mii lei, in anul 2006. Un articol de Ramona Jachianu


(801 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Scandalurile se tin lant la Consiliul Judetean Vrancea Lui Oprisan i se pregateste debarcarea | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.60979199409485 seconds.