Marți, 12 Septembrie 2006 - 05:41 AM Aleg.RO: Basescu: un avertisment reconfortant!

Publicat de: Ilie Serbanescu

curentul

Referitor la posibilitatea oferita romanilor de apartenenta la Uniunea Europeana de a lucra in tarile membre, presedintele Basescu a avertizat, mai deunazi, acelea dintre tarile respective care vor restrictiona aceasta posibilitate sa nu conteze pe timiditatea Romaniei, intrucat Romania va introduce restrictii similare lucratorilor din tarile in discutie .

Este de departe cea mai reconfortanta declaratie ce a putut fi consemnata din partea unui inalt oficial roman probabil in intreaga perioada post-decembrista, caracterizata, aproape in intregime, de declaratii si demersuri cu totul si cu totul obediente fata de cei care, tocmai prin asemenea declaratii si demersuri, au fost pur si simplu decretati noii stapani ai Romaniei. Nu stim daca dl Basescu are si realmente in intentie sa procedeze cum a spus, si cu atat mai putin daca o va si face, dar este reconfortant sa auzi ceva in genul celor spuse de dl Basescu macar in ideea unei dovezi ca nu admiti ca unul sau altul, indiferent cine, in timp ce te scuipa pe cap, tu sa continui sa-i lustruiesti pantofii!

Și este cu atat mai reconfortant cu cat adresantul principal al atentionarii cu pricina este Marea Britanie, tara careia oficialii romani, indiferent de culoarea politica, i-au lustruit asiduu pantofii in anii din urma si care s-a purtat cu Romania exact precum cu un lustruitor de ghete!

Nu stim daca dl Basescu, ce nu prea este dus la biserica si deci de la care te poti astepta la orice, este decis sa abandoneze obedienta jenanta si contraproductiva chiar si fata de marele licurici, dar sa salutam faptul ca macar a facut-o fata de licuriciul numarul doi!

Se spune ca Marea Britanie ar fi avut, in culise, un rol important in decizia mai-marilor europeni privind admiterea Romaniei in clubul de la Bruxelles, dar, la vedere ca sa spunem asa, poporul roman n-a putut consemna din partea Marii Britanii decat sicane, desconsiderari si chiar umilinte. Romania a fost buna doar sa i se cumpere, la interventii inalte si cu ghilimelele de rigoare (caci a fost mai degraba pe daiboj), uriasul combinat siderurgic de la Galati de catre magnatul britanic de origine indiana Mitall si, in schimb, sa i se vanda la sume astronomice fregate britanice scoase din uz! In rest, ca expresie a dezinteresului fata de Romania, investitiile britanice in Romania sunt minunate, dar aproape lipsesc cu desavarsire! Și, in prag de intrare a Romaniei in Uniunea Europeana, Marea Britanie este singura tara care nu a ridicat obligativitatea vizei pentru romani. Pai, sa ne ierte Dumnezeu, dar macar prin comparatie daca nu si in sine, unor tari precum Germania, Franta, Spania, Italia ar trebui sa le ridicam osanale. Desi, evident, si aceste tari au interese care le-au ghidat actiunile fata de Romania! Dar au si dat ceva romanilor! Macar libertatea de circulatie, si este imens! Marea Britanie ori n-are interese fata de Romania - si atunci faptul ar trebui clarificat, nu de alta dar sa nu ne mai incurcam unii pe altii! -, ori vrea sa-si realizeze interesele fara sa ofere nimic in schimb, nici chiar putina consideratie, daca nu si altceva. In acest ultim caz, lucrurile ar insemna ca stau rau de tot.

Astfel ca dl Basescu a facut, prin declaratiile sale, un pas in directia cea buna si din acest punct crucial de vedere, si nu numai din acela al accesului reciproc pe piata muncii.

Prin asimetrismul situatiei, declaratia presedintelui roman ar putea sa fie fara efect, chiar daca s-ar materializa in masuri concrete. Caci, daca romanii nu vor avea liber sa lucreze in Marea Britanie, pe britanici reciproca i-ar cam putea lasa rece, intrucat oricum nu au intentia sa lucreze in Romania. Dar daca in cadrul unei reciprocitati extinse, Romania va interzice in replica oamenilor de afaceri britanici sa lucreze in Romania, lucrurile s-ar schimba, investitorilor britanici inchizandu-li-se portile unei piete care, le place, nu le place, este una de viitor in Uniunea Europeana.

Declaratiile dlui Basescu, mai ales daca vor fi urmate de masurile concrete pe care le implica, nu pot avea decat un efect clarificator binevenit. Chiar daca - si poate tocmai cu atat mai mult cu cat - este vorba de Marea Britanie, o veriga de forta in asa-numita axa Washington - Londra - Bucuresti de care ii place dlui Basescu insusi sa vorbeaca. Din punctul de vedere al securitatii politico-militare, dl Basescu are perfecta dreptate instistand asupra acestei axe, caci politico-militar, Uniunea Europeana nu ofera, de fapt, garantii. Dar pentru ca aceasta axa sa constituie un punct de sprijin pentru Romania, trebuie ca si ceilalti membri ai axei sa vrea, mai precis ca Romania sa se poata baza pe celelalte verigi. Nu prea s-a dovedit insa pana acum ca Romania poate conta pe Marea Britanie in general si, ce sa mai spunem, la o adica! Acum, exact prin faptul ca Marea Britanie a intins prea mult coarda in relatia cu Romania, apare ocazia unui test lamuritor!


(515 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curentul

· Alte știri de la Ilie Serbanescu


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curentul:

Basescu: un avertisment reconfortant! | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62938594818115 seconds.