Vineri, 29 Septembrie 2006 - 05:53 AM Aleg.RO: Lahoud: Basescu face ceea ce ii cere Jacques Chirac

Publicat de: Tibor Szabo

gardianul Presedintele libanez Emile Lahoud a spus ieri ca Traian Basescu face ceea ce ii cere presedintele Chirac . Lahoud, ramas in afara Sommet-ului de la Bucuresti, acuza in continuare Franta pentru absenta sa, desi Basescu si-a asumat public aceasta decizie miercuri.

“Presedintele Romaniei face ceea ce ii cere presedintele Chirac”, a declarat, ieri, liderul libanez Emile Lahoud, reafirmând ca nu a fost invitat la Sommet-ul Francofoniei, care are loc la Bucuresti din cauza cererii sefului statului francez, potrivit AFP.
Presedintele Jacques Chirac se “amesteca in problemele interne ale Libanului“, a declarat, ieri, presedintele libanez Emile Lahoud, pentru postul de radio France Inter, citat de AFP. “Presedintele Chirac i-a spus (sefului statului roman) in urma cu cateva luni sa nu ma invite. Acum cauta scuze, insa acestea nu sunt veridice”, a adaugat presedintele libanez.

Miercuri, presedintele Traian Basescu parea ca a reusit sa detensioneze, pentru moment, dialogul dintre Paris si Beirut, prin declaratia sa, cu riscul periclitarii relatiei cu Libanul. Basescu a spus, dupa intrevederea cu omologul sau francez Jacques Chirac, ca isi asuma decizia de a nu-l invita la Sommet-ul Francofoniei pe presedintele libanez Emile Lahoud, avand in vedere suspiciunile legate de moartea fostului premier libanez Rafic Hariri.
“Vreau sa precizez ca invitatia transmisa primului-ministru al Guvernului Libanului a fost o decizie pe care am luat-o si consider ca a fost corecta, avand in vedere suspiciunile din raportul cu privire la incidentul legat de moartea fostului prim-ministru Hariri”, a spus Basescu.

Saptamâni de ezitari
AFP comenteaza ca Basescu a pus capat mai multor saptamani de ezitari, timp in care presedintele libanez Emile Lahoud a pus neinvitarea sa pe seama presiunilor exercitate de Paris asupra Bucurestiului. La inceputul lunii iunie, un inalt oficial din MAE a declarat pentru “Gardianul” ca statul român l-a invitat la Sommet-ul Francofoniei pe premierul libanez in urma unor recomandari diplomatice franceze, asupra presedintelui Emile Lahoud, suspectat ca sustine terorismul, actionand un embargo de participare la evenimente internationale. Aceasta teorie a fost confirmata si de surse de la Palatul Cotroceni, citate de Mediafax.

Pana la urma, reprezentantul Libanului la Sommet este ministrul culturii. Premierul Fuad Siniora, desi este un adversar politic al lui Lahoud, a respins participarea invocand faptul ca neinvitarea presedintelui este o gafa diplomatica. 
Gestul lui Basescu este normal, in conditiile in care tara organizatoare isi asuma lista invitatilor, insa modul direct in care l-a asociat pe Lahoud cu asasinarea lui Hariri poate fi considerat prea dur.
Pana la finalizarea anchetei ONU, se stie ca asasinarea lui Hariri, care a fost un apropiat al lui Chirac, a fost pusa la cale de oficiali din Siria. Pe de alta parte, Lahoud a sustinut fara rezerve prezenta militara siriana in Liban.


(1077 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gardianul

· Alte știri de la Tibor Szabo


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gardianul:

Lahoud: Basescu face ceea ce ii cere Jacques Chirac | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.66875982284546 seconds.