Sâmbătă, 28 Aprilie 2007 - 06:25 AM Aleg.RO: “The Economist”: “Traian Basescu va fi norocos sa revina curand la Palatul Cotroceni”

Publicat de: ---

cronicaromana Pe cerul sumbru al politicii ex-comuniste, presedintele roman Traian Basescu era ceva asemanator unei stele . El a identificat proasta guvernare si coruptia cu cele mai mari obstacole in calea aderarii tarii sale la Uniunea Europeana /UE/, si a facut presiuni puternice - adversarii sai spun nemiloase - pentru reforma in justitie si serviciile publice, noteaza revista britanica The Economist, intr-un articol publicat in editia on-line din 26 aprilie, avand subtitlul: “Poate o tara fosta comunista sa se reformeze, dupa aderarea la Uniunea Europeana?” Strainilor le-a placut stilul personal al fostului capitan de nava: un amestec de umor malitios si discurs direct. Si romanilor le-a placut, desi rata popularitatii sale a scazut la 41 la suta, de la 49 la suta in martie si 57 la suta in noiembrie 2006. Dar majoritatea politicienilor romani il detesta pe dl Basescu, gasindu-l conflictual, sinuos si - poate cel mai important - amenintator. Luna trecuta, coalitia care a condus tara in UE, la 1 ianuarie 2007, s-a destramat. Aproape prima actiune a noului guvern a fost de a face presiuni pentru un vot de suspendare a presedintelui din functie. Romanii vor vota in cadrul unui referendum privind suspendarea, la 19 mai. Teatrul politic din Romania a devenit in intregime melodramatic. Legea electorala este prost elaborata. Ea spune ca o majoritate a electoratului trebuie sa voteze privind suspendarea, pentru ca referendumul sa fie valabil. Este o stacheta inalta, astfel ca Parlamentul a schimbat regulile pur si simplu. Acum el va fi cel care va decide ce se va intampla, daca suspendarea esueaza. Dl Basescu va fi norocos sa revina curand in Palatul suprem. Dl Basescu a jucat cu o mana forte nu prea bine. A fost prea dependent de serviciile de securitate si informatii puternice ale tarii. Prea des si-a ales prieteni apropiati si persoane mediocre drept consilieri: ei au tins sa isi dea demisia dupa cateva luni, epuizati si exasperati de scurtimea atentiei sale si de frecventele razgandiri ale sale. Viata sa privata “plina de culoare” a dat apa la moara zvonisticii din Romania. In acelasi timp, Basescu “a cautat certurile cu lumanarea’’. A intrat in conflict simultan cu noul guvern, refuzand cu obstinatie sa accepte numirea de catre acesta in functia de ministru de externe a lui Adrian Cioroianu. Votul parlamentar pentru suspendarea sa a fost de 322 pentru, 108 impotriva. Mai degraba decat sa caute un compromis, dl Basescu tinde sa-si faca campanie mediatica. “Nu voi negocia’’, a afirmat el, inainte de votul de saptamana trecuta. “Nu sunt deloc interesat de confortul meu politic. Nu voi inceta sa vorbesc’’. Totusi, in ciuda imperfectiunilor lui Basescu, adversarii sai par sa stea mult mai rau. Presedintele interimar, Nicolae Vacaroiu, este si presedintele Senatului. El a condus fostul guvern postcomunist autoritar, ce a guvernat tara rau, din 1992 pana in 1996. Noul guvern minoritar, format din liberali si partidul etnicilor maghiari UDMR, este saturat de “manji’’ tineri de partid. Insumeaza tot ceea ce a tinut Romania retrograda. Potrivit Societatii Academice Romane, principala campanie pentru un guvern curat, sapte ministri au incalcat prevederile “Coalitiei pentru un Parlament Curat’’, un pact anticoruptie convenit cu principalele partide in 2004. Unii dintre ei au relatii riscante cu cercurile de afaceri puternice. Un altul, a primit un avans colosal la o carte, dintr-o sursa misterioasa. Cei din afara dau semne de nervozitate privind al doilea mare si cel mai nou membru al UE. UE face presiuni pentru stabilirea unei noi monitorizari etice. Secretarul de stat al SUA, Condoleezza Rice, a refuzat sa se intalneasca cu dl Cioroianu, saptamana aceasta. Un summit al NATO, prevazut sa aiba loc anul viitor in Romania, a fost mutat, probabil, in Portugalia. Stimulata de calitatea de membru al UE, economia Romaniei inregistreaza un boom. Dar “Bursa’’ sa politica, cade rapid.


(650 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Cronica Română

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cronica Română:

“The Economist”: “Traian Basescu va fi norocos sa revina curand la Palatul Cotroceni” | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.28192687034607 seconds.