Joi, 08 Mai 2008 - 05:24 AM Aleg.RO: Hunedoara: Băsescu, din nou în Valea Jiului

Publicat de: Anamaria NEDELCOFF

AMOS News Președintele Traian Băsescu a fost în vizită în Valea Jiului, miercuri, 7 mai, nu mai mult de o jumătate de oră, transmite corespondentul AMOS News. Președintele s-a arătat interesat de stadiul lucrărilor la DN 66A, tronsonul de drum ce face legătura între Uricani și Băile Herculane."Am constatat azi progresul pe care l-au înregistrat lucrările la acest drum, mai ales că aici zăpada este încă prezentă în unele locuri. Mă bucur că sunt gata podurile principale, iar celelalte cinci poduri secundare vor fi finalizate în două -trei luni. E o altă situație față de vizita mea de anul trecut când lucrările au fost sistate. S-a ajuns deja la fundație și urmează să fie turnat asfaltul", a declarat președintele Traian Băsescu."Drumul este foarte important pentru această zonă, pentru Valea Jiului, mai ales din perspectiva turismului. Am constatat că, spre deosebire de înainte de începerea lucrărilor, când metrul pătrat de teren costa undeva la 50 de cenți, acum a ajuns și la 20 de euro. Totodată oamenii au început să cumpere teren și au apărut și parcele și oamenii au început să-și împrejmuiască terenurile", a mai spus președintele.


(334 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Anamaria NEDELCOFF


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Hunedoara: Băsescu, din nou în Valea Jiului | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.29653406143188 seconds.