Vineri, 15 August 2008 - 05:40 AM Aleg.RO: Primaria vrea case pentru evacuati, din banii de pe vilele demnitarilor

Publicat de: ---

Gândul 15 .08.2008

Primaria Capitalei vrea sa lase Protocolul de Stat (RAPPS) fara 158 din cele mai luxoase case pe care le are în administrare. Printre locuintele pe care municipalitatea intentioneaza sa si le recupereze de la RAPPS figureaza si cele ocupate de ministri ai Cabinetului Tariceanu, sediul fundatiei sotiei lui Mircea Geoana sau vila lui Sorin Ovidiu Vantu. Deocamdata, viceprimarul general al Capitalei, Razvan Murgeanu, spune ca se încearca o întelegere cu Protocolul, pentru revenirea în administrarea Primariei Capitalei a locuinteor. „In cazul în care discutiile vor esua, atunci voi initia o hotarare de Consiliu General prin care vom cere Executivului sa promoveze un act normativ prin care aceste case sa se reîntoarca în patrimoniul municipalitatii.

Daca si acest demers va fi sortit esecului, ne vom adresa instantelor judecatoresti. RAPPS trebuie sa ne dea casele înapoi indiferent ca vrea sau nu vrea”. Motivul acestei decizii a Primariei sunt banii. RAPPS se pregateste sa vanda aceste case chiriasilor, prin negociere directa, iar reprezentantii municipalitatii si-au dat seama ca imobilele ar trebui vandute de ei. „Imobilele sunt ale noaste si este normal ca banii obtinuti din vanzarea lor sa intre în bugetul municipalitatii si nu în cel fara fund al statului. Bucurestenii sunt cei care trebuie sa beneficieze de banii obtinuti din vanzarea acestor case. Locuintele vor fi date evacuatilor din casele nationalizate. Nu ma intereseaza daca în vreo casa pe care o luam înapoi de la RAPPS locuieste vreun membru PD-L. S-a terminat cu mangleala”, spune viceprimarul general al Capitalei, Razvan Murgeanu.

Printre locuintele cerute de Primaria Capitalei de la RAPPS se numara si cele de pe B-dul Dacia în care locuiesc ministrii Comunicatiilor, Zolt Nagy, cel al IMM-urilor, Ovidiu Silaghi, cel al Apararii, Teodor Melescanu. Pe lista municipalitatii mai figureaza vila lui Sorin Ovidiu Vantu alaturi de alte trei vile si 11 apartamente pe strada Paris, jumatate din vilele de pe strada Emil Pangratti, cate trei vile impunatoare pe strazile Rabat si Polona, o scara de bloc pe Magheru, sau cinci vile pe strada Atena si asta doar ca sa dam numai cateva exemple din lista cu 158 de locuinte de lux.

Toate aceste imobile au fost date în administrarea Primariei Capitalei în 1990, odata cu trecerea Oficiului prestari servicii pentru corpul diplomatic de Ministerul Afacerilor Externe în subordinea municipalitatii. De la Primaria Capitalei imobilele au fost plimbate la LOCATO ( fosta institutie care închiria fondul locativ ambasadelor si misiunilor diplomatice). In 1995, fostii demnitari PDSR au întors o parte din locuinte la Primaria Capitalei pentru a fi cumparate de chiriasi. Cel mai cunoscut caz este cel al fostului presedinte Ion Iliescu, care a reusit astfel sa-si cumpere locuinta din strada Moli?re. In urma scandalurilor din presa, printr-un alt act normativ, ce a ramas necumparat s-a reîntors la RAPPS. In 2005, odata cu reorganizarea regiei si comasarea prin absorbtie a LOCATO, întregul fond locativ a fost inclus pe lista imobilelor administrate de RAPPS.  


(421 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gândul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gândul:

Primaria vrea case pentru evacuati, din banii de pe vilele demnitarilor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.54054379463196 seconds.