Marți, 03 Februarie 2009 - 05:44 AM Aleg.RO: Timișoara: Fonduri necheltuite la Spitalul Județean

Publicat de: Ioana TOMA

AMOS News Consiliul Județean Timiș a luat înapoi aproape trei milioane de lei din banii alocați Spitalului Județean, deoarece instituția medicală nu i-a cheltuit în cursul anului trecut, informează corespondentul AMOS News (Informatia.ro). Consiliul Județean a alocat, pentru anul trecut, peste 4,2 milioane de lei pentru reparații și modernizări la infrastructura imobilelor care găzduiesc Spitalul Județean din Timișoara și secțiile aferente. Din cauza instabilității actului managerial însă, peste jumătate din sumă nici nu a fost folosită, iar proiectele vor fi reanalizate.

"Au rămas necheltuiți 2,96 milioane lei, din cei 4,21 milioane pe care i-am alocat. Instabilitatea actului managerial nu a permis asigurarea permanenței investițiilor. Spitalul Județean rămâne o prioritate pentru noi. Sumele care nu s-au cheltuit se redistribuie, după ce se reanalizează proiectele. De-abia în noiembrie 2008 am trimis un angajat al CJ Timiș la spital pentru a se ordona lucrurile în spiriul normalității", a declarat președintele instituției, Constantin Ostaficiuc.

În 2008, la conducerea spitalului a fost, inițial, Mihai Ionac, care a fost însă demis de ministrul de atunci, Eugen Nicolăescu. Ionac a contestat decizia, a câștigat în instanță și a revenit pe post, după care, în nici o lună, s-a răzgândit și și-a dat demisia. I-a urmat pe post Jecu Avram, pe atunci membru PNL. Între timp, a trecut la PD-L, în speranța că își va menține postul, dar PSD este partidul care va nominaliza un viitor manager.


(466 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Ioana TOMA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Timișoara: Fonduri necheltuite la Spitalul Județean | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.7100031375885 seconds.