Luni, 16 Februarie 2009 - 06:18 AM Aleg.RO: Basescu insista: autonomia teritoriala nu e permisa de Constitutie

Publicat de: ---

romanialibera Presedintele Traian Basescu a declarat sambata, la Covasna, ca autonomia teritoriala nu e permisa de Constitutie, pentru ca teritorul Romaniei este indivizibil si ca pozitiile sale pe acest subiect sunt transante si nenegociabile – relataeza agentia NewsIn .Dupa o intalnire cu reprezentantii autoritatilor locale din Covasna si Harghita, seful statului a explicat ca nu este de acord ca prin afirmatiile sale de la Budapesta a jignit comunitatea maghiara si ca, mai mult, simte nevoia sa reia argumentele respective."A propos de retragerea declaratiei de la Budapesta, as vrea sa o mai fac odata aici: Constitutia Romaniei nu permite niciodata autonomie teritoriala si va mai citesc odata (din Constitutie). Indivizibil este teritoriul Romaniei. Indivizibil. Consider ca n-am jignit pe nimeni. In calitate de sef de stat am aparat ceea ce scrie in Constitutia Romaniei", a declarat Basescu, intr-o conferinta de presa.El a citit articolul unu din Constitutie care spune ca "Romania este stat national, suveran si independent, unitar si indivizibil" si art. 152 care spune ca articolul unu nu poate fi supus unei revizuiri constitutionale. El a citit de altfel articolele respective din Constitutie, spunand ca "umbla cu Constitutia in buzunar tot timpul"."Ca sef de stat nu pot iesi din interiorul prevederilor constitutionale. Autonomii teritoriale in interiorul teritoriului Romaniei nu pot fi create. Prevederile articolului unu nu pot fi revizuite. De aceea pozitiile mele sunt transante, fara echivoc si nu pot face subiect de negociere", a afirmat el.Basescu le-a mai spus ziaristilor ca le-a cerut si reprezentantilor autoritatilor din Covasna si Harghita sa aiba o abordare pe acest subiect numai in conformitate cu legea fundamentala. "Apelul meu catre reprezentantii administratiilor locale a fost ca discutia si abordarile sa se poarte in interiorul Constitutiei", a declarat seful statului, care s-a aratat apoi "un sustinator fara rezerve al procesului de descentralizare, al cresterii fara rezerve a gradului de autonomie a administratiilor locale".Mai mult, Basescu a sugerat ca politicienii maghiari care vorbesc despre autonomia teritoriala o fac cu rea-credinta si nu le explica oamenilor ce spune Constitutia pe acest subiect. "Am convingerea ca niciun politician maghiar nu s-a dus la niciun cetatean onest din aceste judete ca atunci cand vorbesc de autonomia teritoriala sa le explice ce prevede Constitutia la articolul 1 si 152. Sunt convins ca secuii sunt oameni cinstiti si cu respect de lege, n-ar fi tolerat sa fie mintiti", a mai declarat presedintele.Traian Basescu a mai spus ca referendumurile locale despre autonomie teritoriala sunt in afara Constitutiei. "Referendumul local (despre organizarea teritoriala, n.r. ) nu poate fi opus unei legi organice. Orice referendum trebuie sa respecte Constitutia. Lucrul esential e sa respectam liniile, atributiile stabilite de Constitutie. Cred ca ar trebui oprite pentru ca nu sunt productive. Nefiind fundamentate constitutional, nu fac decat sa creeze tensiuni. Daca acesta e obiectivul unor partide, nu cred ca e cel mai bun lucru", a mai spus seful statului.Presedintele Basescu si cel al UDMR, Marko Bela, au avut la inceputul acestei luni, prin intermediul presei, o disputa legata de caracterul statului roman. In timp ce presedintele a afirmat in timpul unei vizite in Ungaria ca autonomia Tinutului Secuiesc nu va fi niciodata realizata pentru ca Romania este stat national, unitar si indivizibil, Marko a replicat ca Romania nu este nicidecum stat national avand in vedere procentul semnificativ de cetateni apartinand minoritatilor.Agentia NewsIn reaminteste ca presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat pe 20 ianuarie, dupa prezentarea raportului comisiei prezidentiale pentru analizarea regimului politic si constitutional din Romania ca, in contextul "schimbarilor radicale" preconizate asupra Constitutiei, Uniunea sustine introducerea unor drepturi colective minoritatilor, care sa denote "regandirea relatiilor interetnice"."Trebuie regandita definitia de stat national, trebuie regandit statutul limbilor minoritatilor, al limbii maghiare la nivel regional. La nivel regional ar trebui sa primeasca un alt statut decat acum, problema autonomiei administrative a unor zone sau a autonomiei culturale a minoritatilor. Deci, daca avem o abordare radicala fata de ce avem in acest moment in Constitutie, atunci trebuie s-o avem inclusiv in domeniul relatiilor interetnice", a afirmat Marko.


(324 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Basescu insista: autonomia teritoriala nu e permisa de Constitutie | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.75458121299744 seconds.