Miercuri, 25 Februarie 2009 - 06:21 AM Aleg.RO: Primăria Hunedoara, pichetată de angajați ai societății comerciale care efectuează transportul în comun

Publicat de: Anamaria NEDELCOFF

AMOS News Câteva zeci de angajați ai societății comerciale care efectuează transportul în comun în municipiul Hunedoara, în frunte cu patronul Dorin Ungur, au pichetat sediul primăriei, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News). Motivul este același ca și la precedentele conflicte între transportator și autoritățile locale: nu se încasează banii pentru transportul persoanelor vârstnice de când  primarul Ovidiu Hada și-a început mandatul. Iar muncitorii au ajuns să nu-și mai ia salariile de patru luni. „Ajung să mi se ia casa pentru care am credit la bancă. Sunt restant, de trei luni. Am nevoie urgentă de bani. Ca să nu mai spun de mâncarea ce ajunge pe masa familiei mele”, spune un angajat.Unii angajați spun că au ajuns la fundul sacului și nu știu cu ce își vor întreține familia în plină iarnă.Discuțiile dintre autorități și reprezentanții firmei de transport s-au purtat pe un ton ridicat, ambele părți aducând acuze celeilalte. Discuțiile au fost pe punctul de a degenera, iar pentru a aplana un eventual conflict au fost chemați jandarmii. „Vă rog, scoateți-l afară pe Manolache!”, spunea Ovidiu Hada. „Mă cheamă Ungur, firma se numește așa”, spunea transportatorul. „Ești un mincinos, cum de minți așa că nu ai luat banii?, spunea Hada. „Nu mă faci tu pe mine mincinos în fața oamenilor!”, spunea Ungur. „Jandarmii! țipă Hada. Scoateți-l afară! Eu sunt primarul!” concide Hada.Fiecare parte își susține punctul de vedere și se acuză că încalcă legea. Transportatorul spune că primăria nu i-a mai decontat biletele gratuite de luni bune și nu mai are bani de salarii. În replică, primarul Ovidiu Hada acuză că transportatorul nu și-a plătit redevența. Din întreg scandalul au de suferit în primul rând cetățenii Hunedoarei.


(581 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Anamaria NEDELCOFF


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Primăria Hunedoara, pichetată de angajați ai societății comerciale care efectuează transportul în comun | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.28675198554993 seconds.