Miercuri, 27 Mai 2009 - 05:45 AM Aleg.RO: Traian Băsescu va participa la un forum economic în Grecia

Publicat de: ---

AMOS News Președintele României, Traian Băsescu, va efectua, în perioada 27-28 mai, o vizită de stat în Republica Elenă, la invitația omologului său, Karolos Papoulias.

Programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale între cei doi șefi de stat, precum și întrevederi ale președintelui României cu primul ministru al Republicii Elene, Constantinos Karamanlis, și cu președintele Parlamentului Elen, Dimitris Sioufas. De asemenea, șeful statului va participa la un forum economic, organizat de Camera de Comerț și Industrie Atena, și se va întâlni cu membri ai comunității românești din Grecia.

Administrația prezidențială informează că, în cea de-a doua zi a vizitei de stat, președintele Traian Băsescu se va deplasa la Muntele Athos, unde va avea întrevederi cu membrii Kinotitei - organism de conducere al Muntelui Athos format din reprezentanții celor 20 mănăstiri - și cu reprezentanții celor două schituri românești, Schitul Sfântul Ioan Botezătorul-Prodromu și Schitul Sfântul Dumitru-Lacu, și va participa la slujbe religioase oficiate de mănăstirea Marea Lavră și de Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul.

David Martin


(903 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Traian Băsescu va participa la un forum economic în Grecia | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58604311943054 seconds.