Miercuri, 08 Iulie 2009 - 09:10 AM Aleg.RO: Basescu a infiintat Comisia Prezidentiala pentru Agricultura

Publicat de: ---

capital Autor: CAPITAL Online
Publicat: 7 Iulie 2009 Seful statului a semnat decretul de înfiintare a Comsiei Prezidentiale pentru elaborarea unei strategii în domeniul Agriculturii, care a avut la Cotroceni sedinta de constituire, sub conducerea fostul ministru de resort din guvernarea PNL, Dacian Ciolos . Misiunea comisiei, din care fac parte cadre didactice, reprezentanti ai patronatelor si sindicatelor din domeniu, ai statiilor si institutelor de cercetare, este elaborarerea a unei strategii în agricultura, similara celor elaborate de comisiile de la Cotroceni în domeniile educatie sau sanatate. Membrii comisiei conduse de Ciolos au avut o prima întâlnire, luni, la Cotroceni, la care a participat si seful statului. Presedintele Agrostar, Nicolae Stefan, a declarat, la finalul întâlnirii de la Cotroceni, ca la sedinta nu au fost prezenti reprezentanti ai ministerului Agriculturii, desi au fost invitati. Ciolos a fost ministru al agriculturii în cabinetul condus de Calin Popescu Tariceanu, iar activitatea sa în Minister a fost remarcata, în câteva rânduri, de seful statului. Presedintele Basescu declara, recent, ca România îsi doreste portofoliul Agriculturii în noua Comisie Europeana si preciza ca nominalizarea propunerii de comisar din partea Bucurestiului va avea la baza criteriul de peformanta profesionala si nu pe cel politic. Ciolos este, actualmente, functionar al Comisiei Europene în domeniul agriculturii. SURSA: Mediafax


(213 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Capital

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Capital:

Basescu a infiintat Comisia Prezidentiala pentru Agricultura | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.42972087860107 seconds.