Marți, 28 Iulie 2009 - 06:06 AM Aleg.RO: Arad: În Parcul Reconcilierii va fi organizat un festival european pentru tineri

Publicat de: Paul PREDA

AMOS News Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad prezintă în data de 30 iulie, în Parcul Reconcilierii, festival european pentru tineri „Dialogul Sunetelor în mișcare“, un proiect cultural realizat prin colaborarea dintre grupul belgian de dans Imago Tijl și Camera Europeană a Orchestrelor din Marea Britanie, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News). În 1997 cele două componente s-au întâlnit punând bazele unei frumoase colaborări concretizată printr-o serie de spectacole organizate în Belgia și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, purtând titlul “Când muzica dansează”. Grupul de dans Imago Tijl din Neeperlant, Belgia a fost fondat în 1957. Tineri cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani dansează utilizând ritmul, spațiul, muzica și poezia. Prin dans, ei au învățat să aprecieze cultura și civilizația altor popoare. În cei cinzeci de ani care au trecut de la înființarea grupului s-au organizat spectacole în aproape toate țările europene, dar și în Zair, Rwanda, Argentina, SUA, Canada, Mexic, China, Africa de Sud, etc.Camera Europeană a Orchestrelor este o asociație britanică înființată în 1994, ce are ca obiective asigurarea de noi oportunități și experiențe pentru tinerii artiști și încurajarea interesului pentru muzică, prin promovarea concertelor de bună calitate. Unicitatea proiectului organizat de către Consiliul Județean Arad, Centrul Cultural Județean Arad reiese din faptul că majoritatea celor 70 de dansatori sunt bărbați, muzica este live, orchestra cuprinde tineri muzicieni belgieni și de alte naționalități, majoritatea studenți la Conservator, iar coregrafia prezintă scene din viața reală.Compoziția muzicală a fost selectată dintr-o serie de compoziții din trecut și din prezent. Coregrafii au creat o piesă numită „Satul interior” pe muzica compozitorului maltez Charles Camilierii-„Muzica satului”. Altă coregrafie a fost creată pe simfonia clasică a lui Prokofievs cu un mesaj despre pace și alta pe Simfonia pentru vioară, nr 21 a lui Mozart, despre două femei în căutarea persoanelor iubite. Marele final îi va aparține lui Jacques Ibert cu piesa „Divertisment” o coregrafie comică.


(538 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Paul PREDA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Arad: În Parcul Reconcilierii va fi organizat un festival european pentru tineri | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.3191089630127 seconds.