Miercuri, 10 Martie 2010 - 05:40 AM Aleg.RO: Razboiul anti-Geoana: 1-0 pentru PSD si PNL

Publicat de: ---

romanialibera » Reprezentantii PSD si PNL din conducerea Senatului i-au infrant ieri pe democrat-liberali si pe udemeristi, scotand de pe ordinea de zi cererea de revocare a lui Mircea Geoana .» Dincolo de logica si de litera Regulamentului, la sedinta a participat si Mircea Geoana. El chiar s-a pronuntat prin vot in favoarea sa.» Democrat-liberalii continua insa razboiul, iar urmatoarea runda este programata astazi. Sunt totusi sanse minime sa fie si ultima.Cererea de revocare a lui Mircea Geoana a fost scoasa de pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Senatului cu sapte voturi "pentru", ale reprezentantilor PSD si PNL. Cei sase senatori PDL si UDMR din conducerea Camerei Superioare au refuzat sa voteze. Cel care a oferit opozitiei votul decisiv a fost nimeni altul decat Mircea Geoana. Aceasta, desi Regulamentul prevede ca "presedintele Senatului caruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce sedinta Biroului Permanent sau pe cea de plen in care se discuta revocarea sa". Dupa regula "Regulamentul este incalcat doar de ceilalti", tocmai nerespectarea "legii" de functionare a Senatului a fost invocata de reprezentantii PSD si PNL pentru a justifica scoaterea cererii de revocare de pe ordinea de zi.  "Din punctul de vedere al majoritatii exprimate prin vot astazi (ieri – n.r.), solicitarile avansate de grupul PDL, cu sustinerea unor senatori si din alte grupuri parlamentare, cu privire la revocarea presedintelui Senatului au fost considerate de catre o majoritate a Biroului Permanent ca fiind inadmisibile pe motive legate de nerespectarea Constitutiei, a deciziilor Curtii Constitutionale si, implicit, a Regulamentului Senatului", a explicat Geoana. Democrat-liberalii nu s-au aratat insa prea afectati de infrangerea suferita. Poate si pentru ca se asteptau la un razboi de uzura si la faptul ca cel vizat, Mircea Geoana, nu va rata nici o sedinta si nici o portita pentru a-si apara functia. "Era total previzibil ca in Biroul Permanent se va intampla acest lucru", a declarat senatorul Mircea Andrei. Nici seful sau pe linie parlamentara, senatorul Traian Igas, nu a fost surprins de rezultatul sedintei conducerii Camerei Superioare, dar spune ca PDL nu va renunta la lupta.  "Vom insista, pentru ca nu este normal ceea ce se intampla in acest moment. Cred ca solicitarea pe care noi am facut-o Biroului Permanent are acoperire regulamentara si constitutionala", a declarat Igas pentru Romania libera, explicand ca grupurile PDL si UDMR din Senat vor incerca "fortarea" introducerii pe ordinea de zi a plenului de astazi. Senatorii PDL se bazeaza in demersul lor pe articolul din Regulament potrivit caruia un grup parlamentar poate cere modificarea ordinii de zi, iar solicitarea se supune votului plenului, caz in care majoritatea este de partea arcului guvernamental. Nicaieri insa nu scrie clar in Regulament ce se intampla daca presedintele de sedinta refuza sa supuna la vot solicitarea de modificare a ordinii de zi prin introducerea unui nou punct. Totusi, Igas este optimist ca in plen solicitarea majoritatii nu poate fi refuzata de presedintele de sedinta, oricare ar fi el. Asta, in ciuda faptului ca, cel putin la nivel declarativ, pedelistii nu au un plan de rezerva pregatit pentru situatia in care si incercarea de astazi va esua.  "Intr-adevar, acum avem un vid legislativ, dar ar fi absurd ca presedintele de sedinta sa respinga solicitarea de discutie a trei grupuri parlamentare (PDL, UDMR si independenti) din cinci. Aici nu mai e vorba de regulament, e vorba de bun-simt", ne-a declarat senatorul PDL Petru Filip. De partea cealalta, Mircea Geoana a confirmat ca va conduce sedinta de plen de astazi si ca nu va supune la vot cererea PDL. "Voi respecta Constitutia si Regulamentul Senatului", a spus sec fostul lider al PSD, intrebat cum va raspunde la solicitarea democrat-liberalilor. Reamintim ca PDL si-a intemeiat cererea de revocare a lui Mircea Geoana pe refuzul acestuia de a supune la vot propunerea ca independentii sa-si pastreze in comisii locurile primite la inceputul legislaturii. In randul celor care-l critica pe Geoana din aceasta cauza a intrat ieri si fostul vicepresedinte al PSD Cristian Diaconescu.  "Dupa parerea mea, Mircea Geoana a gresit intrand in siajul, uneori cu o exprimare de un primitivism care pe mine ma stupefiaza, excluderii acestor parlamentari (a independentilor – n.r.) de la viata politica", a declarat ieri Diaconescu, intr-o interventie la Realitatea FM. Fostul sustinator al lui Geoana la congresul PSD a evitat insa sa precizeze cum va vota daca se va ajunge la un vot in plen pe subiectul revocarii.


(173 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Razboiul anti-Geoana: 1-0 pentru PSD si PNL | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.31684494018555 seconds.