Miercuri, 22 Iunie 2011 - 05:53 AM Aleg.RO: Basescu da votul populatiei pentru unicameral pe opt mega-judete

Publicat de: ---

Cotidianul Presedintele Traian Basescu a declarat marti, in timpul consultarilor cu partidele parlamentare, ca prin organizarea in 8 judete mari procesul de descentralizare ar fi mult mai profund si real . In replica, liderii USL, Victor Ponta si Crin Antonescu, au spus ca nu vor vota desfiintarea judetelor in functie de interese electorale. Victor Ponta: Domnule presedinte, cu dumneavoastra nu facem compromisuri. Ne dorim sa analizati infiintarea unui comitet anticriza. Suntem dispusi sa sprijinim acest comitet si chiar un guvern tehnocrat. Crin Antonescu: Nu vom vota desfiintarea judetelor in functie de interese electorale. UPDATE: USL propune Guvern tehnocrat si anticipate in 2011. Basescu: Propuneti instabilitate politicaUSL i-a propus, marti, presedintelui Traian Basescu formarea unui Guvern tehnocrat sustinut inclusiv de opozitie si declansarea de alegeri parlamentare anticipate in noiembrie 2011, seful statului replicand ca acest lucru inseamna impingerea tarii in instabilitate politica.Presedintele PSD Victor Ponta, copresedinte al USL, i-a spus sefului statului, la intalnirea de la Palatul Cotroceni, ca Uniunea este dispusa sa sprijine chiar formarea unui guvern tehnocrat, cu alegeri anticipate in toamna acestui an."Propuneti sa intram intr-o criza politica, sa avem alegeri anticipate", a replicat presedintele Basescu, Victor Ponta sustinand ca ar fi vorba intr-o astfel de situatie de iesire din criza politica."Orice propunere de vulnerabilizare a stabilitatii politice este exclusa, cel putin din partea mea nu va exista un suport", a adaugat Traian Basescu. UPDATE 1: Basescu renunta la unicameral. Nu si la reducerea numarului de parlamentariConsultarile de la Cotroceni au inceput cu o oferta a presedintelui Traian Basescu pentru USL: parlament bicameral in schimbul acceptarii noii harti a Romaniei cu opt judete. Propunerea vine in conditiile in care in tabara Puterii UDMR se opune proiectului propus de PDL si de seful statului.Presedintele Traian Basescu le-a spus lui Victor Ponta si lui Crin Antonescu, singurii reprezentanti ai USL trimisi la Cotroceni, ca i se pare rezonabila ideea de a avea mentine parlamentul bicameral in conditiile in care una dintre camere este reprezentanta regiunilor. "Este conditionat acest compromis pe care il face eu in fata romanilor de crearea celor opt judete mari", a spus Traian Basescu. Basescu le-a propus liderilor USL realizarea unui "compromis", precizand ca cere sprijinul opozitiei pentru revizuirea Constitutiei si pentru reorganizarea administrativ-teritoriale a tarii."Nu mai putem sa mergem pe ideea: hai sa amanam pentru un an, pentru doi", le-a spus Traian Basescu lui Victor Ponta si Crin Antonescu.El a cerut USL sa nu impiedice reorganizarea administrativa a tarii si a propus realizarea unui "compromis".Seful statului a mai spus ca a observat multe puncte comune pe cele doua teme si considera ca "este loc" pentru un compromis.De altfel, presedintele Basescu a precizat ca cere sprijin opozitiei pentru revizuirea Constitutiei si pentru reorganizarea administrativ-teritoriale a tarii.Seful statului discuta, marti, la Cotroceni, cu partidele si grupurile parlamentare despre revizuirea Constitutiei - proiect declarat neconstitutional, in anumite puncte, de catre CC - si despre reorganizarea administrativa - subiect care a starnit controverse diplomatice si dispute politice. UPDATE 2: Antonescu ii cere lui Basescu sa opreasca initiativa privind reorganizarea: are "consecinte nefaste"Liderul PNL Crin Antonescu i-a solicitat marti presedintelui Traian Basescu, ca initiator al ideii de reorganizare administrativa sa renunte la proiect, pentru ca are "consecinte dintre cele mai nefaste".Antonescu a spus, la consultari, ca Romania se afla intr-o situatie grava, deosebit de complicata care solicita dialogul putere-opozitie. "Am venit in speranta ca vom discuta cu presedintele unui stat, nu liderul unui partid politic", a spus liderul PNL. El a subliniat ca, din punct de vedere al USL, revizuirea Constitutiei va fi abordata in parlamentul urmator.Presedintele Traian Basescu a sustinut ca aceasta inseamna o "amanare", ceea ce l-a determinat pe Antonescu sa raspunda ca aceasta amanare aduce de fapt "un spor de legitimitate".In privinta reorganizarii, Antonescu a subliniat ca USL nu este de acord nici cu desfiintarea judetelor, nici cu transformarea celor opt regiuni de dezvoltare in judete, nici cu varianta a 16 judete. "Dumneavoastra, ca initiator, trebuie s-o opriti aici, are consecinte dintre cele mai nefaste. Nu acceptam nici desfiintarea judetelor, nici 16 sau 8 judete, nu acceptam ca pe harta Romaniei sa apara conturul de tragica amintire a Dictatului de la Viena. Noi venim cu o serie de propuneri pe care le punem la dispozitia dvs ca sef al statului, nu al PD", a sustinut Antonescu. Liderul PNL Crin Antonescu i-a spus presedintelui ca reorganizarea a aparut ca subiect public dupa ce el a trecut pe la Guvern si a gasit "sapte-opt amici" carora le-a indicat ce sa faca, Traian Basescu replicandu-i liberalului ca nu detine "monopolul gandurilor inteligente".Pe parcursul discutiei dintre cei doi sefi ai USL si presedinte au avut loc mai multe dueluri verbale intre Basescu-Ponta si Basescu-Antonescu.Crin Antonescu a ironizat propunerea de reorganizare a lui Traian Basescu, incercand sa ii minimizeze importanta. "Dvs, intr-o seara ati trecut pe la Guvern, ati gasit acolo sapte-opt amici si le-ati spus cate judete, cum, ce fel.... Insuficient pentru noi si atunci raspunsul punctual este: stop! Deci noi nu votam nicio formula hotarata de o singura persoana in doua saptamani pentru reorganizarea teritorial-administrativa. Punct cu subiectul asta!", a aratat Antonescu."Dle Antonescu, cred ca faceti erori mari, dar m-am obisnuit cu autosuficienta dvs. sa faceti afirmatii de genul: Nu, sunt oameni care gandesc, sa nu va inchipuiti ca monopolul gandurilor inteligente este la dvs.", a replicat si Traian Basescu."Deci, cine face conform Constitutiei Romaniei orice modificare in organizarea administrativ-teritoriala a tarii?", a intrebat Antonescu. "Parlamentul", raspunde Basescu."Deci cand o sa treaca Parlamentul pe seara, si o sa cheme dl Ioan Oltean trei-patru prieteni la o sedinta la Palatul Victoria, atunci discutam reorganizarea administrativ-teritoriala. Pana atunci  a trecut o singura persoana, cu tot respectul pentru functia ei. Din punct de vedere constitutional, noi nu avem nicio obligatie: totusi va spun opriti-va pentru ca vedeti foarte bine ce nebunii risca sa se declanseze din asta", a continuat Crin Antonescu in acelasi ton persiflant. UPDATE 3: Basescu, lui Antonescu: Palatul Cotroceni are niste cutume, le schimbati daca o sa ajungeti aiciConsultarile dintre Traian Basescu si liderii USL au debutat tensionat, dupa ce presedintele a dorit ca presa sa aiba acces limitat la discutii, iar Crin Antonescu acces neingradit, fapt ce l-a facut pe Basescu sa remarce ca liberalul nu poate schimba "cutumele" de la Palatul Cotroceni.In debutul intalnirii, Basescu i-a intrebat pe cei doi lideri USL cat timp doresc sa lase presa inauntru la discutii. "Din partea noastra, poate ramane tot timpul de care dispunem", a raspuns liberalul Crin Antonescu. Seful statului a afirmat ca trebuie convenit "un timp rezonabil", deoarece discutiile nu sunt integral publice, si a propus ca fiecare interventie sa se limiteze la trei-patru minute."Sunteti gazda, dar, repet, din punctul nostru de vedere...", a replicat Antonescu, fiind intrerupt de Basescu: "Da, Palatul Cotroceni are niste cutume". "Le schimbati daca o sa ajungeti aici", a adaugat seful statului.Pe de alta parte, Basescu le-a explicat celor doi lideri ai opozitiei ca a dorit o intrevedere cu USL, desi Uniunea este inca in proces de inregistrare la Tribunal. "Eu am considerat inregistrat USL. Stiu ca este in proces de inregistrare, l-am considerat inregistrat si de aceea am invitat USL", a precizat Basescu.


(542 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Basescu da votul populatiei pentru unicameral pe opt mega-judete | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.38684582710266 seconds.