Miercuri, 04 Ianuarie 2012 - 08:13 AM Aleg.RO: Budapesta: Peste 70.000 de oameni au manifestat impotriva premierului Orban
Publicat de: ---
Zeci de mii de oameni – 100
.000 potrivit organizatorilor, 70.000 potrivit observatorilor – au manifestat aseara la Budapesta impotriva prim ministrului Viktor Orban.
O mobilizare fara precedent la apelul partidelor de stanga si ecologiste, precum si a miscarilor societatii civile. Daca pana astfel de demonstratii reuseau sa adune cateva mii de persoane, de aceasta data zeci de mii de cetateni au iesit in strada pentru a protesta fata de noua Constitutie a Ungariei, pe care o considera antidemocratica.
In timp ce premierul Orban sarbatorea la Opera din Budapesta noua Lege fundamentala a tarii, manifestantii s-au adunat in aproapiere avand drept slogan „Va fi din nou Republica”, aluzie directa la disparitia, din noul text, a denumirii Republica Ungariei inlocuita cu Ungaria.
La protest au participat Partidul soialist MSZP, partidul ecologist de stanga LMP si noul partid DK al fostului premier Ferenc Gyursany. Cei prezenti au scandat sloganuri impotriva lui Viktor Orban, fluturand pancarte pe care se putea citi: „Ajunge!”, „Dictatura Orban”, „Orbanizare!”.
„Viktor Orban si servitorii lui au transformat Ungaria dintr-o tara care promitea cel mai sumbru loc din Europa”, a comentat deputatul socialist Tibor Szanyi.
Noua Constitutie, adoptata in aprilie gratie majoritatii de doua treimi detinuta in Parlament de partidul lui Orban, Fidesz, a suscitat critici din partea Uniunii Europene, a Statelor Unite, a Fondului Monetar International si a numeroase organizatii non-guvernamentale. Lui Viktor Orban i se reproseaza ca a limitat prerogativele Curtii Constitutionale, ca a distrus indepedenta justitiei si a pus in pericol pluralismul mass-media.
(38 afișări)
| |
|