Joi, 23 Februarie 2012 - 06:05 AM Aleg.RO: Camera Deputatilor: Investirea Guvernului Ungureanu, constitutionala

Publicat de: ---

Cotidianul La cererea Curtii Constitutionale, Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a adoptat, luni, un punct de vedere referitor la decizia Parlamentului de investire a Guvernului Ungureanu . "Biroul Permanent a aprobat punctul de vedere ca, in opinia noastra, hotararea (...) plenului reunit privind investirea Guvernului este constitutionala si ca pozitia celor doua grupuri parlamentare aflate in Opozitie se dovedeste in afara cadrului legal", a declarat democrat-liberalul Ioan Oltean, vicepresedinte al Camerei Deputatilor. In document se mai arata sesizarea de neconstitutionalitate elaborata de PSD si PNL nu are fundament. "Principala sustinere a autorilor sesizarii se refera la faptul ca, in cadrul procedurii de acordare a increderii Guvernului, in unele comisii permanente reunite ale celor doua Camere ale Parlamentului nu a fost intrunit cvorumul de lucru regulamentar (...)", se arata in documentul mentionat. Acelasi document precizeaza ca articolul 103 din Constitutie, invocat in sesizare, se refera doar la procedura de acordare a increderii in Guvern, care se desfasoara in fata Camerelor reunite ale Parlamentului, si nu la avizele care sunt date sau nu de comisiile permanente reunite. "Lipsa cvorumului regulamentar in cadrul unor comisii permanente s-a datorat lipsei intentionate a parlamentarilor din cadrul celor doua grupuri parlamentare care au sesizat Curtea Constitutionala, ceea ce se constituie intr-o culpa evidenta. Potrivit principiului conform caruia propria turpitudine nu apara de raspundere, nici parlamentarii in cauza nu pot sa invoce un eventual caracter neregulamentar al lucrarilor din cadrul unor comisii permanente datorita lipsei cvorumului de lucru, intrucat o asemenea situatie a fost provocata de acestia", se mai arata in punctul de vedere formulat. Autorii documentului precizeaza ca sesizarea Opozitiei nu poate invoca in acest caz incalcarea Constitutiei, ci a prevederilor articolului 12 din Regulamentul sedintelor comune ale celor doua Camere ale Parlamentului. Conducerea Camerei Deputatilor respinge ideea ca hotararea de investire a Guvernului Ungureanu ar fi neconforma cu prevederile articolului 1, alineatul 5 din Constitutie, potrivit caruia in Romania respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie. In punctul de vedere elaborat de Biroul Permanent al Camerei se precizeaza ca respectarea Constitutiei este garantata de controlul Curtii Constitutionale, in timp ce respectarea legilor este asigurata de instantele judecatoresti. "In cazul in care si al doilea principiu (respectarea legilor - n.r.) ar fi verificat de Curtea Constitutionala, toate procesele in care sunt invocate incalcari ale legilor ar trebui sa fie solutionate de Curtea Constitutionala, ceea ce este cel putin hilar si mai ales neconstitutional", se mai arata in document.


(519 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Camera Deputatilor: Investirea Guvernului Ungureanu, constitutionala | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.30109906196594 seconds.