Vineri, 05 Februarie 2016 - 05:34 AM Aleg.RO: "Suspendarea spatiului Schengen ar putea perturba economia europeana"

Publicat de: ---

Bursa      * Leonard Orban: "Criza migratiei pune sub semnul intrebarii intregul proiect european"
       O suspendare a spatiului Schengen de libera circulatie ar putea avea un potential efect perturbator asupra cresterii economice europene, a avertizat ieri Comisia Europeana, in previziunile sale economice de iarna, transmite AFP .
     Institutia a scos in evidenta ris¬curile economice legate de sosirea masiva de refugiati pe teritoriul Uniunii Europene, notand ca "perceptia opiniei publice in fata numarului in crestere de refugiati ar putea avea un impact negativ asupra increderii in economie, incetinind astfel consumul familiilor"
     In consecinta, Comisia face apel la depasirea la nivelul UE a provocarilor politice majore, cum ar fi gestionarea fluxurilor de migratie.
     In prezent, sase din cele 26 de tari din spatiul Schengen au introdus controale temporare la frontiere, Austria, Germania, Danemarca, Suedia si Norvegia pentru a tine sub control afluxul de migranti, iar Franta ca raspuns la amenintarea terorista.
     Uniunea Europeana se pregateste pentru o prelungire exceptionala de pana la 2 ani a termenului de aplicare a acestei masuri, in conditiile in care cel prevazut de legislatia actuala, de sase luni, se apropie de expirare in unele state.
     Consilierul prezidential Leonard Orban a declarat recent ca migratia, implicit criza pe care acest fenomen a declansat-o, pune sub semnul intrebarii intregul proiect european, precizand ca este nevoie de masuri urgente, intrucat, in opinia sa, Uniunea Europeana nu va putea rezista unui flux continuu de refugiati de dimensiunile celui de pana acum.
     Leonard Orban a precizat: "Spatiul Schengen este partial suspendat, efectele se vad deja pe zona economica. Daca lucrurile vor continua, este evident ca intreaga piata interna a UE va fi profund afectata. Am vazut deja ca au inceput sa apara studii referitoare la costurile pe care le implica renuntarea la spatiul Schengen. Cifrele sunt enorme, vorbim de zeci de miliarde de euro pe perioade restranse de timp. Ideea Schengen-ului este o idee extraordinara si trebuie sa gasim solutii in primul rand la nivel european, astfel incat spatiul Schengen sa fie mentinut, e adevarat, intr-o forma reformata".
     Consilierul prezidential a sustinut ca dorinta Romaniei de adera la spatiul Schengen, chiar si in conditiile in care acest spatiu este pus sub semnul intrebarii, denota increderea autoritatilor si a poporului roman in proiectul european.
     El a aratat ca exista deja semne ca Uniunea nu va putea rezista unui flux continuu de migranti si ca trebuie vazut ce se poate face in cel mai scurt timp astfel incat intrarile in UE sa fie reduse drastic, informeaza Agerpres.
     Acesta a amintit ca Romania sprijina crearea unui corp european de protectie a coastei, precum si pregatirea cat mai rapida a unor centre de primire, in special in Grecia, pentru refugiati. De asemenea, Leonard Orban a pledat pentru o aplicare cat mai rapida a Acordului UE - Turcia.
     *  Ministrul olandez pentru afaceri externe Bert Koenders: "Fluxurile de migranti "trebuie reduse"
     UE trebuie sa treaca peste temerile si diviziunile care o paralizeaza pentru a putea gestiona fluxurile de migratie si refugiati in mod eficient, au declarat recent o serie de deputati in dezbaterea cu oficialii Comisiei Europene si presedintia olandeza. Protejarea eficienta a granitelor externe ale UE este importanta pentru a pastra zona de circulatie libera Schengen, au spus ei. Unii deputati au cerut toleranta zero fata de atacurile rasiste si violente impotriva migrantilor si refugiatilor.
     Deputatii au mai subliniat si nevoia de a respecta principiul international al nereturnarii si au discutat despre instrumentului de asistenta pentru refugiati destinat Turciei.
     Ministrul olandez pentru afaceri externe Bert Koenders a spus, in numele presedintiei Consiliului, ca fluxurile de migranti "trebuie reduse". In acest scop, masurile deja agreate trebuie implementate, mai ales in ceea ce priveste relocarea si hotspot-urile. El a exprimat o ingrijorare aparte pentru situatia umanitara din Balcanii de Vest si pentru riscurile intampinate de minorii neinsotiti care ajung in Europa.
     "Gestionarea de catre UE a migratiei este un esec deplin, aratand opusul solidaritatii", a spus Laura Ferrara (EFDD, IT), adaugand: . "Ne uitam la efecte fara sa ne uitam si la cauze".
     Laura Ferrara a criticat liderii UE pentru "externalizarea" responsabilitatilor catre Turcia.
     "Treziti-va! Schengen este un esec si UE este un fiasco. Inchideti granitele si protejati olandezii", i-a cerut Vicky Maeijer (ENF, NL) lui Koenders.
     Comisarul pentru migratie Dimitris Avramopoulos a recunoscut ca pana acum au fost facute "progrese slabe" in statele membre "din prima linie" si in toate celelalte. Lista cu lucruri de facut este lunga: relocare, reinstalare, hotspot-uri, reintoarceri, a mai spus el. In ceea ce priveste Schengen, Dimitris Avramopoulos a spus: "Comisia pregateste toate optiunile (...), dar nu este vorba despre a renunta la Schengen sau a exclude un stat membru". In ceea ce priveste atacurile de la Köln, Avramopoulos considera ca nu toti refugiatii si migrantii sunt o amenintare la adresa ordinii publice.
     Liderul PPE Manfred Weber (DE) a spus: "Nu este vorba despre lipsa de idei, ci despre un blocaj, in Consiliu, dar si in aceasta adunare, (...) o diviziune pe care trebuie sa depasim pentru a asigura Schengen". El a subliniat ca UE are nevoie de o supraveghere eficienta a granitelor, pentru a sprijini autoritatile si pentru a permite Frontex sa acceseze Sistemul de Informatii Schengen. "Asteptarea noastra este ca cei care sunt gazduiti si protejati in statele UE sa respecte culturile si legile acestora", a mai spus el.
     Liderul S&D, Gianni Pittella (IT) a spus ca "exista un virus care infecteaza Europa, virusul fricii", care impiedica UE sa ia deciziile corecte si ameninta sa o distruga. Pittella a avertizat ca fluxurile de migranti vor creste in primavara si a subliniat cu precadere situatia riscanta a copiilor migranti.
     La randul sau, Syed Kamall (ECR, UK) a precizat: "Nu avem la dispozitie luni sau ani sa rescriem cartea de reguli a UE, avem doar cateva saptamani (...)."Daca statele membre nu pot gestiona propriile granite (...) sa nu fiti surprinsi daca altii doresc sa va scoata din joc. Schengen nu trebuie rescris, trebuie doar sa functioneze mai bine".
     Liderul grupului ALDE Guy Verhofstadt (BE) a cerut presedintiei UE sa actioneze conform articolului 78 din Tratat (azil si protectie internationala) pentru a prelua controlul granitelor externe ale UE si pentru a crea o forta rapida de raspuns. "Europa trebuie sa faca acest lucru", a spus el, adaugand ca decizia de a actiona ar putea fi luata la urmatorul Consiliu European.
     "Gestionarea crizei refugiatilor cere mai multa cooperare, nu actiuni alese de statele membre care pun la indoiala deciziile comune", a spus Dimitrios Papadimoulis (EUL/NGL, EL). El a subliniat ca doar 40 din 160.000 de refugiati ajunsi in Grecia si Italia au fost relocati pana acum.
     Rebecca Harms (Verzi/ALE,DE) a fost de acord ca este necesara o mai buna gestionare a granitelor, subliniind ca mai mult sprijin este necesar pentru refugiatii aflati in Turcia, pentru a le asigura mai mult decat simpla supravietuire.   


(285 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Bursa

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Bursa:

"Suspendarea spatiului Schengen ar putea perturba economia europeana" | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.78019595146179 seconds.