Miercuri, 17 Februarie 2016 - 05:19 AM Aleg.RO: Masterplanul va fi trimis Parlamentului in martie pentru a fi promovat prin lege

Publicat de: ---

jurnalulnational

"Ne-am pus de acord ca in cursul lunii martie sa trimit de la Guvern la Parlament acest masterplan pentru a-i da si putere de lege . Ne-am angajat sa-l studiem si sa-l trecem prin procedura legislativa, astfel incat aceasta viziune, care mi se pare a fi singulara a unei institutii publice din ultimii 25 de ani sa nu mai poata fi modificata“, a declarat presedintele Comisiei de transporturi din Senat, Ionel Daniel Butunoiu.

La randul sau, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a caracterizat drept un pas important faptul ca a ajuns la o intelegere cu parlamentarii pentru promovarea masterplanului.

"Am agreat modul prin care vom promova acest masterplan de transport – prin lege. Sunt si parerile colegilor de la comisia de transporturilor de la Camera Deputatilor. Asta ne spune ca avem o directive, un mod in care sa mergem inainte si, cu sprijinul Parlamentului, speram ca pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare sa avem masterplanul aprobat, deci sa setam acest moment zero in care infrastructura are o lege a ei de dezvoltare, cu toate avantajele care decurg din lege", a spus si Dan Costescu.

/* (c)AdOcean 2003-2016, thinkdigital_ro.mediafax.ro.All site.640x160_adtext */ ado.slave('adoceanthinkdigitalrozfqlkunfuj', {myMaster: 'cUFVIc8hnWY12MT8qto9goLrcsx61X63Ya0wDgWCtY7.B7' });

El a mai spus ca proiectul este aproape finalizat si ca parlamentarii i-au promis o procedura accelerata.

"Deja noi avem un avantaj: noi discutam pe acest masterplan de mai mult de doi ani, parerile sunt formate, opiniile sunt cunoscute. Nu mai exista mare lucru. Exista consens politic pe notiunea de masterplan si pe necesitatea acceptarii lui. Eu, personal, nu cred ca vom intampina probleme si ca tot esicherul politic va trata acest proiect ca pe un proiect de interes pentru Romania, fara culoare politica sau orice alta influenta de acest gen", a conchis ministrul Transporturilor.

 


(170 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Jurnalul Național

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Jurnalul Național:

Masterplanul va fi trimis Parlamentului in martie pentru a fi promovat prin lege | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.76108193397522 seconds.