Miercuri, 06 Aprilie 2016 - 05:11 AM Aleg.RO: Se contureaza forma finala a darii in plata: fara Prima casa, credite mai mici de 250.000 de euro si aplicabilitate la cei in executare silita

Publicat de: ---

ziarulfinanciar Autori: Catalina Manoiu , Liviu Popescu 06 .04.2016 Legea darii in plata se va aplica si debi­to­rilor care sunt in proces de executare silita, Prima casa va fi eliminata de sub incidenta ac­tului normativ si totodata plafonul la care se apli­ca legea va fi majorat la 250.000 de euro, au vo­tat ieri membrii Comisiei juri­di­ce. Raportul Comisiei juridice va fi supus vo­tului in plen de astazi. Daca primeste votul majo­ritatii, legea merge mai departe la promulgare.

Scoaterea programului Prima casa din legea darii in plata a generat dezbateri aprinse in Comisia juridica, BNR si MFP sustinand excluderea programului din textul legii, in timp de initiatorul propunerii legislative, Daniel Zamfir, le-a cerut colegilor sa ia act de un nou amen­dament potrivit caruia dispozitiile pre­zen­tei legii a darii in plata ?nu afecteaza garan­ti­ile statului roman acordate pentru Prima casa?, afirmand ca adoptarea amenda­men­tu­lui ar permite continuarea programului Prima casa.

Reprezentantul MFP, secretarul de stat Enache Jiru, a sustinut la randul sau ca garan­ti­ile statului se emit ?irevocabil si necon­di­tionat?, afirmand ca exista riscul de a ajunge in situatia in care statul si banca devin copro­prie­tari ai aceluiasi imobil.

Prim-viceguvernatorul BNR Florin Geor­gescu a sustinut ca garantia statului este afec­tata, reafirmand ca va creste avansul soli­ci­tat de banci, se va scumpi creditul si perioada de asteptare necesara pentru a obtine un impru­mut va fi mai indelungata.

Deputatul PNL Catalin Zamfir a criticat pozitiile BNR si a MFP, reafirmand ca legea nu ?omoara? programul Prima casa.

?Nu pot sa nu consemnez ipocrizia din aceasta sala. (?) Am introdus special acest amen­dament ca sa lamurim aceasta treaba. Riscul bancii in acest program este zero. Ceta­tea­nul care este in situatia in care a luat un cre­dit prin programul Prima casa, daca acesta da (locuinta - n.red.) in plata, ANAF il va urmari pen­tru suma pe care statul o plateste pentru el. Noi, practic, vrem un echilibru social?, a sustinut Zamfir.

In cele din urma, liberalul a renuntat la amendamentul sau.

Zamfir a afirmat ca isi mentine parerea potrivit careia plafonul de 250.000 de euro pentru legea darii in plata este discriminatoriu, dar ca in acest moment acesta nu trebuie contestat la Curtea Constitutionala.

?Este foarte important ca de lege beneficiaza si cei care au fost executati silit, cei care au credite de nevoi personale cu ipoteca, in limita unui plafon de 250.000 de euro?, a aratat Daniel Zamfir, dupa ce proiectul de lege a fost adoptat de Comisia juridica.

El a sustinut ca, in opinia sa, pragul de 250.000 de euro este discriminatoriu.

?Eu, in continuare, cred ca acel prag de 250.000 de euro ridica probleme de discrimi­na­re, dar cred ca masura inteleapta a fost aceea de a da drumul la lege, de lege pot beneficia cei care au facut un imprumut de pana in 250.000 de euro, care reprezinta marea majoritate. In si­tua­tia in care CCR va constata ca acel prag este discriminatoriu, il eliminam si atunci vor be­ne­ficia de lege si cei care au luat imprumuturi de peste 250.000 de euro?, a spus deputatul PNL.

Intrebat daca PNL ia in calcul sa sesizeze CCR pentru a elimina plafonul de 250.000 de euro, Zamfir a afirmat ca nu vorbeste in numele PNL si ca nu crede ca, in acest moment, Curtea trebuie sesizata.

?Eu nu cred ca in momentul acesta trebuie sa sesizam noi CCR. Pentru noi este foarte important ca de lege sa beneficieze marea majoritate a celor care au luat impumuturi cu ipoteca?, a conchis el.

Daniel Zamfir a afirmat ca a clarificat fara echivoc care sunt beneficiarii legii asa cum presedintele Klaus Iohannis a cerut in cererea de reexaminare.


(161 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziarul Financiar

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziarul Financiar:

Se contureaza forma finala a darii in plata: fara Prima casa, credite mai mici de 250.000 de euro si aplicabilitate la cei in executare silita | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.31079292297363 seconds.