Joi, 30 Iunie 2005 - 10:35 AM Aleg.RO: Revolta liberală

Publicat de: Octavian Andronic

AMOS News Pentru a înțelege ce este în sufletul unora dintre liberalii care se văd acum angajați la remorca democraților într-un mod pe care îl consideră umilitor, este nevoie de o mică incursiune măcar în partea de istorie contemporană a partidului. După 50 de ani de 'ilegalitate', partidul a renăscut, în primele zile ale lui '89, din 'cenușa' foștilor săi membri care, asemeni țărăniștilor sau social-democraților tradiționali, au supraviețuit pușcăriilor comuniste.

Pentru această generație revoluția și urmările sale au venit ca o nesperată revanșă față de o soartă ce păruse potrivnică pe vecie.

Seniorilor, în frunte cu Radu Câmpeanu, li s-a adăugat o mână de tineri la care granița dintre o aspirație sinceră și oportunism era greu de delimitat. În foarte scurtă vreme, între cele două tabere s-au manifestat diferențe aproape ireconciliabile care au făcut, în doar doi ani, din partidul reprezentativ pentru tradițiile politice româneșt i, un izvor aproape nesecat de disidenți, aripi și aripioare în căutarea unui soare propriu.

Pe fondul acestei disoluții s-a afirmat, în mare parte datorită lui Corneliu Coposu, PNȚCD-ul. Creditat la primele alegeri, din 1990, cu doar 3%, partidul a crescut spectaculos datorită manevrelor iscusite care i-au alăturat o Convenție Democratică formată din grupuscule fără personalitate și fără personalități.

Revenirea PNL-ului în familia politică post-decembristă s-a produs pe valul nemulțumirii populare față de prima guvernare FDSN-istă și pe șansa venirii la putere într-o coaliție care cerea imperios o reunificare liberală.

Timp de patru ani oamenii PNL-ului au guvernat, alături de țărăniști, dar mai ales în dauna lor, lăsând impresia că nu-și pot spune cu adevărat cuvântul din cauza balastului cederist.

Deși, teoretic, PNTCD-ul rămânea 'forța conducătoare' a CDR-ului, liberalii - și alături de ei, democrații lui Roman - au ști ut să se delimiteze la timp pentru a se salva ca entitate parlamentară. Legătura cu democrații a fost, mereu, una de circumstanță, cele două formațiuni considerându-se doar tovarăși temporari de drum, fără nici un fel de trăsătură de unire ideologică, programele lor fiind, teoretic, ireconciliabile.

Suportând mai bine tranziția post-electorală din 2000, PNL-ul, sub conducerea abilă a lui Stoica și cu suportul de imagine al lui Stolojan, a reușit să se înscrie în conștiința publică drept principala formațiune de opoziție. Lucru recunoscut și de Băsescu, care a acceptat ca protocolul Alianței să se încheie pe o bază majoritar liberală.

Explozia electorală băsesciană a încurcat însă lucrurile. Supremația liberală a rămas pe hârtie în timp ce hățurile guvernării au început să fie ținute tot mai strâns de Băsescu și de oamenii săi.

Trâmbițata fuziune - sub drapelul liberal a fost dată uitării de un partid de esență - și ereditate - socia l-democrată, care a găsit rezolvarea acestei dileme intelectuale printr-un viraj spectaculos spre centrul popular.

Practic, congresul PD a pus cruce oricărei idei de unificare, doar dacă ne imaginăm că liberalii ar ajunge în situația să accepte una sub drapelul democrat - adică un soi de absorbție.

Tot mai oprimați de valul democrat, liberalii par să se dezmeticească cu greu. Primul semn îl reprezintă unica revoltă organizată cu prilejul votării consiliilor de administrație ale TVR și SRR, care vrea să însemne mai puțin o asumare liberală a vocilor celor două instituții cât un refuz, pe față, al indicațiilor prezidențiale. Primul, dealtfel. Oare și ultimul?


(1168 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Octavian Andronic


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Revolta liberală | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62009406089783 seconds.