Vineri, 08 Iulie 2016 - 05:34 AM Aleg.RO: Noii ministri ai Educatiei, Transporturilor si pentru Diaspora au depus juramantul in fata lui Klaus Iohannis FOTO

Publicat de: ---

7plus

Mircea Dumitru, Sorin Buse si Maria Ligor au depus, joi, juramantul de investitura in functiile de ministri ai Educatiei, Transporturilor, respectiv ministru delegat pentru relatiile cu romanii de pretutindeni in fata presedintelui Klaus Iohannis .

Presedintele Klaus Iohannis le-a urat succes joi noilor ministri ai Educatiei, Transporturilor si pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni, care au depus juramantul la Palatul Cotroceni, seful statului mentionand ca acestia se vor ocupa de domenii grele.

"Dati-mi voie sa va felicit pentru preluarea mandatului de ministru. Aveti domenii sensibile si grele de pastorit. Va doresc sa aveti mult succes!Doamna Ministru, Diaspora, romanii din afara granitelor tarii, sunt in atentia noastra si nadajduiesc ca veti gasi caile cele mai potrivite de a arata romanilor din afara granitelor noastre ca ne pasa de ei si, in acelasi fel, va rog sa ii convingeti ca avem nevoie de ei.Domnule Ministru al Transporturilor, pe oricine intrebati in ziua de astazi de ce anume are nevoie Romania pentru a se dezvolta mai bine, o sa va spuna de infrastructura. Deci, este clar, toata lumea va fi cu ochii pe dumneavoastra ca sa miscati lucrurile. Sunt nenumarate santiere, si incepute, si abandonate si in pregatire. Va doresc mult succes, aveti de lucru!Domnule Ministru al Educatiei, dumneavoastra preluati un domeniu care, din mai multe motive, imi este foarte drag. Noi doi am discutat in repetate randuri, cu dumneavoastra in calitate de Rector, despre ce ar trebui facut si am constatat, cu ocazia acestor discutii, ca avem abordari similare. Sunt multe lucruri de rezolvat. Eu va doresc mult succes. Aveti grija de Romania Educata!", a spus Klaus Iohannis.

La ceremonia de la Palatul Cotroceni au participat premierul Dacian Ciolos, membri ai Cabinetului, presedintele interimar al Camerei Deputatilor, Florin Iordache, si mai multi consilieri prezidentiali.

Presedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de revocare a ministrilor Adrian Curaj, Dan Costescu, Marius Bostan si Dan Stonescu, remaniati de premierul Dacian Ciolos, si decretele de numire in functie a celor patru noi ministri, Mircea Dumitru, la Educatie, Sorin Buse, la Transporturi, Maria Ligor, la Departamentul de Relatii cu Romanii de Pretutindeni si Dragos Tudorache, interimar la Comunicatii.

Pentru a-si ocupa postul de ministru delegat pentru Relatia cu Romanii de Pretutindeni, presedintele a semnat si decretul de rechemare a Mariei Ligor din functia de ambasador al Romaniei in Canada.

Presedintele Klaus Iohannis a semnat si decretul de numire al sefului Cancelariei premierului, Dragos Tudorache, in functia de ministru interimar al Comunicatiilor.

Decretele au fost publicate joi in Monitorul Oficial.

CITESTE SI: Cine sunt noii ministri propusi de Dacian Ciolos la remaniere


(258 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
7 Plus

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa 7 Plus:

Noii ministri ai Educatiei, Transporturilor si pentru Diaspora au depus juramantul in fata lui Klaus Iohannis FOTO | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.59367489814758 seconds.