Miercuri, 13 Iulie 2016 - 05:30 AM Aleg.RO: Video Test esuat pe un pod din Arad care blocheaza un proiect european de 280 de milioane de euro - VIDEO

Publicat de: ---

Antena 3

Pasajul a fost construit in toamna anului 2015 peste liniile de cale ferata de la granita cu Ungaria, aflate pe coridorul Pan European IV, in cadrul proiectului de modernizare a caii ferate Curtici-Arad-Simeria, la intrarea in tara dinspre vestul Europei, transmite corespondentul MEDIAFAX .

Modernizarea caii ferate Curtici-Simeria duce, printre altele, la desfiintarea barierei de la intrarea in orasul Curtici. In locul trecerii la nivel cu calea ferata s-a construit podul, care nu poate fi folosit in acest moment, fiind inchis pentru ca s-a constatat ca masinile mari si utilajele agricole nu pot urca deoarece nu exista loc de viraj.

Primarul orasului Curtici, Bogdan Ban, care a fost si viceprimar si primar interimar inainte de alegerile din iunie, a cerut CFR un audit realizat de catre Autoritatea Rutiera Romana, care sa certifice faptul ca pasajul prezinta siguranta in circulatie. CFR a facut, insa, marti, un test prin care a incercat sa demonstreze ca, dupa o usoara largire a drumului de la un capat al podului, realizata in acest an, circulatia se poate desfasura fara probleme.

/* (c)AdOcean 2003-2016, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_economic.640x160_adtext */ ado.slave('adoceanthinkdigitalrokkdmlwomjo', {myMaster: '7Igwif.oJ4Wl6EeZdC_F9ZsJXpRjyfr58OJbtPU8NAL.g7' });

In cadrul testului de marti, circulatia tuturor masinilor pe la vechea trecerea de nivel cu calea ferata a fost deviata peste noul pod, timp de doua ore. Daca masinile mici au trecut usor, camioanele si TIR-urile au creat blocaje in trafic, in conditiile in care in orasul Curtici exista multe fabrici in Zona Libera Curtici-Arad si numerosi agricultori, printre care cel mai mare combinat agroindustrial din vestul tarii.

"SNCFR a cerut Primariei Orasului Curtici o proba ca sa vedem daca se poate circula in conditii optime pe pasaj. Primaria orasului Curtici, inca de acum doua luni, de cand eram viceprimar cu atributii de primar, am propus realizarea unui audit pentru siguranta circulatiei. Nu pot sa preiau un pasaj si sa imi asum accidente sau pierderi de vieti omenesti. Acest audit are o baza legala, din 2015 este si obligatoriu, din cate am inteles. (...) Nu am primit nici macar un raspus. Eu cred ca nu am procedat gresit cerad acest audit. Ati vazut acum ce se intampla cand doua TIR-uri se intersecteaza la coborarea de pe pasaj cu drumul judetean. (...) Avem firme care sustin bugetul orasului Curtici. Primaria Curtici nu se opune unui asemenea proiect, suntem constienti cat a costat acest proiect, dar eu, ca primar, nu pot sa-mi asum ceea ce s-a facut aici", a declarat primarul orasului Curtici, Bogdan Ban.

In aceste conditii se cauta solutii pentru fluidizarea circulatiei.

Podul blocheaza finalizarea unui proiect de 280 de milioane de euro, in cea mai mare parte bani europeni.

"Problema se va rezolva doar cu banda de accelerare si deaccelerare, pentru a se putea incadra corect. Stiu ca in conditiile in care se desfasoara traficul toata lumea e nemultumita, dar acest proiect de reabilitare a tronsonului de cale ferata IV Pan European, care a fost in valoare de 280 de milioane de euro, inchiderea acestui proiect sta in acest pasaj. Trebuie sa facem tot posibiliul pentru a gasi solutii pentru a fluidiza circulatia si sa finalizam acest proiect deoarece exista riscul sa pierdem banii care s-au alocat acestui proiect", a declarat deputatul PNL Eusebiu Pistru, care era secretar de stat in Ministerul Transporturilor in momentul inceperii proiectului general de modernizare a caii ferate.

Autoritatile locale sunt nemultumite de faptul ca proiectantul a insistat ca podul sa fie construit in apropierea garii, iar agricultorii sunt suparati pentru ca modul in care a fost construit podul nu le permite, in acest moment, sa treaca peste pasaj cu utilajele si risca sa nu poata lucra terenurile agricole aflate in cealalta parte a orasului.

"Lucrarea a fost facuta probabil, ca nu am documente, nu am date, nu am vazut, probabil ca sa se ia un comision frumos. Este o nereusita sigura. Am inteles ca cei de la CFR, care detin podul, au spus ca noi, care lucram in agricultura, sa facem un ocol de vreo 20 de kilometri. Daca ei lucreaza la stat, noi nu ne putem permite. Nu putem sa mergem pe pod cu utilajele (...) Exista o singura solutie... ori lasa bariera, ori se muta bariera in alta parte, ori cel mai simplu, era sa se faca un subpasaj de cate 2 benzi de cate 10 metri fiecare", a afirmat directorul Combinatului AgroIndustrial Curtici, Dimitrie Musca.

Prin orasul Curtici se poate ajunge la DN79, Arad-Oradea, circulatia masinilor prin zona fiind intensa.

 

/* (c)AdOcean 2003-2015, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_economic.624x30_text_final art */ ado.slave('adoceanthinkdigitalrondmonihufp', {myMaster: '7Igwif.oJ4Wl6EeZdC_F9ZsJXpRjyfr58OJbtPU8NAL.g7' }); /* (c)AdOcean 2003-2015, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_economic.600x152_up_300x250_560x152_final art */ ado.slave('adoceanthinkdigitalroqcfiklnpvu', {myMaster: '7Igwif.oJ4Wl6EeZdC_F9ZsJXpRjyfr58OJbtPU8NAL.g7' });


(92 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Antena 3

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Antena 3:

Video Test esuat pe un pod din Arad care blocheaza un proiect european de 280 de milioane de euro - VIDEO | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.29963207244873 seconds.