Miercuri, 27 Iulie 2016 - 05:28 AM Aleg.RO: Video Horia Simu il acuza pe Daniel Moldoveanu, fost consilier in cadrul Administratiei Prezidentiale, ca a primit o parte din despagubiri / Reactia lui Traian Basescu - VIDEO

Publicat de: ---

romanialibera

"Sunt acuzatii care se regasesc in dosar, in momentul in care va iesi din camera preliminara si dumneavoastra veti putea avea acces la declaratiile date de domnul Moldoveanu, de mine si de ceilalti participanti . Domnul Moldovan a venit dansul la mine, mi-a zis ca poate sa rezolve aceste dosare, el cunoscandu-se in prealabil cu doamna Crinuta Dumitrean. La acel moment, drepturile litigioase erau in posesia mea. Este nedrept ca este inversata cauzalitatea si sunt acoperiti autorii morali ai acestui dosar. Domnul Daniel Moldoveanu, dansul este autorul moral al acestui dosar, a facut si alte activitati economice care nu tineau de fisa postului domniei sale. Faptul ca nu este prezent in acest dosar e putin nedrept. 25% din cei sapte milioane de euro i-a luat domnul asta (n.r Daniel Moldoveanu). Domnul Moldoveanu s-a intalnit cu domnul Surdu de la RAPPS pe acest subiect", a declarat Horia Simu la sediul instantei supreme.

Precizarile vin in contextul in rechizitoriul prin care Horia Simu a fost trimis in judecata pentru noi presupuse fapte de coruptie privind despagubiri acordate acestuia de ANRP pentru un teren din Constanta, procurorii sustin ca persoane cu functii de conducere din Ministerul Mediului, Administratia Prezidentiala si Regia Autonoma Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat ar fi intervenit pentru ca Simu sa obtina despagubirile.

/* (c)AdOcean 2003-2016, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_social.640x160_adtext */ ado.slave('adoceanthinkdigitalroonpfjlgpdy', {myMaster: 'XLtcdKB4nVRAaaRCvjim32wdzwIuzo_t9UakVm87q6..e7' });

"Obtinerea acestor despagubiri nelegale de inculpat s-a datorat interventiilor facute de acesta direct, prin intermediul unor angajati ai societatilor sale ori prin intermediul unor persoane ce ocupau diverse functii de conducere in cadrul Ministerului Mediului, Administratiei Prezidentiale sau Regiei Autonome – Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat pe langa autoritatile implicate in procedura de retrocedare, respectiv Primaria Municipiului Constanta, Prefectura Judetului Constanta, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor si Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, interventii care au avut ca finalitate, pe de o parte, urgentarea solutionarii dosarului de despagubire, iar, pe de alta parte, solutionarea favorabila a acestuia, prin acordarea de despagubiri care nu i se cuveneau", se arata in rechizitoriul prin care Horia Simu a fost trimis in judecata.

In document, DNA precizeaza ca "in acelasi scop al obtinerii cat mai urgente a despagubirilor inculpatul Simu Horia, prin intermediul (...) – consilier de stat in cadrul Administratiei Prezidentiale la acea data, s-a intalnit cu prefectul judetului Constanta, (...), si a obtinut sprijinul acestuia pentru solutionarea favorabila si urgenta a dosarului, aspect materializat prin validarea cererii de despagubire de catre Comisia 25 Judeteana pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor si inaintarea dosarului la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor. In urma demersurilor pe care le-a facut la nivelul Primariei Constanta si a Institutiei Prefectului municipiului Constanta se reusise ca dosarul sa ajunga la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, astfel incat inculpatul Simu Horia a avut nevoie de alte persoane care sa-i mijloceasca legatura cu presedinta Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor si Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, inculpata Dumitrean Crinuta. Profitand de relatia profesionala si de prietenie cu (...), care detinea o functie importanta la nivelul Administratiei Prezidentiale, inculpatul Simu Horia i-a transmis acestuia disponibilitatea sa de a ceda un procent de 25% din drepturile detinute in dosarul de despagubire nr. 22804/FFC/2010 pentru obtinerea cat mai urgenta si intr-un cuantum cat mai mare de despagubiri de la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor".

Procurorii anticoruptie mai spun ca Horia Simu a incercat sa disimuleze originea ilicita a banilor prin achizitionarea unui imobil in Franta.

"O parte din banii incasati de (...) supusi procesului de spalare, au fost utilizati de inculpatul Simu Horia in interesul propriu, una din principalele achizitii fiind un imobil, in valoare de aproximativ 3.500.000 euro, imobil care a fost ulterior ipotecat pentru obtinerea unui imprumut cu care a fost achizitionat un alt imobil, tot in sudul Frantei", se arata in documentul trimis instantei.

Omul de afaceri Horia Simu a fost trimis in judecata, vineri, de DNA, alaturi de alte persoane, pentru noi presupuse fapte de coruptie privind despagubiri acordate pentru un teren in municipiul Constanta, prejudiciul fiind calculat la peste 7,7 milioane de euro. Faptele de coruptie ar fi fost comise in legatura cu modalitatea de oferire a despagubirilor pentru un teren din Constanta, pentru care Horia Simu cumparase drepturi litigioase, pretul cesiunii fiind de 700.000 de euro.

Procurorii DNA sustin ca dupa, momentul achizitionarii drepturilor litigioase, Horia Simu a apelat la apropiati si la persoane cu functii de conducere din ANRP pentru a urgenta obtinerea despagubirilor, in final pretul suprafetei fiind supraevaluat la suma de 7.715.000 de euro.

Alaturi de omul de afaceri , vor mai fi judecati deputatul Marko Attila, Crinuta Dumitrean, Remus Baciu, Cristian Mihai, Oana Vasilescu, Dragos Bogdan, Catalin Teodorescu,Florentina Savu si Horatiu Dima.

Basescu despre declaratiile lui Horia Simu: E vorba despre o persoana, nu despre intreaga Presedintie

Fostul presedinte Traian Basescu a comentat marti declaratiile lui Horia Simu privind implicarea fostului consilier de stat Daniel Moldoveanu in noul dosar ANRP subliniind ca ''este vorba despre o persoana si nu despre intreaga Administratie Prezidentiala''.

''Constat ca, in spatiul public, exista o dezbatere cu privire la implicarea Administratiei Prezidentiale si a unui 'consilier prezidential' din timpul mandatului meu in fapte de coruptie referitoare la retrocedari facute de ANRP. Resping categoric acest tip de abordare! Din declaratiile domnului Horia Simu si comunicatul DNA, rezulta clar ca este vorba despre o persoana si nu despre intreaga Administratie Prezidentiala. Mai exact, rezulta ca este vorba despre Daniel Moldoveanu, consilier de stat si nu prezidential si care indeplinea functia de SEF AL COMUNITATII NATIONALE DE INFORMATII...'', a comentat Basescu pe Facebook.

Horia Simu a declarat, marti, la instanta suprema, ca "autorul moral" al noului dosar ANRP in care a fost trimis in judecata este Daniel Moldoveanu, fost consilier in cadrul Administratiei Prezidentiale, sustinand ca acesta a primit 25% din 7 milioane de euro obtinuti de Simu in urma retrocedarii unui teren din Constanta.

Citeste si: Horia Simu si Crinuta Dumitrean, trimisi in judecata de DNA intr-un alt dosar ANRP Citeste si: DNA: Simu i-ar fi dat 230.000 euro lui Pop pentru solutionarea dosarului, Bica a primit 17.500 euro

 

/* (c)AdOcean 2003-2015, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_social.624x30_text_final art */ ado.slave('adoceanthinkdigitalrovdgqfjqmdt', {myMaster: 'XLtcdKB4nVRAaaRCvjim32wdzwIuzo_t9UakVm87q6..e7' }); /* (c)AdOcean 2003-2015, thinkdigital_ro.mediafax.ro.mfax_social.600x152_up_300x250_560x152_final art */ ado.slave('adoceanthinkdigitalroycpjcmgity', {myMaster: 'XLtcdKB4nVRAaaRCvjim32wdzwIuzo_t9UakVm87q6..e7' });


(196 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Video Horia Simu il acuza pe Daniel Moldoveanu, fost consilier in cadrul Administratiei Prezidentiale, ca a primit o parte din despagubiri / Reactia lui Traian Basescu - VIDEO | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.29889893531799 seconds.