Marți, 04 Octombrie 2016 - 05:55 AM Aleg.RO: Ovidiu Raetchi, vicepresedintele PNL Bucuresti, despre planul secret al gruparii Dragnea-Tariceanu-Basescu

Publicat de: ---

Antena 3

Vicepresedintele PNL Bucuresti, deputatul Ovidiu Raetchi, a descris planul pus la cale de gruparea Liviu Dragnea—Calin Popescu Tariceanu—Traian Basescu pentru schimbarea din functie a Laurei Codruta Kovesi, dupa alegerile parlamentare . Acum ne aflam in faza decredibilizarii procurorului-sef al DNA, a spus acesta:

'Suita de atacuri sincronizate a coalitiei penalilor formata din Liviu Dragnea—Calin Popescu Tariceanu—Traian Basescu la adresa sefei DNA devoaleaza un plan foarte bine pus la punct al carui obiectiv final este schimbarea din functie a Laurei Codruta Kovesi, dupa alegerile parlamentare. Planul PSD—ALDE-PMP are mai multe componente, iar acum suntem in faza decredibilizarii procurorului-sef al DNA. În aceasta logica trebuie interpretate atacurile in cascada venite din zona politica din ultimele zile la adresa Laurei Codruta Kovesi. Pasul doi presupune adoptarea proiectului de lege initiat de Calin Popescu Tariceanu, prin care ministrul Justitiei, dar mai ales presedintele Romaniei, sunt eliminati din procedura de numire a presedintelui ÎCCJ, procurorului general, procurorului sef al DNA sau a procurorului sef al DIICOT. Este important de remarcat faptul ca acest proiect de lege a fost adoptat deja tacit la Camera Deputatilor si acum se afla la Senat, for condus de Calin Popescu Tariceanu si acolo unde PSD-ALDE-PMP detin majoritatea'.

Intimidarea procurorilor, schimbarea din functie a Laurei Codruta Kovesi si subjugarea justitiei sunt principalele elemente care motiveaza coalitia penalilor in campania electorala pentru alegerile parlamentare, a mai spus Ovidiu Raetchi:

'Al treilea pas presupune schimbarea din functie a Laurei Codruta Kovesi, lucru care se va petrece in eventualitatea in care PSD si satelitii din jurul sau castiga alegerile legislative de pe 11 decembrie. Ulterior, investirea in functie a unui procuror-sef al DNA obedient, din epoca Stanoiu-Iliescu va fi principala prioritate a PSD-ALDE-PMP si in care presedintele Iohannis sa nu aiba niciun cuvant de spus. Pe fond, acesta este principalul element care motiveaza gruparea PSD-ALDE-PMP in campania pentru alegerile parlamentare: subjugarea justitiei prin eliminarea Laurei Codruta Kovesi de la conducerea DNA si intimidarea procurorilor. Este un lucru cunoscut faptul ca Liviu Dragnea, Calin Popescu Tariceanu si Traian Basescu au dosare penale pe rol si aceasta teama le dirijeaza toate actiunile politice'.

Sursa: Agerpres


(242 )

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Antena 3

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Antena 3:

Ovidiu Raetchi, vicepresedintele PNL Bucuresti, despre planul secret al gruparii Dragnea-Tariceanu-Basescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.