Joi, 20 Octombrie 2016 - 06:04 AM Aleg.RO: Alina Gorghiu, audiata in dosarul lui Vlasov: Cand am semnat proiectul, nu l-am citit in totalitatea lui UPDATE

Publicat de: ---

Antena 3

Alina Gorghiu, presedintele PNL, s-a prezentat, miercuri dimineata, la Înalta Curte de Casatie si Justitie . Ea a fost audiata in calitate de martor in dosarul fosului sef al Camerei de Comert, Mihail Vlasov, privind trecerea Registrului Comertului de la Ministerul Justitiei la Camera de Comert.

Foto: Romania TV

UPDATE Alina Gorghiu a declarat miercuri, la iesirea de la Inalta Curte, ca nu a citit "in totalitate" atunci cand a semnat in calitate de co-initiator proiectul de lege privind Registrul Comertului promovat de Mihail Vlasov, sustinand ca acest lucru nu este "nelalocul" lui.

"Nu stiu daca este frapant pentru dumneavoastra sau nu. Pentru mine nu este nimic nelalocul lui sa ai un proiect de cateva sute de pagini sau zeci de pagini pe care sa nu il stii pe de rost. Am spus ca nu il cunosc in maruntaiele lui acest proiect. In momentul in care l-am semnat, nu l-am citit in totalitatea lui, dar stiam proiectul", a afirmat Alina Gorghiu.

Fapt mai putin obisnuit in salile de judecata, Alina Gorghiu a dat declaratii ca martor de pe scaunul unde sta de obicei procurorul de sedinta, care a fost mutat pe locul rezervat magistratului asistent.

In declaratia data in fata judecatorilor, Gorghiu a spus ca nu a avut o relatie apropiata cu Mihail Vlasov, ci doar una "institutionala".

Ea a precizat ca, in anul 2013, a fost contactata de deputatul Florin Iordache, pentru a fi co-semnatar al unei initiative legislative privind trecerea Registrului Comertului de la Ministerul Justitiei la Camera de Comert si a recunoscut ca nu a citit proiectul in momentul in care l-a semnat.

Alina Gorghiu a mai spus ca proiectul a primit aviz negativ in Comisia juridica din Camera Deputatilor si apoi nu a mai fost sustinut in plen, mai ales ca Guvernul a dat aviz negativ.

Pe de alta parte, Gorghiu a mentionat ca a discutat de cateva ori cu Mihail Vlasov despre acel proiect, dar acesta nu a facut niciun fel presiune asupra ei.

 

"Sunt martor in acest dosar (n.r. - dosarul lui Mihail Vlasov) si sunt oricand disponibila sa dau orice lamuriri. Instanta va decide daca declaratia mea, care la fond a fost cat se poate de scurta, e hotaratoare sau nu. Sunt foarte multi martori in cauza. A fost o achitare in fond. Voi raspunde la toate intrebarile instantei", a declarat Alina Gorghiu, la intrarea la ICCJ.

Sefa PNL a mai spus ca statutul de martor este "unul firesc intr-un stat de drept normal". "Vii, dai lamuriri instantei, daca stii, spui de stii, daca nu stii, spui ca nu stii. Evident ca trebuie sa ajuti institutiile din Romania", a adaugat Gorghiu.

Intrebata daca a fost citata in dosarul Turceni-Rovinari, in care sunt judecati Victor Ponta si Dan Sova, Alina Gorghiu a precizat ca nu a primit nicio citatie.

La inceputul lunii octombrie, si presedintele Camerei Deputatilor, Florin Iordache, si fostul viceguvernator al BNR, Bogdan Olteanu, au fost audiati la Inalta Curte in dosarul in care Vlasov este judecat pentru dare de mita.

In aprilie 2016, Curtea de Apel Bucuresti l-a achitat pe Mihail Vlasov, fost presedinte al CCIR, intr-un dosar in care a fost trimis in judecata de DNA pentru savarsirea infractiunii de dare de mita.

In prezent, Mihail Vlasov se afla in detentie, el fiind condamnat definitiv intr-un alt dosar, in iunie 2015, la cinci ani de inchisoare cu executare pentru trafic de influenta. El este acuzat de DNA ca i-a solicitat fostului deputat Mircea Grosaru sa ii sustina interesele prin promovarea unui proiect de lege care prevedea trecerea Registrului Comertului de la Ministerul Justitiei la CCIR. De asemenea, Vlasov ar fi incercat sa influenteze mai multi parlamentari — Florin Iordache, Alina Gorghiu si Aurel Vainer — in vederea semnarii si sustinerii proiectului de lege.

Procurorii sustin ca solicitarea a fost formulata de Vlasov in contextul demersurilor acestuia de a influenta adoptarea unui act normativ prin care CCIR sa poata prelua Oficiul National al Registrului Comertului. Scopul determinant al acestui demers legislativ il reprezenta controlul asupra veniturilor obtinute din activitatea desfasurata de Registrul Comertului. In schimbul sustinerii proiectului de lege, Vlasov i-a promis deputatului Mircea Grosaru ca il va numi in functia de arbitru la Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa CCIR.

Potrivit procurorilor, dupa finalizarea proiectului de act normativ, Mihail Vlasov a depus o munca asidua pentru influentarea unor parlamentari din toata sfera politica in vederea semnarii si sustinerii respectivei initiative legislative. In special, influenta s-a exercitat asupra parlamentarilor care au avut calitatea de arbitri in cadrul Curtii de Arbitraj Comercial International (Florin Iordache, Alina Gorghiu si Aurel Vainer) ori prin intermediul unor membri ai Camerei de Comert ori camerelor teritoriale (Andras Edler).


(154 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Antena 3

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Antena 3:

Alina Gorghiu, audiata in dosarul lui Vlasov: Cand am semnat proiectul, nu l-am citit in totalitatea lui UPDATE | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58364510536194 seconds.