Vineri, 11 Februarie 2005 - 08:56 AM Aleg.RO: Iliescu inflameaza liderii PSD

Publicat de: Carmen EPURAN

ziua Discursul de o duritate fara precedent rostit de Ion Iliescu in fata membrilor Biroului Executiv Central al PSD, acum doua zile, le-a picat greu la stomac celor mai multi lideri ai partidului. Apropiatii fostului presedinte ocupa toate posturile cheie

Ca atare, razboiul din PSD nu s-a terminat ci tinde sa se acutizeze, actul final urmand sa se desfasoare la Congresul Extraordinar. Potrivit unor surse din PSD, liderii partidului sunt indignati de faptul ca Iliescu a incalcat trocul la care se ajunsese in prealabil, acela care spunea ca rufele murdare nu mai trebuie spalate in public. Sursele citate sustin ca afirmatiile lui Iliescu despre "ciocoismul unor lideri, parvenitismul, atitudinea dispretuitoare, intoleranta, exclusivismul, comportamentele nedemocratice, dorinta de imbogatire pe orice cai" si alte cuvinte de bine i-au infuriat pe toti cei care se simteau sau nu vizati de aceste invective. Refularile nu s-au petrecut in timpul BEx, in conditiile in care raportul lui Iliescu asupra starii PSD a fost votat in cadrul sedintei. Iliescu a fost cel care a cerut BExC sa voteze analiza pe care prezentat-o, tocmai in ideea de a testa reactia publicului si de a verifica daca a fost acceptat ca atare. Alte critici cuprinse in discursul lui Iliescu au vizat baronii locali, relatia cu presa, politica de racolare, despre care a spus ca a adus mai mult ponoase decat foloase partidului, dar si promovarea unei singure persoane, adica Nastase, care a avut efect de bumerang.


Restructurare de forma
Nemultumirile actualilor lideri pornesc si de la faptul ca Iliescu are de gand sa formeze viitoarea echipa de vicepresedinti cu oamenii sai apropiati, in speta Ioan Talpes, Rodica Stanoiu, Adrian Paunescu sau Antonie Iorgovan. Si aceasta in conditiile in care compromisul facut intre Iliescu si Nastase stipula faptul ca primul va fi presedinte, insa invinsul, adica liderul in functie al PSD, avea dreptul sa formeze echipa de 5-7 vicepresedinti. In acest moment, se pare ca Iliescu nu vrea sa lase nimic de la el si isi va aduce toti oamenii la partid in ciuda tuturor nemultumilor, dupa principiul cui ii convine ramane, cui nu, poate sa plece. Pe de alta parte, surse din PSD sustin ca Nastase va contracara "totalitarismul" lui Iliescu. Desi initial liderii de la centru stabilisera de principiu ca la Congres sa candideze cate un singur om in baza trocului convenit, se pare ca lucrurile s-au schimbat. In sensul ca se vor bate mai multi lideri pentru o functie, tocmai in incercarea de a-l impiedica pe Iliescu sa-si aduca prietenii la partid. In tot acest timp, Iliescu o tine pe a lui si le-a transmis, la sedinta BEx, tuturor liderilor cu probleme sa faca "un gest de responsabilitate", cu alte cuvinte sa se retraga din fruntea partidului."Am facut apel, ca oameni politici, la cei care se stiu cu o imagine care afecteaza imaginea partidului sa faca gest de responsabilitate din acest punct de vedere, cei care se considera nedreptatiti sa ia ei initiativa, sa se adreseze institutiilor de stat ca sa ceara verificarea unor calomnii sau acte de denigrare, iar cei care realmente sunt vinovati fata de lege trebuie sa raspunda in fata legii", a spus vigurosul Iliescu, adaugand ca partidul nu o sa ia pe nimeni in brate. In alta ordine de idei, in sedinta BEx s-a stabilit ca data Congresului sa fie 21-22 aprilie. Pana la aceasta data, vor fi alegeri in organizatiile teritoriale ale PSD.


(711 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la Carmen EPURAN


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

Iliescu inflameaza liderii PSD | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.64584803581238 seconds.