Speriata de revolta periferiilor, Franta ii da afara 
 pe strainii nedoriti

Dupa ce bataiosul ministru de interne Nicolas Sarkozy a reusit sa castige popularitate si capital electoral cu politicile sale asupra imigratiei si expulzarile planificate - 25

.000 de imigranti ilegali trimisi acasa in 2006 -, premierul Dominique de Villepin a cedat si el, anuntand masuri dure de control asupra strainilor din Franta. Opozitia si organizatiile pentru drepturile omului au protestat, avertizand asupra derapajelor. Deviza sub care defileaza Sarkozy - "Franta nu-i mai doreste pe cei nedoriti nicaieri in alta parte"- a prins teren in randul francezilor, mai ales dupa recentele revolte sociale care au zgaltait serios tara. Ca urmare, adoptand linia rivalului sau la alegerile prezidentiale din 2007, premierul De Villepin a anuntat masurile pe care guvernul le va lua de acum inainte pentru linistea francezilor. Astfel, formalitatile pentru obtinerea permisului de sedere pe 10 ani sau cetatenia franceza vor fi mai exigente, iar aplicantul va fi obligat, intre altele, sa stapaneasca perfect limba franceza. Vremuri grele pentru studentii straini si cuplurile mixte Cei circa 50.000 de studenti straini care vin in fiecare an sa studieze in Franta vor fi de acum incolo selectati de oficiali francezi in tarile lor de origine, a mai anuntat De Villepin. Motivul: sunt bineveniti doar cei mai bine pregatiti si mai motivati tineri. De asemenea, casatoriile oficiate in afara tarii, intre cetateni francezi si persoane de alte nationalitati, nu vor mai fi recunoscute automat in Franta ca pana acum. Cetatenia sotului sau sotiei va fi mai greu obtinuta, casatoriile mixte reprezentand principala cale de imigrare legala in Franta. Numai in ultimul an, de pilda, 34.000 de cetateni francezi si-au ales parteneri de viata din afara UE. O parte importanta insa din aceste mariaje o reprezinta cele asa-zise de "fatada", incheiate contra cost, si care permit strainilor sa obtina mai simplu cetatenia. Intregirea familiei se complica Deoarece a doua sursa de imigrare legala o reprezinta "intregirea familiei", ceruta de un membru al acesteia, imigrat deja, formalitatile se vor complica fata de anii precedenti. Astfel, guvernul va propune o lege potrivit careia imigrantii care vor sa-si aduca familiile in Franta vor fi obligati sa astepte cel putin doi ani inainte de a depune cererea de intregire, fata de doar un an, ca pana in prezent. In 2004, 25.000 de persoane au cerut si au obtinut intregirea familiei. Premierul francez a mai sugerat ca legea care interzice poligamia ar putea fi inasprita, in Franta existand acum, potrivit cifrelor oficiale, intre 8.000 si 15.000 de familii poligame. Mai multi oficiali francezi au identificat poligamia, practicata indeobste de musulmani, drept una dintre pricipalele cauze ale problemelor de comportament si dificultatilor de integrare in societate, intampinate de tineri.
Publicat de : Cristina Oroveanu&nb
Data publicării: 01 Dec 2005 - 05:37
 

Link știre