Prea devreme si prea putin

victor nitelea In secolul XV, ducatul de Milano era condus de vechea, puternica, rafinata, trufasa, lipsita de scrupule familie domnitoare Visconti

. Apetitul lor pentru putere facea ca tronul sa fie aprig disputat, tradarea, asasinatul intre membrii casei ducale, lovitura si contralovitura de stat fiind caile uzuale de urcare pe acesta. Un Visconti crud, egoist, indiferent la suferintele poporului era astfel periodic inlocuit, cu un altul de aceeasi stirpe genetica si morala. Un astfel de Visconti, fost duce de Milano si alungat de o lovitura de stat norocoasa, pescuia linistit la un moment dat pe malul lacului Garda, cand este abordat de un trimis milanez: „Cand ai de gand sa te intorci ca sa-ti recapeti tronul, mantuindu-ne de guvernarea succesorului tau?” – „Nu inainte ca faradelegile si crimele lui sa le fi intrecut pe ale mele”, raspunde cinic seniorul. De o asemenea intelepciune si rabdare ar trebui sa faca uz prea grabitul Adrian Nastase: faradelegile si crimele actualului regim nu le-au intrecut inca pe cele ale regimului anterior, care cu indreptatire-i poarta numele. Puterea actuala deceptioneaza, ce-i drept, iar presedintelui Basescu i se scurma-n trecut cu zel demascator, gasindu-i-se prin dulapuri mai mari sau mai mici, mai autentice sau mai de plastic schelete. Scopul vadit al acestei disperate cautari e unul singur: anularea lui ca posibil justitiar: ”tocmai tu vorbesti, tu care...!” In opinia noastra, tocmai aceste frenetice cautari, urmate de meschine gasiri, il disculpa pe Basescu. Daca dupa atata strofocare, singurul lucru cu care vin cei ce vor sa-l infunde este telefonul lui Dorin Marian – incercat a se trece drept influentare a Justitiei, cand consilierul prezidential nu era nici judecator, nici procuror – inseamna ca, in ciuda stradaniilor, lucruri mai serioase nu au putut fi gasite. Iar daca in rolul de acuzator public al lui Basescu nu a putut fi distribuita decat o ridicola paiata ex-prezidentiala, insemna ca un om mai serios nu a vrut sa-si asume o partitura de asemenea subtirime. Dar mai ales, de cand e presedinte, Basescu n-a furat: cand veti veni cu afaceri de calibrul privatizarii ALRO Slatina, Combinatului Siderurgic Galati ori al contractului Bechtel, atunci voi fi de acord ca noul Visconti e la fel de ticalos ca cel vechi. Si ca Adrian Nastase are sanse poate sa se-ntoarca de pe malurile lacului Garda. Asa cum stau lucrurile in realitatea de azi, insa, daca maine il vedem la televizor pe dl Patriciu iesind de la Parchet cu catuse la maini, poimaine cota in sondaje a lui Basescu creste la 80%, fara sa fi facut nimic. Ba chiar tocmai pentru ca nu va fi facut nimic - nimic intru salvarea multimilionarului. Ofensiva mediatica a titularului precedentului regim e ampla, e abila, e armonios coordonata, e – vadit! – puternic sustinuta material dar este prematura si prost orientata. Adrian Nastase insusi publica un excelent pamflet in Jurnalul National contra lui Basescu („Fii serios, nu l-a scris el, a platit pe cineva talentat” – mi se spune. „Chiar daca ar fi asa, a stiut pe cine sa aleaga, a stiut ce sa-i ceara, meritul e si al lui” – raspund). Dar efectul acestei ofensive de „captatio benevolentiae” pare a fi deocamdata doar cel de imbatare cu apa rece a initiatorilor ei. Parafrazand o sugestiva expresie anglosaxona, ea e „too little, too early”. Pentru ca singura categorie careia i se adreseaza si la care pare a avea un oarecare succes e intelectualitatea. Trebuie sa precizez, cu toate riscurile, ca in sistemul meu de valori termenul „intelectual” e o injuratura. El desemneaza un personaj care incearca sa-si salveze o trista mediocritate prin snobism, si impotenta prin iluzii si vise de marire. Faptul ca nu poate face nimic in plan material, sau e prea lenes sa o faca, sublimeaza in pretentia de a fi facut ceva in plan imaterial - dar acel ceva e prea adesea doar rodul alinierii la o moda stupida, nu al gandirii si cu atat mai putin al creatiei proprii. Un intelectual e cineva care se certifica prin pretentii si prin vorbe goale, la limita prin diplome, tinichele si tidule, nu prin fapte, nu printr-o urma lasata in lume, nu prin vorbe – daca dincolo de ele nu poate sa se ridice – care sunt macar vorbe de foc. Iar femela speciei e si mai ingrozitoare: ea nu poate sa gateasca, sa spele, sa deretice, sa puna muraturi, la ea pe pereti colcaie gandacii si se aduna slinul, pentru ca daca ar pune mana i s-ar duce oja de pe unghii – simbolul si dovada calitatii ei de intelectuala. La noi, intelectual nu e unul care face ceva in plan spiritual, ci unul care nu face nimic in plan material. Aceasta este o observatie foarte inteligenta, ascutita si profunda: din pacate, a facut-o Caragiale inaintea mea. Asta-i marele cusur al clasicilor: nu numai ca te plagiaza, dar te plagiaza si cu anticipatie de vreun secol, ca sa nu-i poti dovedi! Pentru ca iata ce scrie antiintelectualul, proletcultistul si in ultima instanta bolsevicul Caragiale: „Omul care despretuieste orice ocupatie de imediata utilitate si pentru el si pentru lume si se deda la nobila profesiune de ganditor - se numeste un intelectual. Sunt mii si mii de unelte-n lume: glont si navod, plug si sapa, tesla si randea, ciocan si nicovala, cot si terezii - cine le mai stie pe toate? - un intreg arsenal inchizitorial! fara acesta omenirea n-ar putea stoarce binele ei din sanul naturii, din sanul mamei crude, care mai totdeauna trebuie apucata strans in cleste, canonita, batuta pana la sange, ca sa-ti dea o picatura de lapte. Ei!... Intelectualul e prea bland fiu ca sa-si maltrateze cumva mama. Mana lui, care n-are alta menire decat sa treaca usor pe frunte-i, s-ar murdari la atingerea vreuneia dintre uneltele de tortura. Intelectualul a venit in existenta terestra inarmat cu o unealta mult mai nobila, o zestre divina: gindirea! Acu... destept ori ba, spiritual ori nerod, cu scaun la minte ori lovit cu leuca - astea sunt intrebari absolut indiferente; e destul ca poate zice cu toata siguranta: Eu?... Eu sunt un intelectual!” Asadar, toate glumitele si ironia subtire ale ex-premierului raman de caruta, ca efort electoral, deindata ce masele il vad pe Basescu de ziua nationala etalandu-si naturaletea si buna dispozitie pe toate ecranele – si o prezenta prezidentiala de zi festiva n-ai cum s-o ascunzi, oricat te-ai stradui tu, televiziune, sa-l tii cu capul la cutie. In orice caz, prin larga sa ofensiva de azi tot ce poate spera, si a inceput sa castige dl Nastase, este intelectualitatea, adica o categorie facil manipulabila dar numericeste relativ neimportanta din electorat. Domnia sa isi vede indeplinita astfel o straveche si statornica dorinta – aceea de a cuceri „lumea buna”. Nestiind pesemne ce spune Bernard Shaw: „In viata ti se pot intampla doua mari nenorociri. Prima, e sa nu ti se indeplineasca dorintele. A doua e sa ti se indeplineasca!” *) Portretul autorului apartine pictorului Eugen Raportoru
Publicat de : ---
Data publicãrii: 05 Dec 2005 - 06:30
 

Link ºtire