Deputatul Gabriel Sandu cere dizolvarea PNL Braila Alegerile la Organizatia municipala, considerate nestatutare [1]

Deputatul liberal Gabriel Sandu, membru in Consiliul National de conducere a PNL, considera ca situatia la care s-a ajuns la Braila, dupa recentele alegeri de la Organizatia municipala, este o parodie, iar singura solutie de remediere este dizolvarea organizatiei locale

. "Din punctul meu de vedere, ce se intampla la Braila este o parodie si voi cere dizolvarea organizatiei PNL Braila in totalitate, atat a celei municipale, cat si judetene, pentru ca alta solutie nu este", a declarat Gabriel Sandu. Alegerile de la organizatia municipala a PNL Braila, organizate duminica, de o parte din membrii Biroului Permanent Municipal, sunt considerate nestatutare de catre presedintele interimar al organizatiei judetene, senatorul Dan Sabau. "Alegerile nu sunt legale din punct de vedere statutar si, ca atare, nu sunt valide. Aceasta adunare s-a facut pe un convocator incomplet si imperfect", a declarat Dan Sabau. Senatorul PNL contesta atat convocatorul sedintei, cat si calitatea celor care au organizat alegerile. "Sambata a fost dizolvat Biroul Municipal dupa ce presedintele interimar, Gheorghe Gore, si opt membri si-au dat demisia si am infiintat alt comitet interimar, insarcinat cu organizarea alegerilor", a declarat Dan Sabau. Adunarea generala a organizatiei municipale a PNL Braila a fost organizata de membrii ramasi in Biroul Permanent Municipal si a fost declarata statutara de catre acestia, in sala fiind prezenti jumatate plus unu din numarul de membri, respectiv 551 de liberali. Organizatorii sedintei, Petrica Popa si primarul municipiului, Constantin Cibu, au invocat faptul ca desfasurarea alegerilor din 4 decembrie are la baza o hotarare oficiala transmisa de catre secretarul general al PNL. Senatorul Dan Sabau a precizat ca a existat un asemenea document, dar ca, in momentul in care s-a constatat ca acel convocator este incomplet, sedinta a fost amanata pentru data de 14 decembrie a.c. Adunarea generala a votat pentru confectionarea unei stampile noi, in vederea validarii rezultatului alegerilor, cu inscrisul "Adunarea Generala a Organizatiei PNL, municipiul Braila, 4 decembrie 2005", pe motiv ca organizatia judeteana nu le-a pus la dispozitie stampila. "Cred ca stampila era facuta dinainte. Mi se pare surprinzator sa faci o stampila la urgenta duminica dupa-amiaza", a declarat Dan Sabau. In urma acestei sedinte, a fost ales in functia de presedinte al Organizatiei Municipale a PNL Braila consilierul local Petrica Popa. Primarul liberal Constantin Sever Cibu a declarat ca este aproape sigur ca aceste alegeri vor fi contestate la centru si nu vor fi validate, dar este pregatit sa solutioneze eventuala criza in instanta. Un articol de Rodica Perianu, Gina Bahor
Publicat de : ---
Data publicării: 06 Dec 2005 - 08:00
 

Link știre   [1] https://www.fundatia-aleg.ro/index.php?name=News&file=article&sid=11860&titlu=Deputatul_Gabriel_Sandu_cere_dizolvarea_PNL_Braila_Alegerile_la_Organizatia_municipala__considerate_nestatutare